VERSURI DESCĂLȚATE.
Ce stai, omule, în ruinele acestea singuratice și plângi?
Plâng berzele zilelor ce trec cu-o aripă neagră, cu-o aripă albă,
Plâng zilele care trec moarte,
Plâng copiii fără părinți,
Plâng ființele flămânde în pădurile nopții, fiarele, șerpii, vietățile
crude și blânde.
Plâng femeile înșelate, plâng bărbații mințiți,
Plâng oamenii supuși,
Plâng oamenii fără speranțe,
Plâng păsările și vitele ucise ca să fie mâncate,
Și-mi plâng toate multele subtimpuri pierdute,
Îmi plâng păcatele. Plâng că timpurile nu se mai întorc.
Plâng că omul se duce și se întoarce uitându-se numai în pământ,
Ca și cum își caută mormântul.
Mă plâng pe mine cel cântat de tine.
1960.
Tudor Arghezi – VERSURI – 1980
Sensul versurilor
Poezia exprimă o stare profundă de melancolie și regret față de pierderile suferite de om și de lume. Poetul deplânge nedreptățile, suferința și efemeritatea vieții, reflectând asupra condiției umane și a trecerii timpului.