Tu taci.
Tu taci, tu te-ai ascuns, tu pieri
Cu sculele și farmecele tale.
Te cheamă din biserici, din temniți, din spitale,
Și nu răspunzi durerii nicăieri.
În care loc, cu pila ta de faur,
Ți-ascuți tu fierăstrăul de cristal?
L-am ascultat vibrând parcă-n migdal,
Parcă-n salcâm, în frunzele de aur.
Poate că noaptea mai ales, de tac
Și plopii rari și pasărea pribeagă,
Te-aud când timpul se dezleagă
Și de poveri, și de tictac.
1959.
Tudor Arghezi – VERSURI – 1980
Sensul versurilor
Poezia exprimă o căutare a unei entități tăcute și ascunse, posibil divină, care nu răspunde la suferință. Vorbitorul încearcă să localizeze și să înțeleagă această prezență evazivă, simțind-o în elemente ale naturii și în momente de liniște profundă.