Tot o sarică mă-ncape,
Gros și slab, mare și mic.
Făcându-se pentru mine pitic,
M-a bătut pe umeri
Dumnezeu
Cu mâna lui femeiască.
Tu ești? m-a întrebat; te cunosc.
Nu am știut răspunde.
Eu eram? eu nu eram?
Cum putea să mă cunoască?
Mă cunoști,
Doamne, din vie.
Din lume, din farmece, din schit?.
O să-mi spuie altădată.
Dumnezeu, în ceasurile mici din amurg,
Când vom vorbi în patru ochi.
Dar când voi pleca într-acolo
Pot să iau cu mine
O carte groasă
Și câinele de-acasă?
Sensul versurilor
Piesa explorează o întâlnire mistică cu divinitatea, punând întrebări despre identitate și cunoaștere. Naratorul se confruntă cu incertitudinea propriei existențe și caută răspunsuri în legătură cu modul în care Dumnezeu îl cunoaște.