Parc-ar fi căzut din cer
Luna nouă-ntr-o livadă
Și i-au pus un lemn mâner,
Ca să ție bine-n coadă.
Și cum umblă în răspăr
Prin grâu zvelt ca păpurișul,
Pare luna-ntr-adevăr
Că-și începe secerișul.
Leana seceră și taie,
Cinge snopii pe mijloc,
Și din snopi clădește claie,
Câte cinci, din loc în loc.
Pe când Craiul Nou, din cer,
Mai târziu s-a bucurat,
Surioara lui de fier
Argintiu, cum a lucrat.
Sensul versurilor
Piesa descrie imaginea idilică a secerișului, comparând luna cu o seceră și evidențiind munca harnică a unei femei. Natura și activitățile agricole se îmbină într-un tablou poetic.