Biciuit și îngropat,
M-am căznit și-am înviat.
Fără giulgii și sicriu,
Mă-ngropaserăți de viu,
Dar, uituci, nu v-ați gândit
Să mă fi și răstignit.
Ar fi fost recunoscute
Toate cuiele bătute
Pe-ntuneric, pe tăcute,
Cu ciocane, noaptea mute.
De-ar mai fi rămas pământ
Felul ăsta de mormânt!
L-am schimbat, întins pe ele-n
Lespezi vii de peruzele
Cu păreți de ametist:
Să nu fiu și mort și trist.
Groapa chinurilor mele
Stă-ntr-un pisc, într-un ungher.
Făr-să vreți, nici să vă cer,
M-ați înmormântat în cer,
Între stele mari și noi
Și-ați luat cheile cu voi.
Dar mi-ajunse un cuvânt
Ușa criptei s-o descânt.
Sensul versurilor
Piesa descrie o transformare spirituală puternică, o înviere metaforică din suferință. Vorbește despre depășirea obstacolelor și găsirea libertății într-un loc neașteptat, chiar și atunci când alții încearcă să te limiteze.