S-a tot întins din luncă-n sat
Și-a mai lățit fâșia cu o brazdă, la arat.
Moșia îi ajunge până la noi în casă.
Aproape n-are omul pe unde să mai iasă,
Și se făcu moșia de două ori mai mare,
Din suta de pogoane o sută de hectare.
Nu ne mai țin de-ogradă nici cloștile cu pui,
Și ele pasc cu mieii azi pe moșia lui,
A hoțului bătrân.
Ia oile, ne-nchide, făcându-se stăpân.
Pentru cârlani și vite plătim atâta gloabă,
C-am cumpăra cu banii moșia, mai degrabă.
Moșneni, din vechi, pe țarini, pădure și imaș,
Ajunserăm și-n casă străbună chiriași.
Ne-am plâns la stăpânire-n deșert că cel mai tare
E cel umflat mai bine de pungi la buzunare.
Nu căuta dreptatea domnească, frățioare,
Ia pe ciocoi ca hreanul și dă-l pe răzătoare.
Sensul versurilor
Piesa descrie abuzul unui boier lacom care acaparează terenurile oamenilor, transformându-i pe moșneni în chiriași pe propria lor moșie. Versurile îndeamnă la revoltă și la pedepsirea acestui abuzator.