PĂSĂRUICĂ.
Hai, păsăruici, veniți din streșini multe..
A fost o lună cine să v-asculte
Când ne cereați firimituri, la geam.
În ploi și frig, făptura v-o plângeam,
Strigându-vă : – Pițuici! – -Copii! – și -Fete! –
Veneați la noi cu bucurie, cete.
Ne-nțelegeați și graiul, fată,
Din țara noastră depărtată.
Ne despărțim de voi cu îndoială..
De mâine prispa va rămâne goală
A întristatului balcon de sus
Și n-o să știți măcar că noi ne-am dus.
Plecăm de lângă voi cu un oftat..
De-abia v-ați învățat
Cu prieteni de pe alte tapșane și pășuni,
Poate mai inimoși, poate mai buni..
Rămâneți în singurătate..
O s-așteptați flămânde, fată mică,
Văzând perdeaua trasă că nu se mai ridică.
1959.
-Tudor Arghezi – VERSURI -1980
Sensul versurilor
Poezia exprimă tristețea despărțirii de păsările care erau hrănite de la geam. Plecarea lasă în urmă un sentiment de singurătate și dor, atât pentru oameni, cât și pentru păsări.