Noi moștenim acest tărâm
De la măritul Imarat din Rim.
Blagoslovit să-i fie osul
Că și-a trimis încoace și prisosul,
Și legene-i țărâna și mormântul
Și-adie-i-le vântul.
Ne-ncise țărâna cu brâu
De râuri și-i urzi năframă
Jur-împrejur, de grâu.
În soare bate-a zale de aramă.
Strămoșul lui făcuse dintr-o piele
Hotarul țării sale nou,
Împrejmuind cu noduri de curele
Croite din spinarea unui bou.
– „Socot cureaua, -zise, – ca un zid:
Pe cine-l sare îl ucid”.
Și fratele lui geamă, este scris
Că l-a sărit în râs. Și l-a ucis.
Dar cel puțin, mărite Împărate,
Acela i-a fost frate.
Sensul versurilor
Piesa evocă moștenirea unui tărâm de la un conducător puternic, Imaratul din Rim, subliniind sacrificiile și legile dure stabilite pentru a proteja granițele. Se menționează un act de fratricid, sugerând că loialitatea și respectarea legii erau mai presus de legăturile de sânge.