NATURĂ MOARTĂ.
(Sufrageria nu ştiu să fi vorbit vreodată
În stihuri ori în proză – şi cred că-n orice gest
Să le surprindă graiul, ar fi rămas mirată
Însăşi urechea Domnului Jean de la Fontaine.).
Tacâmurilor, linguri, furculiţe şi cuţite,
Le-am auzit revolta pe şoptite
În spălătorul din bucătărie.
– „Noi nu slujim decât cu farfurie
Şi stăm numai atât la masă
Cât se dumică felul de mâncare grasă,
Şi repetăm o singură figură:
Din gură-n blid şi de la blid la gură.
În farfuria-ntinsă ori adâncă
Ajuţi boierii-n timpul cât mănâncă.
Tot rostul nostru e să stăm aproape
De mână celor ce-au să se-ndoape.
Din strălucita mea tovărăşie
Trec în lighean, de-a dreptul în leşie.
Icre, stacoji, sos franţuzesc
Totuna mi-s că tot mă murdăresc,
Şi, tot trecând prin pipăiri şi guri,
Nu mai cunosc mâncarea de lături.
N-aş vrea să-mi fac păreri, dar când ne-au luat,
Spuneau: „Sunt de argint curat”.
Dar adevăru-i numai pe cutie
Şi-n galantar, unde stă scris: -Argintărie-.
Nu te-ai întors în cârpă niciodată,
Să-ţi vezi şi coada că ţi-a fost gravată?.
1963.
-Tudor Arghezi – VERSURI – 1980
Sensul versurilor
Poezia exprimă o revoltă tăcută a obiectelor, tacâmurile, care se simt reduse la un rol umil și degradant în slujba satisfacerii apetitului uman. Ele își pierd identitatea și valoarea, fiind tratate ca simple instrumente, indiferent de originea lor nobilă. Poezia este o metaforă a condiției umane și a pierderii valorilor.
