Ies morții
Sub boltă cu clopot a porții,
Sunt zece la număr
Și, umăr la umăr,
Se duc, câte doi, în coșciuge.
Fără mumă, fără popă, fără cruce.
Se duc împreună
Pe-ngheț și pe lună.
Din condică zece s-au șters,
Vărsați în univers.
Cu brațele puse domol
Pe pântecul gol.
Flămânzi, ei nu știu de foame
Și, țepeni, uitat-au de ger.
Răni vinete, semne infame
Vor fi vindecate la cer.
Portarul în drum i-a oprit
Și-i numără-n boltă cu bățul.
Mort pare și calu-nlemnit
Și omul ce mânuie hățul.
Drum bun! către groapa comună.
Țărâna vă fie mai bună
Că domnii ce v-au osândit,
Ca preoții ce nu v-au citit.
Și băgați
De seamă, să nu vă-ncurcați.
Căci mâine seară, poate chiar diseară.
Pe la aprinsul stelelor de ceară,
Mai treceți o dată
La judecată.
Sensul versurilor
Piesa descrie un cortegiu funebru sumbru, în care morții sunt duși spre groapa comună, fără ritual religios. Versurile sugerează o judecată aspră și o condamnare nedreaptă, lăsând un sentiment de tristețe și resemnare.