Pășunea mea tu să fii
Cu păpădii.
Eu să fiu boul tău alb și nevinovat
Care te-aș fi păscut și te-aș fi rumegat,
Pe înserate,
Pe copitele îngenunchiate,
În jurul brațelor tale
Aș urca greul cerurilor goale
Și munții lunii până-n pisc.
Am rămâne în lună, pe disc,
Să arăm văile de tibișir,
Să semănăm lămâiță și calomfir.
Culcă-mi-te trândavă pe coarne,
Fă-te jugul meu de carne,
Stăpâna mea, frumoasă ca aurul,
De care tremură taurul.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste profundă și devotament față de persoana iubită, folosind imagini puternice din natură și metafore agricole. Eul liric se oferă pe sine ca un bou blând, gata să slujească și să venereze stăpâna sa, într-un cadru idilic și cosmic.