Constantin Oprisan – Mi-e Sufletul Cavou
Mi-e sufletul cavou de gheață,În care doarme-ntins un mireUcis în fapt de dimineață,În ochi c-o altă amintire.În jur, fecioarele nebuneMai poartă candelele stinse;Le arde-n pieptul de cărbuneMisterul vieții necuprinse.O noapte grea, materială,De nepătruns, încet se lasă,Prinzându-și aripa realăÎn părul moale de mătasă.Se lasă ceața prin unghere,Mai neagră negura se cernePe frunți de marmoră-n tăcere,Simbol al … Citește mai mult