Miracol.
Așezați la gura sobii
(Soba-i soarele pătrat)
Dă-mi, pământule cu bobii,
După cum ne-am mai jucat.
Culcă-te tu și visează,
Eu te scormon și te ar,
Și-o să vezi, pe la nămiază,
Că nu-i jocul în zadar.
Lasă-ți, cum îmi place mie,
Somnul greu pe seama mea,
Pun un bob și-mi dai o mie.
Dormi și nu te deștepta.
Te-oi trezi eu, bunăoară,
După sacii de la moară.
Nici eu știu, nici tu cunoști,
Și-o să râdem ca doi proști.
-Tudor Arghezi – VERSURI – 1980
Sensul versurilor
Poezia descrie o relație intimă cu pământul, văzut ca un partener de joacă și de muncă. Sugerează un ciclu continuu de somn și trezire, de semănat și recoltat, într-o atmosferă de mister și bucurie simplă.