Obrajii tăi mi-s dragi
Cu ochii lor ca lacul,
În care se-oglindesc
Azurul şi copacul.
Surâsul tău mi-i drag,
Căci e ca piatra-n fund,
Spre care-noată albi
Peşti lungi cu ochi rotund.
Şi capul tău mi-i drag,
Căci e ca malu-n stuf,
Unde păianjeni dorm,
Pe zori făcute puf.
Făptura ta întreagă
De chin şi bucurie,
Nu trebuie să-mi fie,
De ce să-mi fie dragă?
Sensul versurilor
Piesa este o declarație de afecțiune profundă, folosind imagini din natură pentru a descrie frumusețea și complexitatea persoanei iubite. Finalul exprimă o confuzie sau o întrebare retorică despre motivul acestei atracții puternice.