Hai mărgele! Ia mărgele!
Cerul meu e plin de ele.
Giuvaere, cruci, podoabe,
Câte trei și patru boabe,
Cu scântei mai tari, mai slabe.
Vând și un mărgăritar,
Cinci ocale la cântar.
Dar păcat de greutate,
Că scade la jumătate
Și pierde câte-o câtime
De crâmpei din îngustime.
Vineri seara, la lucarne,
O să-l am cu două coarne.
Dar aduce și noroc,
Că se face iar la loc..
Toată noaptea țiu deschis:
Vând pe dragoste și vis
Și numai pe datorie.
Plată de Sfânta Marie,
Ori la un soroc, știu eu?
Când o vrea și Dumnezeu.
Ia numai un pumn și du-te;
Într-o palmă ții opt sute.
Dacă merge bine treaba
Dau și Carul mic degeaba.
Când lumina se aciuă,
În oblon se face ziuă.
Încui ușa pe la clanță
Și strâng bolta-n tărăboanță
Și o car tiptil acasă:
Zorile să nu mă vază,
Vântul să nu mă miroasă.
Azi, mi-a mai rămas o stea.
Fetelor, care o ia?
Sensul versurilor
Piesa descrie un târg cosmic unde se vând mărgele, stele și vise. Este un univers magic, guvernat de legi proprii și termene divine, unde norocul și pierderea se împletesc.