Fiindcă nu mai sper să mă-ntorc la ce a fost
Fiindcă nu mai sper
Fiindcă nu mai sper să mă-ntorc la ce a fost
Să doresc harul cutăruia sau măreția cutăruia
Nici mai râvnesc să pot râvni la lucruri ca acestea
(De ce vulturul bătrân și-ar mai întinde aripile?)
De ce aș plânge
Puterea stinsă a domniei după lege?
Fiindcă nu mai sper să cunosc din nou
Infirmă glorie a orei pozitive
Fiindcă nu gândesc
Și știu că n-am să aflu
Adevărata, singura putere trecătoare
Fiindcă să mai beau nu pot.
Acolo unde pomii înfloresc și curg izvoare,
Căci iar nu e nimic.
Fiindcă știu că timpul e totdeauna timpul
Și locul totdeauna locul numai
Și ce-i real e real doar pentru un timp
Și doar pentru un loc
Mă bucur că lucrurile sunt cum sunt
Și renunț la chipul binecuvântat
Și renunț la vocea mea
Fiindcă nu mai pot spera să mă-ntorc la ce a fost
De-aceea mă bucur și știu că trebuie să clădesc ceva
De care să pot să mă bucur,
Și-l rog pe Dumnezeu să aibă milă
Și-nalț rugăciuni ca să uit
Aceste lucruri ce mi le-mpărtășesc prea mult,
Mi le explic prea mult
Fiindcă nu mai sper să mă-ntorc la ce a fost
Aceste vorbe îmi răspund
La ce-am făcut și nu mai facem iarăși
Fie ca judecata să nu apese peste noi prea greu.
Fiindcă aripile nu mai sunt de zbor
Ci numai site ca să cernem aerul
Aerul care acum e unic, uscat
Mai mic și mai uscat decât voința
Învață-ne să ne-ngrijorăm și să nu ne-ngrijorăm
Învață-ne împăcarea cu noi înșine
Roagă-te pentru noi păcătoșii acum și-n ceasul morții noastre.
Roagă-te pentru noi acum și-n ceasul morții noastre.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de renunțare la trecut și la speranțele de odinioară. Vorbitorul acceptă prezentul și caută o nouă direcție, implorând divinitatea pentru milă și uitare. Este un act de predare și căutare a împăcării interioare.