(Prin Luduș trec marfare foarte lungi
Ducând departe brazi și-ngrășăminte
Degeaba fugi, nu poți să le ajungi
Și nici nu poți ca să le ieși ‘nainte.
Mai bine stai și cântă la pian
Și fă-ți din nou o rochie liliachie
Ca și acum mai bine de un an
Când tatăl tău ne-a pălmuit în vie.
Cad stele iar prin munții lucitori
Lumina lor oglinda ți-o dezmiardă
Privește-ți chipul (dar de două ori)
O dată pentru cel ce-o să te piardă.
Eu nu am reușit s-ajung poet
Așa cum te-am făcut să crezi o vară
Și mi-am luat o slujbă la pichet
Că am un unchi care e șef de gară.
Și drept cadou că sunt băiat serios
Și-n căi ferate mă pricep ca-n carte
Eu am lămpaș și am costum frumos
Și merg cu trenuri lungi și merg departe.
Prin Luduș trec marfare foarte lungi
Ducând departe brazi și-ngrășăminte
Degeaba fugi nu poți să le ajungi
Și nici nu poți ca să le ieși ‘nainte)
Sensul versurilor
The song is a letter from someone who failed to become a poet and now works at a train station. He reflects on a past relationship and expresses regret over lost opportunities and a sense of unfulfilled potential.