Trec orele ca niște note
Din simfoniile durerii,
În urma lor rămân eterne
Melancoliile tăcerii..
Tot ce-ai crezut odinioară,
Tot ce-ai visat, tot ce-a fost sfânt
Te turbură cu nesfârșitul
Și tristul gol că nu mai sunt..
Ca cerul unei seri de toamnă
Se-ntunecă pierduta minte:
Nimicul își întinde noaptea
Pe calea ducerei-nainte..
Uimit în loc s-oprește omul
Ca-n fața unui ne-nțeles:
Din gândurile risipite
Nehotărârea a cules..
Și clară o lumină numai
Îi stă-n adâncul cugetării:
Că trece, – și rămân în urmă-i
Nemărginirile uitării..
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii implacabile a timpului și asupra sentimentelor de melancolie și pierdere pe care le lasă în urmă. Vorbește despre cum amintirile și visele se estompează, lăsând un gol trist și sentimentul că totul este efemer.