zbucium – Versuri.pro

Serghei Esenin - În Zbucium Veșnic Vrem Nu Vrem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În zbucium veșnic, vrem nu vrem,
Ne trece viața. Ține minte
Că sorții vor să ne vedem
Atunci, în praguri de morminte.
Eu știu că va veni un an,
Va răsări o altă soarte,
Căci omul nu-i slăvit în van
De geniul cel rănit de moarte.
Căci mult suntem răniți și noi
În piepturi pline de ecouri,
Iar spada sfântă de război
Demult străfulgeră prin nouri.
Ci vouă, mlade de străbuni,
Vă fie dar învățătură:
Cumplita vrajbă coace ură,
Iar ura coaptă dă furtuni.
Vi-i viața joacă în neant.
În zbucium lung și cald poeții
Vă tăinuiesc tăria vieții,
Ce doarme somn de diamant.
Adânc, în hrubă nepătrunsă
Și strânge raze strop cu strop
Și lasă tainița ascunsă
Numai la zvon de târnăcop.

Sami G feat Deliric - Liniște

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vin de acolo de unde nu există strop de zâmbete,
De unde te arde un necunoscut și aproapele,
Nu-ți doresc s-ajungi acolo nici măcar întrecere,
Când se aud urlete-n stradă până la mamă-n pântece.
Acum ne găsești acolo unde alergăm în liniște,
Unde mintea țipă-n șoaptă că-s sătul de urlete,
Unde ura n-are suflu’, căutând doar zâmbete,
Acum ne găsești acolo unde alergăm în liniște.
Supărarea e un mit, fericirea nu, că o-i fi vreun fals,
Da’ nu vreau să-mi văd măicuța cu vreo lacrimă pe obraz,
Umblu printr-un labirint de regrete și multe stări,
Mintea minte că nu minte cât încerc să urc din scări.
M-așez la masa tăcerii chiar de am vrut numa’ să urlu,
Chiar de am vrut să stau să prind, da’ nu m-au lăsat să mă bucur,
Și aici nu vorbesc de oameni, vorbesc de stări și de gânduri,
M-așez înc-odată acolo, ascultând liniștea-n rânduri.
Vin de acolo de unde nu există strop de zâmbete,
De unde te arde un necunoscut și aproapele,
Nu-ți doresc s-ajungi acolo nici măcar întrecere,
Când se aud urlete-n stradă până la mamă-n pântece.
Acum ne găsești acolo unde alergăm în liniște,
Unde mintea țipă-n șoaptă că-s sătul de urlete,
Unde ura n-are suflu’, căutând doar zâmbete,
Acum ne găsești acolo unde alergăm în liniște.
Ne găsești acolo unde alergăm în liniște,
Unde mintea țipă în șoaptă că-s sătul de urlete,
Unde ura n-are suflu, căutam doar zâmbete,
Acum ne găsești acolo unde alergăm în liniște.
Yeah
Mintea mă prindea captiv
Într-o plasă, ce părea de-o d-aia de tortură
Mă smintea că-mi promite activ
Că mă lasă pe o amărâtă de bordură
Cu corpu’ lipsit de căldură
Lama lucind lângă tăietură
Că m-am amăgit și cu băutură
M-am amețit și pe arătură
Și tot n-am scăpat de gânduri ce țipă
Zgomot în cap ce nopțile-mi strică
Cine m-a săpat? Cine, într-o clipă
Poate să-mi ia gâtu’ cu gâtu’ la sticlă?
Cine mă sperie? Cine mă strigă?
Cine, în p**a mea, tot mă instigă?
Aflu răspunsu’ doar în oglindă
Îmi trebuie liniștea să mă mintă.
Vin de acolo de unde nu există strop de zâmbete,
De unde te arde un necunoscut și aproapele,
Nu-ți doresc s-ajungi acolo nici măcar întrecere,
Când se aud urlete-n stradă până la mamă-n pântece.
Acum ne găsești acolo unde alergăm în liniște,
Unde mintea țipă-n șoaptă că-s sătul de urlete,
Unde ura n-are suflu’, căutând doar zâmbete,
Acum ne găsești acolo unde alergăm în liniște
Ne găsești acolo unde alergăm în liniște
Unde mintea țipă în șoaptă că-s sătul de urlete
Unde ura n-are suflu, căutam doar zâmbete
Acum ne găsești acolo unde alergăm în liniște

Michelangelo - 282

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cu-atâta zbucium și așa robie, / cu gânduri false, suflet în primejdii, / Eu să ... →

Michelangelo - Cu Atâta Zbucium și Așa Robie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cu atâta zbucium și așa robie, / cu gânduri false, suflet în primejdii, / eu ... →

Mihail Săulescu - Orașul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

I.
În zori de zi
Pe stradă era ploaie,
Și negură, și vânt,
Iar oamenii, cum lunecau prin ploaie,
Grumazii lor prindeau ca să se-ndoaie
Mai greu, mai trist, mereu către pământ, —
De drumul greu ce-l străbăteau, de vânt,
Ori de povara ce-o purtau în spate, întruchipare-a vieții zbuciumate.
Dar ce-i purta pe toți aceștia oare în dimineața asta moartă
Și fără pic de soare?
Vai! cât de triști și obosiți treceau,
Păreau că dorm, păreau că-s într-un vis;
Păreau că-s morți, sculați atunci din groapă,
Și că-ntr-adins cu toții și-au deschis
Mormintele de negură și apă,
Ca să le-mprăștie în lume,
Dar nu puteau să spună la ce-au pornit anume.
Din toate străzile veneau,.
Pe toate străzile treceau,
De larmă grea umplând orașu-ntreg ;
Dar pentru ce veneau
Și pentru ce treceau
Păreau că înșiși ei nu înțeleg.
Vai! tot orașul era parcă
Un creier nesfârșit de mare,
Muncit de-aceeași veșnică-ntrebare.
Vai! tot orașul era parcă
Un creier plin de gânduri negrăite —
Atâtea gânduri câți erau acei
Care treceau cu fețele-ofilite,
Ducând poverile cu ei.
Vai! tot orașul era parcă
O minte veșnic zbuciumată
De o idee pururi depărtată.
Departe, o aripă-a unui gând îl cuprindea, deasupra lui bătând,
Dar, cum bătea tăcut, deasupra lui,
Nu-l pătrundea privirea nimănui,
Ce filozof adânc era atunci orașul!.,.
Și oamenii treceau,
Mergeau încet și obosiți pe stradă.
O! poate doar de negura prin care
Nici nu puteau să vadă
Spre câtă depărtare
Porniseră, în zori de zi, pe stradă,
Și oamenii, trecând,
Nenchipuit de altfel răsunau
Tăcuții pași ai lor, —
Mult mai sonor.
Mult mai tăcuți pe pietrele tocite,
Părând că sunt un ritm neauzit
Al unui imn ce n-a mai fost cântat,
Părând că sunt un ritm îndepărtat
Al unui imn ce încă nu se știe
Căci cântărețul lui întârzie să vie!.
*
Și-n negură, departe.
Mașinile vuiau amețitor ;
Iar ei mergeau spre ele
Chemați de țipetele lor..
Mașinile, în negură, departe,
Păreau că sunt câte-un
Moloh mai tare,
Care-aștepta, și-n așteptare, —
Pe fiecare clipă mai flămând, —
Țipa să i s-aducă mai curând
Nevinovata jertfă
De suflete și trupuri chinuite, —
În creuzetele în care
Fierb veșnic forme noi și forțe viitoare.
II.
Dar ziua se ridică și soarele răsare,
Se-mprăștie mulțimea, dar larma-i și mai mare.
Stridente nicovale cum țipă se aud ;
Văzduhul care plânge de lacrimi e ud,.
Se zbuciumă, se strigă dureri neauzite,
Se freamătă, departe, simțiri nepotolite ;
Ciocanele bat ritmuri, răsufletele cântă
Necunoscute imnuri care-n văzduh se-avântă. _
Ce suflet e-n cetate, demonic și barbar!.
*
Ah! parcă tot orașul e-un uriaș, pe care
L-au ferecat dușmanii în lanțuri, și mereu
Se zbate-ntr-o supremă, zadarnică sforțare,
Clocotitor de ură, țipând spre
Dumnezeu.
Ah! parcă tot orașul e-un revoltat pe toate,
Pe zei, pe suferințe și pe pământu-ntreg
Și care-nchis în sine, se plânge că nu poate, —
Că gândurile toate nimic nu înțeleg.
Ah! parcă-ntreg orașul, înlănțuit pe stâncă,
E Prometeu, ce-n ura-i gândește cum ar fi
Cumplita răzbunare ce fierbe-n el adâncă —
Și pregătește ziua ce-odată va veni.
Pe fiecare clipă alarma se întinde;
Din zori și până-n seară, metale, mușchi, sforțări,
Un trup fac și un suflet etern care cuprinde
Orașul și pământul întreg din zări în zări.
III.
Și tu aștepți!
Ce-ți pare că trebuie să fie?
E-un gând profund în aer, dar nimenea nu-l știe,
O, poate-atâtea brațe, oftaturi și sforțări
Trimit ceva din ele să zboare-n depărtări;
Ceva ce nu se poate vedea și înțelege,.
Ceva ce prinde totuși într-unul să ne lege.
Pe toți aceia care, din zori și până-n seară,
Ne-nspăimântăm de lupta demonică, barbară,
În care tot orașul se zbate nencetat, în ritmul de ciocane stridente care bat.
Aștepți, dar câtă vreme?
Aștepți: și, poate, doar
Aștepți să vină seara, c-un cer mai bun, mai clar.
Aștepți să vină noaptea, aștepți — și cine știe
Ce trebuie să vie?
Și seara se coboară, neliniștea să darme;
Dar sub aripa serii, orașul nu adoarme.

Johann Wolfgang Von Goethe - Un Zeu Pare-Un Bărbat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un zeu pare-un bărbat stăpân / Pe lacrima-i nătângă, / Dar când e zbuciumu-i păgân, ... →

Johann Wolfgang Von Goethe - Se Zbuciumă a Patimii Vâltoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Se zbuciumă a patimii vâltoare / La malul neînfrântei țărâne; / Asvârle poetice mărgăritare / ... →

Daniel Branzai - Zbucium

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Zbucium.
Grija-mi fac de nevăzutul
Ce s-ascunde-n viitor
Când în flăcări e trecutul
Și când tace nevăzutul,
Plin e duhul de fiori.
Dar, de simt în piept credința
Ce trimisă mi-i de sus,
Simt în vine biruința,
Pun pe fugă neputința
Și mă-ndrept înspre Isus.
El mi-e astăzi viitorul,
El, prezent fără trecut,
El îmi e Mântuitorul,
Prin pășuni îmi e Păstorul
Ce mă poartă la păscut.
Miel în turma Lui să fiu,
Grija n-am, de El mă știu!

Păstorel Teodoreanu - Oricare Altul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În insomnie.
S-a ascuns în mine-un cal,
Rătăcit de herghelie,
Când îi adăpa, pe mal.
Însă nimenea nu știe
Că eu am în mine-un cal.
Numai nopțile nechează
Și, când toți se odihnesc,
Când nici dracul nu veghează
Numai eu mă chinuiesc.
Îl aud.
Mă tem.
Nechează!

Pär Lagerkvist - Nelinistea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nelinistea, nelinistea, e partea mea de moștenire,
rana ce-o port în gâtlej,
țipătul inimii mele în lume.
În palma aspră a nopții,
un nor spumos se încheagă;
și păduri se ridică
și-aspre înălțimi,
aride, spre bolta
atrofiată a cerului.
Cât de aspru e totul,
cât de încremenit, de negru și nepăsător!.
Înconjor această-ncăpere obscură pipăind-o
și simt muchia vie a stâncii sub degete,
îmi zgârii până la sânge mâinile ce le ridic
către zdrențele-nghețate ale norilor.
unghiile ce mi le smulg,
mâinile rănite ce mi le jupoi, dureros,
de piatra munților, de scoarța pădurilor sumbre,
de oțelul negru al cerului,
de pământul rece!.
Spaima, spaima am moștenit-o,
și rana-n gâtlej,
țipătul inimii mele în lume.
Morman puturos de gunoaie,
în care și eu putrezesc hohotind,
mareata, radioasa viață,
iubită nebunilor și a cadavrelor!.
Îmi râd de tine cu gura plină
de sânge și urlet
surd!.
Ah, îți arunc în față hohotul meu!
Scuip către bolta imundă a cerului,
Pe râtul palid al stelelor!.
Și să presari, tu, soare, galbene paie,
pe pământ, pentru toți,
pentru noi, istoviții, -nghețații,
instoviții, – nghețații..
Eu mă voi așterne să cânt.
Dulce e mâinilor mele palide, reci,
fiece pai de pe lume.