Versuri corectate și adnotate
În sticle, într-o seară, cânta un duh de vin:„Drag om dezmoștenit, spre tine răspândescDin închisoarea mea cu ceară roș-carmin,Un cântec de lumină și de amor frățesc.Știu că e trebuință, pe dealul dogoritDe nădușeală, chin și soare arzătorCa să primesc o viață, un duh neprihănit;Și nu voi fi nicicând ingrat, nepăsător.Căci simt o bucurie și-un minunat … Citește mai mult
Italia, cu multele-i păcate,E, totuși, pentru mine, loc plăcut,Căci soarele mi-e drag mai mult ca toateȘi vița, nu suind pe zidul mut,Ci-n arbori atârnând, în libertate,Ca-ntr-un decor de teatru cunoscut,Când primul act cu-o horă s-ar sfârși,La vie, ca în Franța-n miazăzi.
De unde-ai fost adusă aici între păduriȘi-ai rămas și te-ai deprins pe sateȘi te-ai întins și nu ți-ai dat răgazȘi-acum ești stăpână peste toate.Te-ai apucat de dealuri, te-ai cățărat pe munțiȘi spânzurat de-a valma pe fiecare casăȘi pe fântâni, pe cumpene te-ai prinsȘi-acum ești fecioară și mireasă.Te-ai oblojit în cel mai prost pământLa marginile așezărilor, … Citește mai mult
Neglorioasă e această floare,Făcută din stamine și pistile,Fără de nicio urmă de petale.Dar ce suav miros – de șapte zileM-atrage printre frunzele de viță!Este-n mireasmă ca o profețiea soarelui, adânc dormind pe vie,Și-a vinului ce-ncoronat de arome,pe-un drum de toamnă caldă va să vie.
Când seva din viță,Coardele noi, caută umbră,Și crește lin poama sub răcoroasaBoltă de frunză:Pentru bărbați o putereDar cu plăcută mireasmă pentru fecioare…Și albine,Când de bine mirositorulPrier îmbătate, le atinge duhulSoarelui, îl urmăresc rătăcindEle fugăritele, când însăArde o rază, ele se-ntorcCu zumzet presimțind multe….În românește de Ion Pillat
Sub vița de vie în lumina struguriese coace ultimul tău chip.Noaptea trebuie să întoarcă foaia.Noaptea trebuie să întoarcă foaia,când coaja se sfărâmăși din carnea fructului iese soarele.Noaptea trebuie să intoarcă foaia,fiindcă chipul tău dintâiurcă în năluca ta, estompată de lumină.Sub vița de vie în lumina struguriebeția îți imprimă un semn –Noaptea trebuie să întoarcă foaia!.
Ajuns în miez de toamnă, îți dai cu spaimă seamă,Când chiotă culesul în drumul lui spre cramă,Că despre lucrul viei vorbit-ai prea puțin.Și totuși – o, poete uituc – cu subiect plin.De poezie gravă aveai la îndemânăCum vița peste iarnă adoarme în țărână.Ca omul de la țară culcat în țintirim– Dar taina adormirii acesteia n-o … Citește mai mult
De ieri albine albe pe via ta roiesc,Toți prunii și toți merii în iarnă înfloresc.Petalele cu aripi de gheață cad domoalePe un covor mai moale ca iarba cea mai moale.S-au șters din fața țării și drumuri, și poteci,Stă Argeșu-n zăvoaie cu tălpile lui reciȘi nu cutează moșul pe prund măcar un pas.Izvoarele cu barbă în … Citește mai mult
Corzile viței ce-am pus au ajuns până-n geam,Geamul sub frunză, lipsitu-i de soareChiar pe de-a-ntregul. Și parcă-ntr-adinsVița-ngrelată-i de struguri ce dau către aur.Doamnă, te rog, nu-i atinge! La ce spre ruinăȚi-i gândul mereu? Căci mâna de-a trece prin frunze,Mâna mult albă, vecinii ușor or să vadă.Spune-or: „În casă la el pe-ascuns ea venit-a”.1847
Viţa-de-vie casa noastrăO-mbrăţişa cu ramuri greleDe boabe ce, către fereastră,Momeau un cer de păsărele.Cu-nfrigurata-i mână albăMama o coardă ne-apleca:Copiii se-nfruptau în grabăDin viguroasa miere-a sa.Azi păsări nu-s, mama e moartă;Viţa-de-vie-i doar un ciot;Văl de păianjeni uşa poartă;Eu plâng şi mă gândesc la tot.