Viţa-de-vie casa noastră
O-mbrăţişa cu ramuri grele
De boabe ce, către fereastră,
Momeau un cer de păsărele.
Cu-nfrigurata-i mână albă
Mama o coardă ne-apleca:
Copiii se-nfruptau în grabă
Din viguroasa miere-a sa.
Azi păsări nu-s, mama e moartă;
Viţa-de-vie-i doar un ciot;
Văl de păianjeni uşa poartă;
Eu plâng şi mă gândesc la tot.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice despre copilărie și legătura cu mama, folosind imaginea viței-de-vie ca simbol al căminului și al abundenței. Acum, în prezent, totul s-a pierdut, iar cântărețul resimte profund tristețea și golul lăsat de trecerea timpului și de moarte.