Italia, cu multele-i păcate,
E, totuși, pentru mine, loc plăcut,
Căci soarele mi-e drag mai mult ca toate
Și vița, nu suind pe zidul mut,
Ci-n arbori atârnând, în libertate,
Ca-ntr-un decor de teatru cunoscut,
Când primul act cu-o horă s-ar sfârși,
La vie, ca în Franța-n miazăzi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o afecțiune profundă pentru Italia, în ciuda imperfecțiunilor sale. Evocă imagini idilice ale naturii și ale vieții simple, sugerând o nostalgie pentru un trecut frumos și familiar.