viata satului – Versuri.pro

Spitalul De Urgenta - Bate Vântu', Latră Câinii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De când m-a aflat mulțimea
Prins în dragoste cu tine
Mă vorbește zi și noapte
Când de rău și când de bine.

Refren:
Sânge rău de ce m-aș face
Și pe cine să mă mânii
Este-o veche zicătoare
Bate vântu’, latră câinii.

Dar hai să ne-mbătăm cu toții
Cine-o vrea, ce-o vrea să zică
Gura lumii, roata morii
Te coboară, te ridică.

Refren: Sânge rău de ce m-aș face
Și pe cine să mă mânii
Este-o veche zicătoare
Bate vântu’, latră câinii

Maria Cirneci - Lele, Cum Mi-ai Fost Odată!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lele, cum mi-ai fost odată
Când învârteai hora toată
Te găteai cu șorț și ie,
Cum mi-ai fost, lele Mărie,
Îți puneai la gât mărgele,
Ce frumoasă erai, lele,
Aveai obrajii ca focul,
Lele, bătu-te-ar norocul!.
Nu era-n sat vreun flăcău
Să nu ducă dorul tău,
Nu era casă sporită,
Nici grădină înflorită
Cum erau, lele, la tine,
Se mira, lele, o lume,
Doamne, ce frumos cântai,
La lampă cum mai coseai!.
Lele, leliță Mărie,
Prea puțină lume știe
C-ai fost prima peste sate,
Femeie și jumătate,
Ai fost, lele Măriuță,
O femeie femeiuță,
Frumoasă și dată dracu,
Lele, te plăcea tot satul!.
Lele, azi când te privesc
Îmi vine să mă jelesc,
Cum ți-au schimbat anii fața,
Cum ți s-a potolit viața,
Nu mai umbli cum umblai,
Ca argintul viu erai,
Săgeți din ochi aruncai
Și ce vorbe dulci aveai,
Mergeam, lele, nopțile
Să numărăm stelele,
Piereau una câte una
Așa cum piere și lumea.

Margareta Clipa - S-Or Dus Huțanii la Lucru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

S-or dus huțanii la lucru
Și de-amu-n sat cântă cucul,
Dar la crâșmă, vrei, nu vrei,
Îi plin numai de femei,
Beau și ultimul grițar
Și fac ochi dulci la crâșmar.
Măi crâșmare fără minte,
Mai gândește la cele sfinte,
Nu-mbăta nevestele
Că îți sparg ferestrele
Și-ai pune lacăt pe ușă,
N-a veni nicio mătușă.
Huțanca-i gospodină,
N-are-n pod gram de făină,
Pe rachiu toată o dat-o
Și-amu’ n-o mai doare capul,
Și la crâșmar îi șoptește:
– Beau că bărbatul plătește!
Așa-i femeia huțană,
Bea rachiul și din cană,
Îi place să calce strâmb
Cu crâșmarul după dâmb,
Dar și când se îndrăcește
Spală, calcă și prășește,
Face zeamă-ntinde patul
Și își iubește bărbatul.

Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chișăliță

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Părintele era cam nalt de boiul lui, nu-i vorbă, dar i se ședea, ca popă vezi Doamne. Trecea stânjenul și mai bine, umbla țapăn, din care cauză reaua omenire îi pusese numele: popa Melesteu. Avea părul și barba roșie și arăta mai mult a tălhar decât a popă, dar ce are a face? Cele mai mari merite ale părintelui erau că se deprinsese a fi prost și bețiv. Tată-său fusese porcar la sat și, fiindcă băietul lui era leneș, rău și târziu la minte, a găsit că-i bun de popă. Apoi pe lângă toate astea îl mai chema și Ermolachie Chișăliță. Evangheliile le știa pe de rost, unde nu știa ce să zică, zicea Doamne miluiește! ori punea pe palamar să zic-un Tatăl nostru, iar el îl secunda cu gagagaga! Când popa se-ncurca rău și oamenii se-ntrebau: „Ci Doamne! oare ce-i fi zicând”, palamarul răspundea categoric: „Tăceți, mă, nu vedeți că părintele cântă grecește?”. Asta impunea. ― Foarte frumos îi ședea potcapul părintelui Ermolachie, cam pe ceafă, pentru că era larg, da-i ședea, nu glumă. Gândeai că-i un rus cu coadă. Când citea, potcapu-i cădea peste ochi și popa suduia urât. În biserică, ne-n biserică, puţin îi păsa..”Dăă! nu cădea!.. potcapul dracului!”.
Cu totului deosebit în felul său, om cu duh și cu multă cunoștință de ale lumii, era dascălul Pintilie Buchilat. El era foarte moqué pe popă pentru că-l suduia-n biserică așa cum nu se cuvine nici în crâșmă, afară de aceea el zicea că popa nu știe carte. Și popa, aceeași vorbă despre el ― și amândoi aveau drept. E drept că, pe lângă părintele, ce s-atinge de-ale trupului dascălul nu era nimică. Pune-ți pe genunchi o pălărie și vezi pe dascălul aievea. Dar de-nvățat, apoi să te pazească Dumnezeu. Pân-a nu sloveni vorba n-o citea, măcar să-l tai. Unde nu putea descurca, apoi încurca de-i mergeau petecele. Câteodată Buchilat greșea la glasuri.
― Buchilat! striga popa din altar.
― Aud, părinte.
― Prochimen glas al șaptelea, [..]
― Eei! părinte! Apoi bine, se cade să mi te spurci în obrazul meu! Apoi zău nu se cade!
― Taci, că te rup, zicea părintele cu o apostolicească liniște.
Iară postul onorific de palamar îl ocupa onorabilul domn Nicodim Parpalac. Băiet cu multă ambiție, fecior de popă, cam prostuț, nu-i vorbă, da-ți știa Crezul pe de rost de, de, de.. nu altceva. Altfel trăgea clopotele tot într-o dungă, de gândeai că arde satu, ori că s-o aprins pădurea, și căpătase și bătaie de la oameni pentru scandalul ce-l făcea.. s-ar fi și lăsat bucuros de palamarie, da de colaci nu. În taină o putem comunica că-i plăcea și coliva; să-l fi văzut pe mândrul Nicodim umblând pe la prohoade și pe la pomene cu Basaltirea ori cu Vanghelia (așa-i zicea el) după părinte și luând acel aer de seriozitate și mândrie care-i ședea atât de bine, mai ales când era cu ciubote lungi. Era un spectacol de invidiat.
Dar ceea ce făcea ca părintele să fie idolul pădurarului, moș Iftimie Fedeleș, era glasul său, ca și care nu se mai pomenește ― de ferească Dumnezeu. Asta era și ideea văcarului din sat și acești doi oameni găsise într-adevăr un punct în care cugetările lor, de altmintrelea eterogene, să fie aceleași.
― Hiu, mă, da groaznic mai urlă popa nostru, îl aud tocma-n pădure.
― Ie, răspundea cu sânge rece văcarul. La o utrenie i s-a și-ntâmplat popii o șotie cu glasul lui cel groaznic, ca și care nu i s-a mai întâmplat altui popă pe lume. El era-n altar. Lumânări subțiri și încovrigate de ceară galbenă ardeau cu mucuri mari lângă icoane și ceara curgea topită pe podele. Buchilat, fornăit, încurca-ntr-o carte, cu ochelari pe nas, nebăgând de samă că i s-aprinsese o mânecă de la anteriu. Puțea a ars, dar el gândea că miroase a tămâie. Nicodim, cu lăcata de la biserică-n mână, adormise într-o strană și cânta prin somn Doamne miluiește! Când tresărea pe trezite, începea mai tare, când adormea zicea tot mai încet. În fund, lângă pridvor, erau mai mulți oameni din curtea boierească care vorbeau încet între ei mai una, mai alta.
Popa mormăia încet în altar fără să se uite măcar pe carte. Cine avea să priceapă?. Deodată-ncepu mai tare:
― Gaga gagaga?
― Beh! s-auzi pe fereasta bisericii.
― Iacă dracul, mă! zic oamenii-n fundul bisericei ș-o tulesc la fugă.
Nicodim, cum deschide ochii, miroase putoarea din anteriul lui Buchilat, gândește că s-a aprins biserica, urlă groaznic și fuge.
Buchilat dă peste sfeșnic, îl răstoarnă.. Întuneric.
― Băh! pe fereastă, Nicodim urlă, Buchilat simte cum îl frige cineva de mână ș-o rupe de fugă.
Popa-i ia prin întuneric cojocul și-l încalță de spaimă. N-are vreme să bage de samă, ia poalele cojocului în cap și năvălesc spre ușă.
― În fereastră: Băh! Când dă să iasă pe ușă, Nicodim zice:
― Uite-l mă, uite-l, repede ușa-napoi ș-o închide cu lăcata.
― În fereastră: Beh! Popa scutura de ușă, oamenii țineau vârtos, ca să nu lese pe dracul să fugă..
― Vezi, mă! Trăsni-l-ar crucea lui Dumnezeu, Necurat, cum mi-o fript mâneca, zice cu spaimă Buchilat.
― D-apoi cum puțea în biserică, zice Nicodim, gândeai c-o dat cineva foc la biserică.
― Necuratul! Putoarea iadului!
― Chiu! popa-n biserică.
― Țineți, mă, nu lăsați ușa. În fereasta bisericii: Beh!
― Pintilie! mergi de trage clopotul, eu alerg la crâșmă să chem oameni!
― Aduceți păcură, mă, să dăm foc bisericii.
― Chiu! popa-n biserică.
O, muză! învață-mă să cânt tragicul acestei scene, vedeți-l pe micul Buchilat sărind să ajungă funia de la clopot și trăgându-l tot în sărituri, vedeți pe boarul alarmând satul și trezindu-l cu toaca, ca la mănăstire. Popa urla în biserică de cădea tencuiala de pe pereți.
Și cine, o, muză, numește numele acele ilustre a acelora care, pentru ca să deie foc bisericii, se adunase în țintirim? Înainte merge cu o prăjină lungă viteazul Mitruță Buruiană. Lui îi urmează, cu parii, strașnicii și înțelepții Ftoma lui Culbeci și mărinimosul Toader Zurgalău. Și pe cine mai zărește ochiul meu în strălucitele șiruri? Oare nu-i acela teribilul Dămian Cușmălungă? Și oare cine te întrece în fapte strălucite pre tine, de berbeci adunătorule Curcă? Și v-am văzut și pe voi pe calea măririi, pre tine, între toți isteții mai cu cap Văsălie Cotcodac, și pe tine, Neagule a lui Șolomon.
Iară asemenea unui chip nepieritor prin chipuri omenești și trecătoare, asemenea unui cârnațiu făcut cu gingășie între cartaboșii cei mari, strălucește un tânăr viteaz în întunecata mulțime. Tânăr plin de speranță, el salută cu entuziasm pericolul și fericita victorie. El a numărat abia douăsprezece roze și în conformitate neglijeul său îi stă foarte frumos. Ciubotele lungi și largi ale tătâne-său îi dădeau un aspect eroic și plin de demnitate, cojocul spânzura până-n pământ și căciula semăna c-un stog de fân pe un cap de curcan. Dar oare la ce să trădăm dulcele său nume? Cine nu-l ghicește ― oare istoria nu-l va însemna pe paginile sale, dacă n-a avea altă treabă de făcut?.. Așadar pourquoi?
― A! Zi! tu, zavistnicule, ai tras clopotul ca să vie oamenii să mă bată! Ei, stai, mări, las’ că ți-oi da eu. Poc! Și zi, eu îs dracu, ai?!.. Dă-i!.. Ei las’ că ți-oi da eu ție pe dracu. Poc!
Bietul Buchilat înțepenește sub loviturile popii, s-ar fi făcut covrig, da n-avea de unde, prea era scurt, numa’ scădea ca un dop de plută. Popa l-ar fi rupt bucăți dac-ar fi avut ce rupe, dar așa.. unde lovea i se părea că nu dă-n nimica, așa de ne’nsemnat era sărmanul dascăl.
Am mai putea scrie un capitol cu subtitlul: Cum părintele Ermolachie a crezut a face îndestul onorii, spre a releva fel și formă în care acest venerabil om a-ncercat a bate tot satul pentru necinstea făcută, fără ca satul s-o simtă. Mai întâi gândea să citească molitve și să cheme urgia dumnezeiască asupra satului. Dar i-a venit în minte de devreme că Domnul ar prefera să-și caute de treabă decât să-l asculte pe părintele. Despre neeficacitatea duioșiilor sale religioase era convins. Apoi chiar să se fi pus părintele Ermolachie pe aceea ca să citească blestemele sf. Vasile, oare-ar fi putut?. El nu știa s-o citească.
Versurile părintelui Ermolachie:
LA UN PARPAGAI
Pasăre cu mândre glasuri
Nu ești tu de-a noastre nasuri.
Ci de nasuri boierești,
Parpagai, te potrivești.
Căci la preoțească casă
Nici tu popă, nici tu masă,
Ș-apoi eu nu-mi dau malaiul
Să-l mănânce parpagaiul.
Dedesupt, drept notiță:
Aceste stihuri, după cum le-am
izvodit eu, Ermolapie Pisăliță,
ierei, se cântă pe glas vosmai.

Daniel Vişan-Dimitriu - Mărin Motanul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Era de râs prin sat, la Gura Văii,
Iar noaptea nu prea mai putea să doarmă;
Era bătrân pe lângă toţi flăcăii
Ce se-adunau să bea (făceau şi larmă).
Era de-un leat cu ei doar.. pe la minte
Şi, cot la cot sau bere după bere,
Turnau întruna bancuri, iar Axinte,
Patronul cârciumii, striga: „Muiere,
Mai vino cu un rând, că plânge masa!”
.. Şi se distrau în noapţile de vară.
Doar că era Nebuna, Ofticoasa,
Pe care-o deranjau şi zi, şi seară,
Că nu putea dormi de gălăgie;
Zicea că nu putea ieşi la budă
De frica lor, că s-ar putea să fie
Ori violată, ori văzută nudă,
Căci vara, în canicula cea mare,
Ea nu suportă peste ea vreo treanţă,
Că-i cam voinică şi transpiră tare,
Iar la căldură n-are toleranţă.
Sătui de ea, s-au hotărât flăcăii
Să-i joace-o festă, dar aşa – completă,
Să fie un exemplu-n Gura Văii:
S-o fotografieze pe babetă.
S-au înarmat cu camere şi bliţuri
Şi s-au ascuns prin pomi şi-n nişte şanţuri;
Erau toţi veseli, după multe spriţuri,
În noapte, ca fantome fără lanţuri.
Iar sarcina cea grea: s-o scoată-afară
În toată goliciunea, fără teamă,
I-au dat-o lui Mărin c-aşa votară,
Şi doar el ştie să se bage-n seamă.
A început Mărin cu miorlăitul,
De-ai fi jurat că-i datamai motanul
Avea volum, ştia afurisitul
Cum face un mârtan ce-şi ceartă clanul.
Nu au trecut nici două-trei minute
De când băieţii aşteptau s-apară,
Că se-auziră ţipete acute
Şi, în papuci doar, a ieşit afară.
Aşa-ceva, veţi crede că-i poveste
Cu bliţuri, râset, urlete sau şoapte,
Dar baba, pân’ să prindă ei de veste,
Trimise-o oală-n capul lor. De noapte.
Ei s-au ales cu câte o amendă,
Dar pozele au circulat tot anul,
Povestea s-a tot spus, e-acum legendă
C-un mare personaj: Mărin Motanul.
Daniel Vişan-Dimitriu
(Din vol.”Parfum vesel”)

Grigore Alexandrescu - Cântece de Peste Olt

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

CANTECE DE PESTE Olt.
I
Foaie verde alunita,
Aolica fa, lelita!
Fire-a-ți pieptu-o gradinita
Si țâțele lubenita
Si gura o fântânita,
Maselele pietricele,
Si buzele ghizdurele,
Si limba o ciuturea,
S-adapi pe neica din ea,
Seara si dimineata,
Peste zi, totdeauna.
II
Între Olt si-ntre Oltet
Rasarit-au nuculet,
Nucu-i mare, frunza rara;
Strânsi-s toti cucii din tara
Si cânta de se omoara.
Iar mai sus, pe ramurele,
Cânta doua turturele,
Ce sunt mândrutele mele.
Dar în vârful nucului
Cânta puiul cucului
Raschirîndu-si penele,
Ca mândra sprincenele,
Si tot misca din codita
Ca mândruta din rochita.
III
Cânta cucul, se roteste;
Neica se calatoreste.
Foaie verde salcioara,
Calator esti, fratioare,
Nu ma pune la uitare,
Nici la plâns amar de jale,
Cât îi fi si-i==fi pe cale.
Foaie verde usturoi!
A plecat neica de joi…
Parca mi-e de-un an, de doi.
IV
De nu t-ar fi leleo, dor,
N-ai veni dupa obor,
Tremurând cu capul gol.
De nu t-ar fi, leleo, mila,
N-ai veni dupa gradina,
Tremurând, cu furca-n mâna.
De-as muri de dor, de drag,
Târg cu fete nu mai fac,
C-am facut eu târg cu tine
S-am pierdut firea din mine.
V
Foaie verde artaras,
Te iubii de copilas
S-acum te duci si ma lasi!
Aoleo! ce foc ma calca!
Neica ma lasa si pleaca
Si mi-si trece prin dumbrava
Si pe mine nu ma-ntreaba,
Parc-as fi de nici o treaba.
VI
Lele, ce pagâna esti,
Pe la biserica treci
Si nu faci o sfânta cruce,
Când pe mine mort ma duce.
VII
Daca-ti este, neica, dor,
Da-mi basmaua ta odor
Si-n basma un leusor,
Sa-mi botez un finisor,
Si sa-i pun numele tau,
Nume dulce ca si-al meu,
Când m-o prinde dor de tine
Mi-oi striga finul cu bine,
Zi si noapte l-oi striga
Si pe ochi l-oi saruta.
VIII
Nu stii, vecina, ceva?
M-a-mbolnavit nevasta.
— Ba eu stiu, vecine, bine,
Leacul tau e-n sân la mine.
— Nu stii, cumatre, ceva?
S-a-mbolnavit nevasta.
— Ia porumb si fa la moara,
Ca nevasta ti se scoala.
De-ar da Dumnezeu o sloata
Se gasesti la moara gloata,
Sa sezi o luna-ncheiata,
Si porumbul sa se moaie
Sa nu treaca prin piscoaie.
IX
Cuculet, unde-ai iernat?
Peste Jiu, la Vadul lat,
Într-un catun afumat.
Cât e Cladova de mare,
Haz ca Siberelul n-are!
Siberelu-i mititel
S-a-mpuiat dragostea-n el.
Dragostea ce-aveam odata,
Gândeam moartea ne-o desparte
S-o gradina cu bucate,
Sa nu mai avem pacate,
S-o leasa de maracini,
Ca sa nu mai fim vecini.
X
Foaie verde mar muscat,
De când neica mi-a plecat,
Furca-n pod am aruncat.
De când neica mi s-a dus,
Trei fire pe fus n-am pus.
XI
Bata-te crucea de cuc!
Cânta-mi bine ca te-mpusc.
Si te-mpusc si te manânc,
Nici fript bine, nici sarat,
Numai prin cenusa dat.
XII
Bala, cartogelele
Fi-le-ar batut stelele,
Gardul cu nuielele!
Bala, cartogelul tau
Fi-l-ar batut Dumnezeu,
Ca l-ai fost pus la loc rau,
Pe-o margine de pârau.
Râul mare mi-a venit,
Cartogel mi-a namolit.
Bala, cartoagele noastre,
Cum stau pustie pe coaste,
Sa le vad nu le-as cunoaste.
În cartogul de la vale,
Rasarit-a iarba mare,
În cartogul din mijloc
Mi-a rasarit busuioc
Si-mi vine ca sa-i dau foc.
Am pus fir de trandafir
Si n-a iesit nici un fir,
Parc-a fost mâna de sare,
Ca ce pun nu mai rasare!.
XIII
Frunza verde otratel,
Pe deal, pe la Corlatel
Fuge dorul maruntel
Cu dragostea dupa el.
Unde te duci, dorule?
La voi, puisorule,
Sa-mpartim dragostele,
Cât la mine, si la tine,
Sa traim amândoi bine.
XIV
Frunza verde maracine,
N-a lasat Dumnezeu bine.
Frumosul fuge de mine
Si urâtul calea-mi tine!.
XV
Frunza verde maracine,
S-a dus neica, nu mai vine,
Tuturor le pare bine,
Numai mie-mi pare rau
C-a fost puiusorul meu.
XVI
Frunza verde de sipica,
Bine-a fost cu nevestica
Si prin sat cu ibovnica.
Nevasta te primeneste,
Ibovnica te-ncalzeste
S-inimioara voios creste.
XVII
Frunza verde de secara,
Ibovnico de-asta-vara,
Vina sa ne iubim iara.
De iubit sa ne iubim,
Numai amândoi sa fim
Si de dragi sa ne fim dragi,
Dar nadejde sa nu tragi,
Ca nadejdea de la mine
E ca sârma de subtire.
Când o-ntinzi pe maracine
Si mi-o bate vînt cu roua
Se despica sârma-n doua.
XVIII
Foaie verde calomfir,
Am ibovnicel copil
Si mi-l cheama Constantin.
Dusmanii mi-l pun la bir
Si nu-l pun ca pe-un copil,
Ci mi-l pun ca pe-un mazil.
El de frica birului,
De groaza zapciului,
Trecu vadul Jiului.
XIX
Foaie verde de areu,
Ibovnica ce-aveam eu
Nu se gasea-n sat la Leu,
Nici la Leu, nici la Ghindeni,
Numa-n sat la Cosoveni.
Leica, de dragostea noastra
A rasarit pom pe coasta
Cu tot felul de odrasla.
O sa-l sap, sa-l bag în casa,
Ramurile nu ma lasa.
O sa-l sap, sa-l bag în tinda,
Ramurile dau de grinda.
Poezii si proza
Ultimele trei versuri par sa provina din alt cântec.
XX
Mândro, când eram iubiti,
Toti pomii era-nfloriti
Si dafinii-mbobociti.
De iubit cât ne-am lasat,
Toti pomii s-au scuturat
Si dafinii s-au uscat.
XXI
Colo-n lunca la privita,
Gasii pupaza-nflorita
Si mândruta mea mâhnita.
Nu stiu pupaza s-o rup
Ori pe mândra sa mi-o pup.
Foaie verde margarit,
Pacat c-am îmbatrânit
S-înca bine n-am trait!.
XXII
Foaie verde usturoi,
De ti-e dor, neico, de noi,
Fa-te negustor de boi
Si vino-n gazda la noi,
C-are taica sase boi
Si din sase vinde doi,
Doi îi vinde, doi opreste,
Doi mi-i da mie de zestre,
Pe rosul si pe plavit,
Cumparati din Mehedinti.
Pâna boii veti tocmi,
Amândoi ne-om logodi.
XXIII
Foaie verde maracine,
Cât te tii, mândro, de mine,
Poarta-te putin si bine,
Ca nu stii moartea când vine
Si te ia de lânga mine,
Iar mie nu-mi pare bine
Si plec si eu dupa tine.
XXIV
Luna-afara-mi lumineaza,
Puica-n casa mi-si ofteaza.
Ofteaza, puica, ofteaza,
Toata lumea sa te creaza.
Ofteaza si pentru mine,
Ca eu m-am topit de tine
Si vaz ca nu-mi vine bine,
Ca nu sunt pe-un loc cu tine.
Aideti, puica, sa fugim,
Amândoi sa pribegim,
Ca-acum e vremea de fuga,
Pâna-mi este iarba cruda,
Unde calci,
Urma nu faci,
Unde sezi,
Nu te mai vezi.
XXV
Bata-te crucea de vale,
Cum oi sa ramâi de jale,
Far’de glas de fata mare,
Fara voinicel calare.
Câti în tine se-ntâlnira
Doi cu doi nu se unira.
Câti în tine se jucara
Doi cu doi nu se luara.
Vale lunga, vale-adânca,
Aici lupii ma manânca.
Stai, lupe, nu ma mânca,
Pân’ sa-mi vad ibovnica.
XXVI
De te duci, neica, cu bine,
Sa iei si dorul cu tine,
Si dorul si dragostea,
La mine n-ai ce lasa.
Du-te, neica, si sa vii
Colea-ntre Sânta-Marii,
Când se coace boaba-n vii
Si-i bine de veselii.
De-i zabovi peste-o luna,
Ma gasesti pe câmp nebuna,
Dar de-i zabovi un an,
Ma gasesti neagra bustean.
XXVII
Du-te, neico, sa te duci
Pâna-i cadea rob la turci,
Sa te duci la Marea Alba,
Sa tragi ziua la catarga,
Si s-o tragi tot pe uscat,
Sa sezi noaptea-n lant bagat,
Sa stii ca te-am blestemat,
Si sa-ti faci inima rea
Cum ai facut-o pe-a mea.
XXVIII
Frunza verde maracine,
Oliolio, neica Marine,
Nu ti-e pacat si rusine,
Noaptea fugi de lânga mine
Si te duci l-alte straine.
Dusu-te-ai si la surata,
Si te-a priimit, sirata!
Surata mi-e ca o sor,
Nu pot sa dau s-o omor.
De mi-ar fi ca o straina,
I-ar plânge ma-sa de mila.
XXIX
Trage, bala, bobii bine,
De-mi spune, neica când vine?
De-ar da bobii pâna-n noua,
Neica taie Oltu-n doua.
De-ar iesi bobii la cinci,
Nu mai vaz pe neica ici,
Si plec si eu sa-l gasesc
Macar sa ma prapadesc;
Trage, bala, boabele,
De-mi ghiceste zilele,
De la Pasti pân’ la Ispas
Câte necazuri am tras.
XXX.
Cânta cucul sa ma duc
Si mierlita sa ma-ntorc,
Sa pun dusmanilor foc.
Spune-mi, cuce, de-unde vii?
De la noi, de peste Jii?
Dar de bala ce sa-mi spui?
— Bala ta e sanatoasa,
Sede la umbra si coasa,
Si lucreaza tot plângând,
Ziua, noaptea asteptând.
XXXI
Spune-mi, bala, si-mi ghiceste,
Voinic de ce-mbatrâneste
S-asa curând se topeste?
De umbletul drumului,
De bataia vântului,
De arsura soarelui,
De grija argintului,
De-nverzirea codrului,
De cântarea cucilor,
Sau de dragul mândrelor?
Ca mândrele pot mai mult,
Ele te baga-n pamânt!.
XXXII
Decât neica-n cale dus,
Mai bine la cruce pus,
Sa ma duc duminica,
Sa tamâi pe neicuta,
Sa ma uit pe cruce sus,
Sa vaz chipul neicai scris,
Sa ma mai mângâi de plâns.
De când te-ai dus, baietele,
N-am mai pus la gât margele,
Nici la coada panglicele,
Vai de pacatele mele!
Toata ziua cânt si plâng
Si tot neica mi-este-n gând.
XXXIII
De n-ar fi ochi si sprâncene,
N-ar mai fi pacate grele.
Ochii si sprâncenele
Fac toate pricinele;
Pentru ochi negri din cap
Trecui Jiul fara vad,
Pentru sprâncene din frunte
Trecui Jiul fara punte,
S-ajunsei la puica mea,
De-mi racori inima.
XXXIV
Nu blestema cucul, lele,
Ca sa jumule de pene
Si se trânteste de lemne.
Si cucul nu-i vinovat
Ca mai la multi a cântat,
Mai pe toti i-a mângâiat.
XXXV
Cucule, dragutule,
Surule, mândrutule,
Vara vii, vara te duci;
Spune-mi, iarna ce manânci?
— Manânc putregai de fag
Si viu sa va cânt cu drag.
— Cuculet, pasare sura,
Mânca-ti-as limba din gura,
Ca sa pot si eu cânta
Sa fiu drag la puica mea.
XXXVI.
Ierte-i Dumnezeu păcatul
Celui ce-a lăsat oftatul,
Ca omul dacă oftează
Parcă se mai uşurează.
De oftat ce oftai tare,
Şi soarele zare n-are,
Parcă eu l-am blestemat
Şi de tot s-a-ntunecat.
Du-te, dor, până e nor
La puica pe delişor
Şi-i spune că stau să mor.
XXXVII
Puico, pentru Dumnezeu
Şi pentru binele tău,
Nu mă tot ținea de rău
De la sânişorul tău,
Că m-ai mai ținut o dată
Ş-am zăcut o vară toată,
De mi-au plâns atunci de jale
Chiar şi iarba de pe vale
Şi norii opriți din cale.
XXXVIII
Auzi, lele, cucul cântă;
Ieşi afară de-l ascultă,
S-ascultă cum popa toacă,
Ieşi afară de te roagă,
Te roagă lui Dumnezeu
Să moară bărbatul tău,
Să mă-nsor şi să te ieu.
XXXIX
Lată-i, lată-i Dunarea!
Las-o la pârdalnica,
Că pe ea s-a dus neica.
Nu mai plânge, Marioara,
Că iubitu-ți vine iară.
El s-a dus cu saica veche,
Când batea vântul de streche,
Ş-acum vine-n alta nouă,
De taie Dunarea-n două
Si trage la opt lopeti.
Ieşi, Marioară, de mi-l vezi.
XL
Foaie verde de malure,
La cârciuma din padure
Baui astazi, baui mâine,
Baui patruzeci de zile.
Baui pretul a trei cai,
De vin nu ma saturai.
Baui pretul murgului
Si cioltarul negrului,
Aflai satul vinului,
Vinului, hainului.
XLI
Lunita, lunita,
Fa-mi o luminita,
Ca am înserat
La umbra de gard,
Cu doi calusei
Negri, mititei,
Si nu-s de furat
Ci-s de cumparat
De la noi din sat,
De la popa Vlad.
Marturie-am dat
Ieslea cailor,
Usa grajdului,
Drumul codrului.
XLII
Codri, codri, frate codri,
Nu ma da, codri, legat,
Ca nimic nu ti-am stricat,
Numai o craca-am taiat
Si de arme-am atârnat,
Ca le bateau ploile,
Rugineau otelele
În care-mi stau zilele.
Cât codrul frunza mi-si tine,
Toti voinicii traiesc bine;
Daca codrul frunza-si lasa,
Toti voinicii pleaca-acasa
La copii si la nevasta.
Cât mi-e codrul de frumos,
Iarna putrezeste jos
Si voinicii stau culcati
Ca stejarii rasturnati.
Codri, codri, loc iubit,
Nu te-oi mai vedea-nverzit,
Sa zic c-am întinerit?.
XLIII
Topitu-s-au ghețile!
Oi să-mi caut armele,
Armele şi caişorii
Ş-oi să-mi adun şi feciorii.
Croieşte-mi, maică, croieşte,
Şi de lupte mă găteşte;
Croieşte-mi de-un comanac
Verde ca foaia de fag,
Să-l port în codru cu drag.
Croieşte-mi, maics, camaşă,
Că mă cheamă harambaşă
Să mă puie bulucbaşă.
Peste cincizeci de voinici,
Toți încălțați cu opinci,
Opince de saftian,
Nojite de găitan;
Gaitanul de mătase,
Împletit în câte şase,
Cu poturii roşiori…
Unde-i vezi, te iau fiori.
XLIV
Cine e voinic, voinic,
Nu sază ca vulpea-n crâng,
Ci să iasă la colnic,
Far’ de-arme, far’ de nimic.
Fie potira aleasă,
O lovesc unde mi-i pasă.
Aiba flință şi pistoale,
O lovesc unde mi-o doare.
XLV
Când mă primblam pe culare,
Aveam în punga parale.
Scoborând de pe culare,
Mă-ntâlnii cu frați în cale,
Golii punga de parale
Şi strigai din gura mare:
Nu vedeți voi, fraților,
Nu vedeți, voinicilor,
Câ se iau banii la crâng
Şi se cheltuiesc la câmp?.
XLVI
Rău, maică, m-ai blestemat
Să stau în puşcă rezemat
Si prin codru înfundat,
Să mănânc tot de furat,
Să fiu groaza satelor
Şi spaima potirelor.
M-a făcut maica pe mine,
Nu-şi aude nici un bine!
M-a făcut taica fecior,
Ca să-i dau vreun ajutor.
Ajutorul ce i-am dat,
Şapte sate c-am prădat,
Şapte sate de pe Olt
Şi Mehedințul mai tot!.
XLVII
De când maica m-a făcut,
Soarele nu m-a văzut!
Daleu! soro caprioară,
Căprioară, surioară,
Roade poala codrului,
Să văd raza soarelui
Pe muchea cuțitului,
Pe coiful pistolului,
Şi pe coama murgului.
Adăugată de către-Radu Dan Alexandru

Ion Pribeagu - Patriarhal

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Patriarhal.
Fâlfâiri de boare roze
Se strecoară în infinit
Când pe drumuri sure trece
Popa Neacșu obosit.
Nalt e popa, de departe
Cu un sfânt poți să-l asemeni
Când cu dragoste împarte
Pilde bune între oameni.
Urcă popa spre colină
Răsfirându-și barba-n vânt
Vesel c-a-mpărțit lumină
Și iubire pe pământ.
Când să intre în curticică
Preoteasa în trei cuvinte
Îl întâmpină smerită
Bine ai venit părinte!.
Să trăiești! îi spune dânsul
Luminat de-a lunii rază
Și trudit de-atâtea slujbe
Popa-n jilțul lui se-așază.
-Ce zici coană preoteasă
Hai părerea să ne-o dăm:
Vrei să stăm întâi la masă
Și apoi să ne culcăm?.
-Ce pot eu să spun părinte?
A răspuns în grabă ea
Facem cum vrei tu prea sfinte
Și pe urmă vom mânca!.

Anica Ganțu - Cine Doarme Noaptea Mult

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cine doarme noaptea mult
Și-are somnul liniștit,
Ăla nu știe ce-i viața,
Nici nu i-a gustat dulceața,
Dar eu că dorm num-un ceas
Mă scol și stau noaptea treaz,
Cum să fac să fie bine,
S-am și mândra lângă mine.
Cine are ibovnică
Când e-acasă noaptea-i lungă,
Doarme-un pic și se trezește,
Iese-n prag, se răcorește,
I se pare noaptea an
Și pătura bolovan.
Cine ibovnică n-are
Îl ia somnul din picioare,
Stă-n casă, nu iese-n sat,
Nici gânduri grele nu-l bat,
D-ăl de are ibovnică
Stă toată vremea cu frică
Ba să nu îl afle satul,
Pe ibovnică bărbatul,
Și de-l afl-a lui nevastă
Nu mai are trai în casă.

Adriana Ochisanu - La Hanul Lui Nea Vasile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

La hanul lui Nea Vasile, se bea vinul de 3 zile,
Rachiul din butoieș, ș-acolo stă Kulăeș.

Refren:
Păi bea și vin, bea și rachiu, – tram tirli dirli dara
Și pe-acasă nu-l mai țin, măi!
Eu îl las în pat culcat –tram tirli dirli dara
Și-l găsesc la crâșmă beat.

Strigătură: Și samahoancă de când bei?
Ai foc și pară-i gura me..
Și zic nea Vasile, zău, nu da la bărbatul meu
De băut pe datorie, că-n pagubă rămâi.

Refren: Strigătură: Și mi-oi vinde boii și carul
Da ca să-i duc la crâșmă banul.
Kulăeș al meu bărbat, n-a fost totdeauna beat,
N-a mers la crâșmă nebună, că s-o tragi de neam bun.

Refren: Strigătură: Și aracan și vai de mini,
Ei, că mor duși după tini.
Câte-un pic și-o picătură, cât îi paharul la gură,
Îi bine cât mintea ții, și când nu faci râs la lumi.

Refren:
Păi bea și vin, bea și rachiu, – tram tirli dirli dara
Și pe-acasă nu-l mai țin, măi!
Eu îl las în pat culcat –tram tirli dirli dara
Și-l găsesc la crâșmă beat.

Da decât să-l râdă satul,
Când stă la crâșmă bărbatul.
Strigătură: Și vai de mini, îi vin de hac,
Pun mâna pe-un șiomag
Ș-oleacă de râs îl fac IAKA-AȘA!

4 Oameni Si 3 Femei - Badea Gheorghe Moldovan

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Badea Gheorghe Moldovan
S-o dus la prășit buruian
Da na, da na, da na, da na hei.
De prășit el n-o prășit
Pe mandruța o iubit
Da na, da na, da na, da na hei.
De prășit el n-o prășit
Pe mandruța o iubit
Te rog bade Gheorghe să nu mai bei.
Badea Gheorghe nu-n zadar
Îi renumit că-i bun pescar
Da na, da na, da na, da na hei.
O prins pește-o căldare
Și pe mal o fată mare
Da na, da na, da na, da na hei.
O prins pește-o căldare
Și pe mal o fată mare
Te rog bade Gheorghe să nu mai bei.
Badea Gheorghe la armată
O fost cel mai bun soldat
Da na, da na, da na, da na hei.
Toate fetele din drum
Îl țin minte pan-acum
Da na, da na, da na, da na hei.
Toate fetele din drum
Îl țin minte pan-acum
Te rog bade Gheorghe să nu mai bei.
Badea Gheorghe-n facultate
O fost cel mai tare frate
Da na, da na, da na, da na hei.
În căminul 2 la fete
O stat 4 ani jumate
Da na, da na, da na, da na hei.
În căminul 2 la fete
O stat 4 ani jumate
Te rog bade Gheorghe să nu mai bei.
Badea Gheorghe-ntr-un picior
Sare la toți în ajutor
Da na, da na, da na, da na hei.
N-ajută bădița tare
C-a s-ai probleme la picioare
Da na, da na, da na, da na hei.
N-ajută bădița tare
C-a s-ai probleme la picioare
Te rog bade Gheorghe să nu mai bei.
Badea Gheorghe-amu-i primar
Și-i mare gospodar
Da na, da na, da na, da na hei.
Are-n sat moștenitori
Șapte fete, opt ficiori
Da na, da na, da na, da na hei.
Are-n sat moștenitori
Șapte fete, opt ficiori
Te rog bade Gheorghe să nu mai bei.