Era de râs prin sat, la Gura Văii,
Iar noaptea nu prea mai putea să doarmă;
Era bătrân pe lângă toţi flăcăii
Ce se-adunau să bea (făceau şi larmă).
Era de-un leat cu ei doar.. pe la minte
Şi, cot la cot sau bere după bere,
Turnau întruna bancuri, iar Axinte,
Patronul cârciumii, striga: „Muiere,
Mai vino cu un rând, că plânge masa!”
.. Şi se distrau în noapţile de vară.
Doar că era Nebuna, Ofticoasa,
Pe care-o deranjau şi zi, şi seară,
Că nu putea dormi de gălăgie;
Zicea că nu putea ieşi la budă
De frica lor, că s-ar putea să fie
Ori violată, ori văzută nudă,
Căci vara, în canicula cea mare,
Ea nu suportă peste ea vreo treanţă,
Că-i cam voinică şi transpiră tare,
Iar la căldură n-are toleranţă.
Sătui de ea, s-au hotărât flăcăii
Să-i joace-o festă, dar aşa – completă,
Să fie un exemplu-n Gura Văii:
S-o fotografieze pe babetă.
S-au înarmat cu camere şi bliţuri
Şi s-au ascuns prin pomi şi-n nişte şanţuri;
Erau toţi veseli, după multe spriţuri,
În noapte, ca fantome fără lanţuri.
Iar sarcina cea grea: s-o scoată-afară
În toată goliciunea, fără teamă,
I-au dat-o lui Mărin c-aşa votară,
Şi doar el ştie să se bage-n seamă.
A început Mărin cu miorlăitul,
De-ai fi jurat că-i datamai motanul
Avea volum, ştia afurisitul
Cum face un mârtan ce-şi ceartă clanul.
Nu au trecut nici două-trei minute
De când băieţii aşteptau s-apară,
Că se-auziră ţipete acute
Şi, în papuci doar, a ieşit afară.
Aşa-ceva, veţi crede că-i poveste
Cu bliţuri, râset, urlete sau şoapte,
Dar baba, pân’ să prindă ei de veste,
Trimise-o oală-n capul lor. De noapte.
Ei s-au ales cu câte o amendă,
Dar pozele au circulat tot anul,
Povestea s-a tot spus, e-acum legendă
C-un mare personaj: Mărin Motanul.
Daniel Vişan-Dimitriu
(Din vol.”Parfum vesel”)
Sensul versurilor
Poezia prezintă o întâmplare amuzantă dintr-un sat, unde niște flăcăi cheflii încearcă să facă o farsă unei femei incomode, dar sunt surprinși de reacția ei. Mărin Motanul devine un personaj central în această poveste, care se transformă într-o legendă locală.