Patriarhal.
Fâlfâiri de boare roze
Se strecoară în infinit
Când pe drumuri sure trece
Popa Neacșu obosit.
Nalt e popa, de departe
Cu un sfânt poți să-l asemeni
Când cu dragoste împarte
Pilde bune între oameni.
Urcă popa spre colină
Răsfirându-și barba-n vânt
Vesel c-a-mpărțit lumină
Și iubire pe pământ.
Când să intre în curticică
Preoteasa în trei cuvinte
Îl întâmpină smerită
Bine ai venit părinte!.
Să trăiești! îi spune dânsul
Luminat de-a lunii rază
Și trudit de-atâtea slujbe
Popa-n jilțul lui se-așază.
-Ce zici coană preoteasă
Hai părerea să ne-o dăm:
Vrei să stăm întâi la masă
Și apoi să ne culcăm?.
-Ce pot eu să spun părinte?
A răspuns în grabă ea
Facem cum vrei tu prea sfinte
Și pe urmă vom mânca!.
Sensul versurilor
Piesa descrie o zi din viața unui preot de țară, Popa Neacșu, surprinzând momentele sale de slujire, oboseala și interacțiunea cu preoteasa. Versurile evocă un cadru patriarhal, unde preotul este respectat și familia urmează tradițiile.