Lele, cum mi-ai fost odată
Când învârteai hora toată
Te găteai cu șorț și ie,
Cum mi-ai fost, lele Mărie,
Îți puneai la gât mărgele,
Ce frumoasă erai, lele,
Aveai obrajii ca focul,
Lele, bătu-te-ar norocul!.
Nu era-n sat vreun flăcău
Să nu ducă dorul tău,
Nu era casă sporită,
Nici grădină înflorită
Cum erau, lele, la tine,
Se mira, lele, o lume,
Doamne, ce frumos cântai,
La lampă cum mai coseai!.
Lele, leliță Mărie,
Prea puțină lume știe
C-ai fost prima peste sate,
Femeie și jumătate,
Ai fost, lele Măriuță,
O femeie femeiuță,
Frumoasă și dată dracu,
Lele, te plăcea tot satul!.
Lele, azi când te privesc
Îmi vine să mă jelesc,
Cum ți-au schimbat anii fața,
Cum ți s-a potolit viața,
Nu mai umbli cum umblai,
Ca argintul viu erai,
Săgeți din ochi aruncai
Și ce vorbe dulci aveai,
Mergeam, lele, nopțile
Să numărăm stelele,
Piereau una câte una
Așa cum piere și lumea.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă nostalgia pentru frumusețea și vitalitatea de odinioară a unei femei, Mărie, comparând-o cu starea ei actuală, afectată de trecerea timpului. Evocă amintiri despre farmecul ei, admirat de întregul sat, și reflectă asupra inevitabilei pierderi a frumuseții și a vieții.