Versuri corectate și adnotate
Ei se uită fără voie la copilcând se joacă; fața lui rotundăuneori se vede-aievea din profil,cum un ceas, pe ultima secundă,împlinește ora, brusc bătând.Însă ei bătăile n-ascultă,osteniți și grei de viață multă;și deloc, cum el se poartă, blând,nu-și dau seama, și ce gânduri are,și-n veșmânt prea strâmt când, fără șoaptă,stă, ca într-o sală de-așteptare,lângă ei … Citește mai mult
Timpul și iubireaBucuriaȚipetelor noastreFulgera barba ceruluiRouaCaptivă a spiritelorÎncătușate de blestem
Cum clipe trec, cum clipe vin,Pe negânditele,Așa drăcesc, așa divin,Neostoitele?Te naști și mori după destin,Pe nesimțitele,Cum clipe trec, cum clipe vin,Pe negânditele.Și veacuri trec în dulce chin,Neobositele,Și-n veci naște-se-vor, amin,Cu infinitele,Cum clipe trec, cum clipe vin!…
Ce simplu rostește bărbatul: „Sunt tânăr! ”Și, apoi, cât de greu e să-și zică: „Bătrân! ”…Că una-i să umbli cu viața pe umărȘi alta-i să tremuri cu moartea în sân!.Dar visul iubirii, același rămâneÎn sfera fragilă de lut adormit..Pe tinere brațe, pe brațe bătrâne,La fel de părelnic, se poartă un mit.
Ce ești și ai, străbunii tăi îți lasăDin tată-n fiu. Cu toții-acumTrasează-același labirintic drumDe dragoste de la Adam purceasăȘi de la Cain și Abel, în zoriiAtât de vechi că-s azi mitologie.Ajung străbunii, prin pustiu și-urgie,În clipa zămislirii. Simt fioriiPrezenței lor multiple. Suntem noi.Ești tu și-acei ce-n urmă-ți vin mereu,Mulțimea celor zămisliți din greu:Ai lui Adam … Citește mai mult
Casa mea lângă ruineEste înălțată trainic,Sălcii vechi numai suspineFreamătă-n apusul cainic.După mine va fi oareCineva să nu mă uite?Căci tristețea nu mai doareViețile demult trecute.
La locul întâlniriiAm așteptatDe un timpOre trecDezolantAceasta gândeamIar despre tineMi-am zisCă mă duciÎntr-o lumeCare ține multCa într-o cameră cu cărțiDin tot ce se vorbeștePe atât se tot scrieȘi-n limbaCare o cunoscSunt multe temeCu știința versificăriiDescrie tuCând dezolantOre trec
De Profundis.Încă un an, o zi, un ceas –și drumurile toate s-au retrasde sub picioare, de sub pas.Încă un an și-un vis și-un somn –și-o fi pe sub pământuri domnal oaselor ce drepte dorm.Lucian Blaga – POEZII – 1982
Sic transit… I.Acolo, unde nu-i nimeni,Nici umbre,Unde se ducMulțime de ani,Și zgomotul zilei,Și tăcerea nopții…Unde toate sunt știute…Acolo, spun călătorii,Că numai rafale de focSe denunțăLugubru, metalic,Din minut în minut.Acolo, unde nu-i nimeni,Și nu mai trebuieNici un cuvânt. II.Și iată, ne-a surprins searaPeste zi nefiind nimic.La felCa de atâtea ori.Povești…De muncă,Lene,Banchetul din umbră,Sau timp de fericire.Și, … Citește mai mult
La o răspântie în timp,Am întâlnit un fluviu.Oameni haini îi secaseră apele,Timpul însuși uscase albia sărăcită.Mi-am cufundat mâna însetată,În nisipul fin al prundului,N-aveam lacrimi să-mi plâng setea,Dar arșița privirilor mele,A cuprins albia,Stârnind un fluviu de foc,Pornit să-și stingă mânia,În sarea adormită a mării,Tot la o răspântie de timp.