statue – Versuri.pro

Maria Vergora - Amintire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

La banca noastră,
Scândura de brad s-a rupt.
Alăturea,
S-a ridicat statuia unui mort.
Iar florile de-atunci din luna Mai,
În raft au prins miros de mucegai.
Teii, azi pustii de frunze şi de flori,
Nu-mi răscolesc în trup aceiaşi noi fiori
Cu care te-aşteptam să vii
Pe aceiaşi bancă-n fiecare zi.
Din trupul ei un picior, acum, e frânt.
Şi-o-mprejmuie o taină de mormânt.
Îmi spune mult tăcerea ei, prea mult.
Iar azi mi-e teamă s-o-nţeleg, s-o mai ascult!

Rodica Elena Lupu - Creația

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În fine sunt satisfăcut,
Statuia mea arată bine,
Mâine toți oamenii din lume
Vin ca să vadă ce-am făcut!
Sigur un murmur de uimire
Va izbucni spre cerul mut:
Solemnă, mare și din lut
Pune pe veacuri stăpânire.
A mea creație, îmi place,
Cu plete în vânt și cu colți,
Cu degete băgate-n ochi,
Cu nări ardente și spumoase.
Doamna e minunăția
Pusă pe jaf îi e dorința
Și e tocmai chintesența
Din istorie – PROSTIA.

Radu Gyr - Statuia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pe unde-a stat bezna ca zațul
străluce o noapte de ger.
Ce duh prinde vântul cu lațul
și-l bagă în cușcă de fier?
Pe urma viforniței, suie
o lună de rece mărgean.
– Dă-mi apă să ferec statuie,
dă-mi apă, nevolnic țigan!
– Stăpâne, ce faci? Îndurare!
cu lacrimi ciubotele-ți ud.
Din șubă, boierul răsare
mai hâd, mai sălbatic, mai crud.
Dar ei, prinși în brațe și-n funii,
în noapte târâți din iatac,
sub gerul de cremene-al lunii
mai gol ca zăpezile tac.
În hohot, boierul își strânge
sâneața cu plumbii păgâni:
– Bicisnică slugă, nu plânge,
dă-mi auru-ntregii fântâni.
– Stăpâne, ți-s straiele ude,
cu bocetul meu le-am udat.
Boierul nu vede, n-aude,
mai surd, mai zălud, mai turbat.
În bocete sluga se frânge
sub țeava ce-amenință crunt,
scoboară găleata și plânge
și scoate luceafăr mărunt.
Dar ei, strânși în brățară întruna,
în noapte legați de-un copac
sub apa ce-ngheață ca luna
mai goi decât apele tac.
Sălbatic, cu ochii de sânge,
boierul împroașcă scântei.
– Zănatică slugă, nu plânge,
mai toarnă smarald peste ei.
– Stăpâne, în jale și-n fiere
și strai și ciubote îți scald..
boierul tot crește-n durere,
mai aspru, mai aprig, mai-nalt.
În vaiete robul se-ndoaie,
scufundă și umple găleți,
vărsând recea lor vâlvătaie
pe albele, mutele vieți.
Dar ei, sclipitoare-mpietrire,
în noapte cristale se fac
și-adânc încleștați în iubire
mai goi decât stelele tac.
Amarnica noapte de iarnă
trosnește de ger lucitor.
– Țigane, din fulger se toarnă
statuia păcatului lor.
– Stăpâne, de-acum ia-mi și viața,
cu sânge să spăl ce-ai făcut..
Boierul își zvârle sâneața,
mai straniu, mai crâncen, mai slut.
Cu ghearele sluga nebună
își sfâșie zdrențe și trup.
Lung râsul boierului sună,
în ger, ca un urlet de lup.
Dar ei, ferecați în lumină,
în noapte arzând peste veac,
statuie de gheață senină,
mai goi decât nopțile tac.
În noapte se pierde boierul
cu hohot sau urlet buimac..
ce demon aprinde tot cerul,
hambare și șuri și conac?
– Stăpâne, ard curțile tale,
să nu mai rămână vrun ciob,
în flăcări să-mi curăț și jale
și trupul nemernic de rob..
La marea făclie semeață
o clipă zvâcnește amar
statuia de rumenă gheață,
păcatul arzând în cleștar.
Dar ei stau zidiți mai departe,
adânc scufundați ca-ntr-un lac,
și, limpezi în patimi și-n moarte,
mai goi ca veciile tac.

Gheorghe Tomozei - La Moartea Statuii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

A murit semeata statuie
Și-am îngropat-o după datină
Sub tălpile catedralei.
Mâine, sfatul bătrânilor
Va porunci ca amintirea ei
Să fie nemurită
Prin nașterea unui copil
Care să-i semene.
Nu eu o voi zidi. Eu sunt
Zugravul de fresce.

Giuseppe Ungaretti - Statuie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Tinerețe-ncremenită, / O statuie, statuie a abisului uman.. / Marele tumult de după multe drumuri ... →

Konstantinos Kavafis - În Fața Statuii Lui Endymion

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Într-un car alb, tras de patru catâri
ca neaua albi, cu hamuri de argint,
sosesc la Latmos, din Milet venind. Să-l celebrez
– cu jertfe și libații – pe Endymion,
din Alexandria-am venit, pe valuri, cu o triremă purpurie. –
Iată statuia. În extaz, admir acum, în clipă mult visată,
vestita frumusețe a lui Endymion.
Iar sclavii mei golesc coșuri cu iasomie; și imnele
de slavă la viață readuc plăcerile de-odinioară.

Nina Cassian - Statuie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Și acum îmi spui că vii
– și să mă pregătesc –
că vii cu mare năvală.
Îmi făgăduiești marea cu sarea
și-mi spui: o neliniște epocală
te va cutremura.
Te întreb: când?
Tu îmi spui: curând, curând….
Apoi trec o sută de ani.
Eu am rămas nemișcată,
surâzând, surâzând…

Ady Endre - Statuia de Aur a Ledei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Joc șiret n-ai face, șuhan,
Ai zâmbi din aur turnat
La patul meu.
Ar fi diamanți ochii,
Opal roz, aprige sânii,
Buzele topaz.
Din aur n-ai muri, șuhan,
Ca om ornat n-ai frauda,
Doamnă rea.
Trupul oriunde ar trăi,
Trupul din aur m-ar pufăi
Mereu, veșnic.
Și când viața m-ar chinui,
Mi-ai răci cu șolduri
Capul meu cald.

Ada Milea - Apolodor în Saint Louis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Apoi stă scris
În manuscris
Că a picat
Că a picat
În Saint Louis.
În Saint Louis
Savantul Fergus McPigott
A dat de veste peste tot:
Un satelit.
Dar sfătuindu-se de-o parte
Savantul Fergus McPigott
Savantul a rectificat
Savantul Fergus McPigott
Nu-i satelit, e om din Marte.
Și 40 de gură cască
Strigară:
Ura! Să trăiască!
Ura! Ura! Ura!
Să trăiască!
Ura! Ura! Ura!.
Și auzind urarea lor
S-a bucurat Apolodor
Ura! Ura! Ura!.
Primarul Big
Din Saint Louis
Atunci s-a ridicat
Și-a zis:
Pe un soclu de granit
Va sta în lanțuri liniștit
Ura! Ura!.
Și s-a făcut precum a zis
Primarul Big din Saint Louis
Cât a durat nu știm precis
Nicio îndoială nu e
Că în orașul Saint Louis
Apolodor a fost statuie.
Ura! Ura! Ura!
Să trăiască!
Ura! Ura!.
Ura! Să trăiască!

Al O Teodoreanu - Statuia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nimic nu vrea ființa ta să-mi spuie:
Nici rău, nici bun, nici dulce, nici amar.
Și ochii tăi de mică neagră par,
Împodobind orbite de statuie.
Privirea mea spre tine trist se suie,
Ca soarele pe-un gol ținut polar,
Să-nghețe printre vârfuri de ghețar,
În raze-nfipt ca-n propriile-i cuie.
Tu nici n-ai bănuit iubirea mea,
Deși dorința-n mine clocotea,
Cum clocotesc căderile de ape.
Și sufletu-mi, pe recea-ți nesimțire,
Îmi pare un nebun ce, în neștire,
Izbește într-o orgă fără clape.