În fine sunt satisfăcut,
Statuia mea arată bine,
Mâine toți oamenii din lume
Vin ca să vadă ce-am făcut!
Sigur un murmur de uimire
Va izbucni spre cerul mut:
Solemnă, mare și din lut
Pune pe veacuri stăpânire.
A mea creație, îmi place,
Cu plete în vânt și cu colți,
Cu degete băgate-n ochi,
Cu nări ardente și spumoase.
Doamna e minunăția
Pusă pe jaf îi e dorința
Și e tocmai chintesența
Din istorie – PROSTIA.
Sensul versurilor
Piesa descrie cu ironie o creație artistică grotescă, menită să reprezinte prostia ca esență a istoriei. Artistul este satisfăcut de opera sa, dar aceasta este, de fapt, o satiră la adresa umanității.