La banca noastră,
Scândura de brad s-a rupt.
Alăturea,
S-a ridicat statuia unui mort.
Iar florile de-atunci din luna Mai,
În raft au prins miros de mucegai.
Teii, azi pustii de frunze şi de flori,
Nu-mi răscolesc în trup aceiaşi noi fiori
Cu care te-aşteptam să vii
Pe aceiaşi bancă-n fiecare zi.
Din trupul ei un picior, acum, e frânt.
Şi-o-mprejmuie o taină de mormânt.
Îmi spune mult tăcerea ei, prea mult.
Iar azi mi-e teamă s-o-nţeleg, s-o mai ascult!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra amintirilor dintr-o relație trecută, asociate cu un loc specific (banca). Acum, banca este deteriorată și înconjurată de o atmosferă funestă, simbolizând pierderea și teama de a înțelege trecutul.