Versuri corectate și adnotate
A cunoaștecerul, înseamnăa fi cerul.Șiacel tuce adie,e apă și duh,țara cea rarăpentru care vă iertde ce va veni,ne aduce aminte,deși trupul poate că nu edoar o colibă-n deșert.Îngropați morții ca pe semințe.vocileca un oraș de sticlă.
Rai? Setea ta ajunsă la cișmea;Iad? Tău – în care se oglindește-o stea,Căderea-n Beznă de unde am venit,Care ne cheamă-acasă și ne vrea.Rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Lăcaș de dragoste și amar, / Ciobit în lemn și-n stâncă. / Palat sfințit de Cel Înalt, / Cuvânt dintr-o poruncă. ////// Cântări din inimă, trăiri, / Citiri din cartea sfântă, / Legări în marile iubiri, / Dar plânset pentru cel pe ducă.
Cel ce-a cules în viață al Cunoștinței Măr,Pe-adevărata Cale purta-va pașii săi.Numai acela știe că azi e ca și ieriȘi mâine va fi asemenea cu Ziua cea Dintâi.
Pe creste-n vaierSilha plânge,Fagii-s picurați cu sânge,Brazii lacrimă rășină,Eu mă-ntorc fără fărinăSus în muntele-ntomnatCu dungi de aur vărgatȘi pelin împestrițatCa amarul, colindatPe cărări, în târg și sate,Cu doniți necumpărate.Adă, Doamne, ceasul bunÎn vergile de alun,Să pun floare lângă floare,Să se facă sărbătoare,Sărbătoarea DomnuluiȘi roada pământului,În coliba moțului!
Și cel care purta în mâini balanțaînaintă, și un șuvoi de greierizimțeau lumina talerului scund.Nu, încă nu era târziu: proporțiistrâmbate, romburi licărind în mânaunor copii prea răsfățați treceaula orizont; de pe copaci rășinaaluneca pe buze de călugări;vagi sunete călătoreau în dungă,piereau! – dar încă nu era târziu.Și-apoi, ce-nseamnă măsurarea umbrei?Suntem – și-atâta tot. Justificareava fi … Citește mai mult
Doar ei înșiși se înțeleg pe ei înșiși și alții asemenea lor,După cum Sufletele înțeleg doar Sufletele.
Aș trăi doar în izvoare,de mi-ar fi gândul curat;ori pe lujer de cicoare,având sufletu-mpăcat.Și aș fi o voce clară,de m-aș prinde vântului,alergând din țară-n țară,dând ocol pământului.Om ceresc și fără nume,o sinteză de roman.Dar cum toate trec în lume,viața-mi trece, eu rămân.
Era o sfântă fără sfânt,Fără credință, fără casă,Avea doar inimă și gândȘi-o fustă verde, de mătasă. Cu astragal și iacintVenea la fiece mireasă,Ea, mica sfântă fără sfânt,Fără credință, fără casă. Și ne-am adus aminte cândÎn toamnă negură se lasă,Cum lângă noi, de noi visândCă nu ne vede și nu-i pasă,Era o sfântă fără sfânt.
Mâinile sunt catedrale,degetele ture-nalteunde clopote se-nclinăsufletului obosit.Palmele se-mpreunează,degetele se îmbinăşi-un culcuş se naşte-n mânaveghetorului de veci.