soim – Versuri.pro

Du Fu - Şoimul cu Pliscul Larg Deschis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cumplită-i soarta
şoimului bolnav!
Batjocura-l pândeşte
orişiunde;
noaptea,
pe malul râului gângav,
un arbore
durerea i-o ascunde.
Ziua,
mai pare-ameninţător,
e încă vrednic
groază să inspire:
gâşte înfricoşate,
laşe ciori
zadarnic fug
de tulburea-i privire.
Înaripatul
cerului cuţit
silit e umilinţa
s-o înveţe.
Penetul
într-atât i s-a rărit,
că nu-l mai poţi privi
fără tristeţe.
Iată-l
pe zi ce trece mai sfârşit:
şi-un uliu-i poate
căuta gâlceavă.
Odinioară,
cel acum smerit
cu vulturii se-ntrecea
în slavă.
Munţii se-ntunecă
în asfinţit,
vântul ursuz
goneşte valuri sure,
pe Himalaia
urşii-au adormit,
ies şerpii
din desişuri de pădure.
Ca piatra
peste pradă-ar fi căzut,
de nu i-ar fi
aripa dreaptă ruptă:
eroul boltei piere
abătut,
ucis de viaţă fără luptă.

Eugenio Montale - Cu-al Vieții Rău

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cu-al vieții rău ades m-am întâlnit:
Era râu gâtuit ce clocotește,
Era o frunză ce se răsucește
Uscată, era calul prăvălit.
Bine n-am cunoscut, decât minunea
Întredeschizând divina Indiferență:
Era statuia calmă-n somnolență
De-amiază, norul, și șoimul în înălțimi zvârlit.

Stefan Augustin Doinaş - Vânătoare de Şoim

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vânătoare de şoim.
În zori de zi când cea din urmă stea
Este sătulă de isprăvi nebune
Un prinţ al vânătorii povestea
Şi-un gramatic nota ce i se spune.
„Mai mare-n evul ce mi s-a predat
O altă întâmplare nu există”
– Mărite domn! Am un condei ciudat:
În loc de „mare”-a scris cu lacrimi „trista”
„Afară astrul zilei neclintit
Sună din bronzuri vechi ca o fanfară”
– Măria ta! Condeiul meu smintit
Notează „înlăuntru” nu „afară”
„La fel de-aprinsă-n învelişul ei
Simţeam bătaia sângelui în vine:
O flacără sporindu-se-n ulei”
– Stăpâne! S-a notat aceasta bine
„De patru zile şoimul aştepta
Flămând cu ochiul galben cum e luna”
– Să fim mai drepţi cu el măria ta!
„De patru zile” nu: „dintotdeauna”
„În colivia-i strâmtă fără somn
lipsit de zari murea de trândăvie”
– Sunt zari care se nasc mărite domn!
Şi scăpară cumplit în colivie
„Aidoma cu el tânjeam spre cer
Să-ndestulez vederile-mi auguste”
– Stăpâne! Poftele măririi cer
cât nu e-n stare limba ei să guste
„Atunci l-am scos din lat” – ba nu l-ai scos!
„Ştiam simţâmd cum muşca din mănuşă
ce patimi poartă-n pliscul fioros”
– Aşa-i! Dar nu ştiai ce poartă-n guşă
„Cuprinsu-ntreg părea ca scos din minţi
Deşi nu-l tulburau măcar zefirii”
– Stăpâne! Nu se cade să te minţi:
lăuntrul iscă tulburarea firii
„Haitaşii-aveau pe chip surâs felin
De câini zeloşi care-şi confirmă faita”
– Mărite domn! Golanii simt din plin
când ura de al curte-asmută haita
„Eram atât de mare” – un pigmeu!
„Ca un topaz întinderea măruntă
Lucea stropită-n inelarul meu”
– Dar doamne! Nu era inel de nuntă.
„Visam o pradă mare mai presus
De orice zvăcnet de aripi mortale”
– Visai să pui în locul stelei sus
obscura stemă a domniei tale!
„Parcă vânam prin mine urmărind
Pe dincolo de orice cuviinţa
O pasăre ce zboară, de pe-un grind
Ce mă răsfrange-n ape o fiinţă
Ce mă-ntrecea şi mă urma în timp
Şi valurea cu-o ritmică aripă
oglinda unui aprig anotimp
În care toate concentrate-n clipă
mă proslaveau liturgic împrejur:
câmpii şi oşti donjoane şi ducate
Veneau urlând în calea mea o! jur
vânam prin clare zile spintecate
de răsuflarea mea simţeam că sunt
ca şoimul ce-şi găseşte-adevăratul
destin fantoma unui prinţ mărunt
în care se trezeşte împăratul
eram prea exaltat ca să observ
că şoimul meu pierise supt de zare
dar simt acum că agerul meu serv
el – vânătoru-a ce mi se năzare
pe bolţi cu vulturi şi ereţi complici
îmi răspândeşte numele-n tărie”
– Te-nşeli stăpâne! Şoimul e aici
pe mâna mea şi aripa lui scrie

Daniel Vişan-Dimitriu - Șoimul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ridică-ți privirea, bătrâne șoimar,
Cu norii, prin ceruri, sunt eu,
Acela ce-ți vine, în traiul amar,
Cu prada în gheare, mereu.

Mă vezi? Eu te văd de deasupra de nori,
Privirea mea arde pământul
Și-n focul de-acolo doar tu mă cobori,
Doar tu îmi poți frânge avântul.

Pe sus, prin văzduh, e un rege: sunt eu,
În zbor, nu e altul ca mine,
Dar cine ar crede că sufletul meu
Tânjește, cuiva, să se-nchine?

Sunt singur, ești singur, iar tot ce avem
E dragostea care ne leagă
Și cerul la care visăm când tăcem
În casa ascunsă-n văioagă.

Ridică-ți privirea, bătrâne șoimar,
Și strânge din pumn ca spre soartă,
Când simți că prin ceruri e totul neclar …
De nu voi veni, tu mă iartă!.
Daniel Vișan-Dimitriu
(16 ian. 2020, Vol. “Cântecul visurilor”)

Rainer Maria Rilke - Vânătoare Cu Șoim

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În secret urzind, să-nduri de toate,
neclintit, înseamnă-a fi-mpărat:
cancelarul, noaptea-n turn intrat,
îl găsea cu scribu-adus de spate,
îndrăznețul princiar tratat.
al înaltei vânători dictând;
căci el neobișnuita fiară
o gonise-n sala solitară
de atâtea dăți și nopți la rând,
când străină-era și-nfierbântată.
Și să uite planuri, niciodată,
ce-au țâșnit în el, n-a pregetat,
sau adânc lăuntricul lătrat
de-amintiri duioase, de-altadată,
pentru șoimul tânăr speriat,
ale cărui griji și sânge iară
n-ostenea să le priceapă-n van.
El de-aceea se simțea că zboară
când, de domni slăvită mult, ușoară
pasărea, din mâini zvârlită–n clară,
dimineață-n zori, de primăvară
ca un înger dă peste bâtlan.

Panait Cerna - Şoimul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Şoimule, ce-mi cazi din zbor,
Ce ţi-e glasul cobitor,
Ce ţi-e sufletul rănit,
Şoimule neogoit?
Ori vreun vultur te-a ajuns,
Ori săgeata te-a pătruns,
Ori iubita te-a lăsat,
Şoimule nemângâiat?

„Vulturul nu m-a ajuns,
Fierul greu nu m-a pătruns,
Iar iubita mea, din zori,
Mă aşteaptă sus, în nori.
Numai zborul mi-l lăsai
La izvorul de pe plai,
Numai ochii mi-i rotii ─
Şi pe cine îmi zării?
Floare albă, legănată,
De voinici încunjurată:
Umil calea i-aţinea,
Altul din cofiţă bea,
Iar, din toţi cel mai viclean
Braţul şi-l făcea colan
Şi de mijloc mi-o-ncingea
Şi din grai o dezmierda.
Mândra când mi-l auzea,
Pieptul tânăr îi creştea,
Faţa albă-şi dăruia ─
Faţa ei cu stelele,
Gâtul cu mărgelele,
Mâna cu inelele.
Şi mai ştii, măre, ori ba,
Mândra cine îmi era?
Dorul tău de astă-vară,
Cu mijloc de trestioară
Şi cu salba legănată,
Ce-i de tine cumpărată,
Cu inele strălucite,
Tot de tine dăruite.”

„Şoimule, limbă vicleană,
Nu-mi fi pasăre duşmană,
Că te-oi blestema odată
Să n-ai loc în lumea toată,
Vulturul să te gonească,
Aripa să-ţi obosească,
Gheară lungă
Să te-ajungă
Şi să-ţi zboare penele
Prin toate poienele,
Şi să-ţi rupă limba rea,
Cum îmi rupi tu inima!”

Nichita Stănescu - Orfeu În Vechea Cetate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Poetul, cu un șoim pe umăr intră în cetate.
El se simte foarte tulburat
și întocmai ca steaua Canopus,
cea din emisfera australă
cea văzută numai de cei care poartă ochelari la inimă.
Nu-l vede nimeni pe poet.
Unii nu-l văd pentru că nu au vedere.
Alții nu-l văd pentru că nu au inimă.
În fine restul nu-l văd pentru că nu sunt.
Toți însă spun în cor:
Poetul nu este de băut, deci nu-l înțelegem!
Poetul nu miroase cum floarea.
Cum putem să-l înțelegem
cum putem să luăm ceea ce nu miroase ca floarea,
drept floare?!.
Poetul merge pe strada cea mare.
Du-te dracului, îi suflă șoimul de pe umăr,
du-te dracului de prost, îi suflă șoimul de pe umăr.
Poetul se face că n-aude nimica.
Am văzut cu ochii mei un poet intrând în cetate.
El ținea în mâna dreaptă, în pumnul lui drept
un șoim sugrumat.

Tudor Arghezi - Moliftul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ți-aduci aminte, Bradule și frate?
Erai în mulți o maiestate.
Acopereai cu slavă și cerul și pământul.
Erai în culmea ta Prea Sfântul.
Se odihneau din zbor și lungă cale,
Șoimii-osteniți pe ramurile tale.
Erai și cuib de veverițe sure,
Crescute în pădure.
În umbra ta, de-ți mai aduce aminte,
Citeam și căutam cuvinte.
În frumusețea ta de chiparos,
Ieșea cuvântul mai frumos.
Mă ajutai, când nu puteam găsi,
Încrucișarea lor de miazăzi.
Cum te simți cu brațele tăiate,
Ajuns un stâlp cu stâlpii din cetate,
Când șoimul se rotește deasupra sfintei moaște,
Și nu te mai cunoaște?

Aleksandr Sergheevici Pușkin - Captivul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În temnița umedă zac zăvorât.
Un șoim, în robie de mic, amărât,
Tovarăș al meu, ciugulește-un hărțan
De carne, bătând din aripi lângă geam.
Se oprește, și capul spre geam întorcând
El parcă ghicește ascunsul meu gând.
Din ochi mă îndeamnă țipând, ca și cum
Mi-ar spune: „E vremea să mergem la drum!”.
Și tu ca și mine vrei liber să zbori.
Să mergem spre munții cu piscuri în nori,
Spre marea albastră, pe unde mereu
Cutreieră slobod doar vântul… și eu!”

Vali Boghean - Zboară Şoimul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Spune-mi, codru, de ce doare,
Calu-i plin de răni, sărmanul,
Intră frica în noroade,
Lupta caută hatmanul.
La apus și pe răcoare,
Singur stau fără de cete,
Caut liniștea-n izvoare,
Vântul rece-mi bate-n plete.
Zboară, zboară, șoim de munte,
De ți-e foame, de ți-e greu,
Unde Dumnezeu se-ascunde
Când pe lume-i atâta rău?
Mă ridică, mă ridică,
Până-n sân la Dumnezeu,
Dac-o vrea El ca să-mi zică
Unde-i pacea-n drumul meu.
Ia-mă, șoimule, cu tine,
Mă ridică tot mai sus,
Să văd păduri și coline,
Să trec dincolo de-apus.
Zboară, zboară, șoim de munte,
De ți-e foame, de ți-e greu,
Unde Dumnezeu se-ascunde
Când pe lume-i atâta rău?
Zboară, zboară, șoim departe,
Pân’ la Domnul și-napoi,
Și să-I spui că neamul nostru
El vrea pace, nu război.
Sunt un lup printre câini,
Fug de oamenii haini,
Cum am fost, așa rămân,
Numai Domnul mi-e stăpân.
Haiducii cu suflet mare
Nu vor ură-ntre popoare,
Pentru neam și pentru țară
Ei sunt gata ca să moară!
Zboară, zboară, șoim de munte,
De ți-e foame, de ți-e greu,
Unde Dumnezeu se-ascunde
Când pe lume-i atâta rău?
Zboară, zboară, șoim departe,
Pân’ la Domnul și-napoi,
Și să-I spui că neamul nostru
El vrea pace, nu război.
Noi vrem pace, nu război!
Noi vrem pace, nu război!
Noi vrem pace, nu război!