Ridică-ți privirea, bătrâne șoimar,
Cu norii, prin ceruri, sunt eu,
Acela ce-ți vine, în traiul amar,
Cu prada în gheare, mereu.
Mă vezi? Eu te văd de deasupra de nori,
Privirea mea arde pământul
Și-n focul de-acolo doar tu mă cobori,
Doar tu îmi poți frânge avântul.
Pe sus, prin văzduh, e un rege: sunt eu,
În zbor, nu e altul ca mine,
Dar cine ar crede că sufletul meu
Tânjește, cuiva, să se-nchine?
Sunt singur, ești singur, iar tot ce avem
E dragostea care ne leagă
Și cerul la care visăm când tăcem
În casa ascunsă-n văioagă.
Ridică-ți privirea, bătrâne șoimar,
Și strânge din pumn ca spre soartă,
Când simți că prin ceruri e totul neclar …
De nu voi veni, tu mă iartă!.
Daniel Vișan-Dimitriu
(16 ian. 2020, Vol. “Cântecul visurilor”)
Sensul versurilor
Piesa descrie legătura specială dintre un șoim și șoimarul său, evidențiind singurătatea și dorința de conexiune. Șoimul, deși rege al cerului, tânjește după afecțiunea și iertarea șoimarului.