Versuri corectate și adnotate
Fiori mă trec, explodez stele,De câte ori te văd trecând…Devin nimic, un muribund;Se pierd şi simţurile mele.Eşti ca un vis de primăvară,Cadână din file de basm;Am inima-n continuu spasm,Când vii şi pleci ca-ntâia oară.Privirea-ţi gheţuri îmi topeşte,Ca-n zilele cu ger de iarnă…Prohod de îngeri stau s-aştearnăDe-apari şi au primit de veste.Eşti izuri fin mirositoareDin porii … Citește mai mult
Era-n fața ochilor azi dimineață.Mein Gott! Meine Frau!Ca un pe-scripeteSuiau coborauMutele sumbreTorențialele țipete.Totdeauna au venit la mine arătări, umbreDe oameni care fuseseră și nu mai erau.
Pe umeri pletele-mi curg râu,șuvițele Gorgonei împletitecu șerpi, a mele răsucind verzuila tâmple și pe gâtul ca de sticlăcuvinte-șerpi, inele gâtuindlucios tulburătoarele podoabece mă răsfrâng și cele ce pălescrăsfrântele în sinea mea de pâclădin creștet lung șuvoi gâlgâietor,șuvițele Gorgonei mătăsoase,și ochiul fără noimă împietrindzulufi, inele, bucle veninoase.
Merg peste arborii-oameni: sunt om?– e plină pădurea de pașiși cine e vântul?O roată macină moaraînapoi, înainte – unde?.Prietenii au doi lei,soarele gâfâie printre nori,luați uniforma dictatorilor,dar lăsați-mă în insula mea.
Oricum.Acolo era timp, era calm, era drumîn toate părțile..Niciodată nu va mai fi ieri.Praful ninge cărțile,o ninsoare uscată.Acolo, aici: nicăieri.Nicăieri, niciodată.
O fi că a Minervei cucuvaieeste pe cale aripi să-și deschidă.Dar nu-i răgaz în realimentareaprăvăliei în care suntem doarrămășițe la sold, spre lichidare.Și totuși îl creasem cu orgoliudupă a noastră-asemănare pe robotulnesfârșirii lacome și fluente.O, ceruri azurii, nobil negoțnu doar cu cei Celești! Acum și Zeeasclavă, stăpână nouă-nchide ochiisă nu ne vadă.
Am fost om în loc de doiȘi m-au stricat multe nevoi,Am fost om în loc de tri’Și m-a stricat dorul mândrei.Am fost om în loc de patruȘi m-a stricat dorul, săracul,Am fost om în loc de tri’Și m-a stricat dorul mândrei.
Când ai să treci pe la mine, urâto?Uneori timpu-i cât o iubire…Arbori de lavăBerbeci de tingireși, ca un fular, norul la gât.Lasă,c-o să fie vreme destulă, destulăși să murimși să-nviem.Orice poeme-o mumie frumoasă.
Celia a fost făcută schelet de termite,Clizia a fost consumată de Dumnezeul eicare era ea însăși. Știut-au fără-a știceea ce-aproape nimeni nu numește viață.
Cerneală și singurătate.Alb și negru. Măcaratâta rămână.Măcar timpul plecat.Cerul rupt pe fântână.Câmpul nearat.Ziua sfâșiată-n cetate.Măcar negru-i curat.Casele, niște litere, se văd poateașa de albe, din pricină că-n jur(pe nici o lumină nu jur,pe nici un nenufăr)e-ntuneric..Doar pe negru, albul e clar.Doar pe varegrul se vede senin.Singurătate și venin.Lume de-apoi.Marele Urât. Prinți, copoise-nhață unii pe alții … Citește mai mult