Versuri corectate și adnotate
Și tot acolo în iarbă, locul de îngropat câinilatră și azi copacul crescut peste ei,dar oamenii ocolesc continentul…Cântăm frumos din umbrele serii,poate puțin cam triști,ni se iartă obsesia chiar dacăpe foc carnea îmbatăinstincteleși în pumnale sângele se îmbatăa nuntă.Acolo în iarbă, locul de îngropat câinicine să-l știe și să-l cunoască?!(pentru ei, oamenii fac o cruce…)Ninge … Citește mai mult
Suprema ardere.Ard molcom lumânărilede ceară în sfeșnice.Un tâlc s-alege sibilinprin umbrele veșnice.Pe vetre și în capisteș-atâță jeraticul.S-aprinde ambra pentru zei,și mirtul, sălbaticul.Și arde untdelemnul înopăitul cu toartele,pentru vieți ce vor veni,dar și pentru moartele.Dacă lumina ar cântavărsându-și puzderianoi am vedea cum cânteculconsumă materia.
Când nu ploua, era secetă,Plecau cu fierăritul, copiii, fetele, băiețiiZdrăngăneau din clopote, tălăngi..Și ieșea lumea cu căldările cu apăȘi-i uda, să plouă.Ziceau că dacă merg cu fierăritul,Strigă ploaia cu tălăngile alea.Și-o aduc. Era zarvă mare pe drum,Țipau, chioteau, fugeau,Turnau pe ei cu căldările, cu oale.Zicea Nea Florea, când pleca Stanca pe undeva,Zicea:„Păzea, că iar pleacă … Citește mai mult
Nu Eu sunt cel glorificat prin ritualuri,Adoratorii sunt glorificați.Nu Eu! Nu aud cuvintelespuse de ei. Privesc numai adâncul umilinței. Iubirea a spus – Unicul
În jurul statorniciei țărăneștise-nvârte anul;Fecioara și Sfânta Anafiecare își are ritualul.Și altele li se adaugăîncă mai vechi,spre lauda a toate,și din pământ crește.Această verdeață supusăcare, prin lung efort,e ca o grapă interpusăîntre noi și cei morți.
Oameni ce abia s-au dezghiocatdin ghemuitul înpântec. Goi. Inimile plecate nuîn rugăciune ci în contemplarea pământului din care au ieșit,ce i-a adăpat cu laptele întunecatce construiește os, nu creier.Cine i-a chemat să umbleîn lumina verde, gândurile lorasupra întunericului? Femeile lor,ce nu sunt Madone, au pruncila piept cu înțelepterăzvrătitele fețe ale lui Cristoscopil într-o pictură de … Citește mai mult
Lumânări cu ochi de fiară.Hohotul de luptă stă ascuns.Ca un fir de apă într-o stâncă, îngerul,axă mișcătoare, lumea a străpuns.E aproape o femeie moartăcoborâtă într-un iad marincare s-a turnat în viațăprintr-un subțiat de sticlă spin.Umblă și acum, desculță bate apa,duhuri trupuri fac din alba cearăși le-aruncă-n apa care se revarsăpeste marginile vieții în afară.
Doamne, iar ni se întâmplăsă stăm tâmplă lângă tâmplă,nădușeala Ta divinămă-nlumină în lumină,vorba Ta e carnea lumii,lunecă prin ea postumii:nenăscuții, visătoriidin bisericile florii.
M-am închis într-o beție mocirloasăprecum albina în ceară,ah, memoria subterană –circulația ideii,cumpăna sticloasă a adevăruluiam rupt-o cu mica realitate,m-am scufundat într-o bulă de alcoolprin care altfel se vădsemințele cerului.Nu mă dezamăgi fosforescentă beție!
Noi tot festivifestivizăm.Contemporani la jubilațiila proclamațiiindicații.Strămoșii ies din lut de oalestau drepți în era dumitale.Îi facem caloieni mărețiși-i decorămexecutămla ziduri noiși la pereți.Noi tot festivifestivizăm.Florența Albu – Anno Domini (Cartea Românească – 1991)