Când nu ploua, era secetă,
Plecau cu fierăritul, copiii, fetele, băieții
Zdrăngăneau din clopote, tălăngi..
Și ieșea lumea cu căldările cu apă
Și-i uda, să plouă.
Ziceau că dacă merg cu fierăritul,
Strigă ploaia cu tălăngile alea.
Și-o aduc. Era zarvă mare pe drum,
Țipau, chioteau, fugeau,
Turnau pe ei cu căldările, cu oale.
Zicea Nea Florea, când pleca Stanca pe undeva,
Zicea:
„Păzea, că iar pleacă Stanca cu fierăritul. Asta e nebună, neică, e nebună”.
„Păziți, că vine fierăritul la vale!” Lătrau câinii, cântau cocoșii, Era o landră pe drum
Și muierile strigau: „Păziți, că vine fierăritul”. Ei pe cine-ntâlneau în cale, vărsau apă pe el, Trebuia să te-ascunzi în curte, ca să nu te ude. Ieșeau femeile cu căldările cu apă și turnau pe ei, Cu oalele,
Ei erau îmbrăcați în boji.. Așa se ruga ploaia.
Sensul versurilor
Piesa descrie un ritual străvechi de chemare a ploii în timpul secetei, implicând copiii, sunete de clopote și stropirea cu apă. Este o evocare nostalgică a unui obicei popular, plin de zarvă și credință.