poezie urbana – Versuri.pro

Dark|Blaze - Vid Emoțional

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Vad un înger ce-și arcuiește aripile de lumină,
Simt scânteia cum dă formă imaginilor din retină.
Așa mi-a fost predestinat, haimanaua neagră
Ce nu distinge culorile sau nu vrea să le-nțeleagă.
Bântui străzile prăfuite jucându-mă cu pixul,
Adaug sunetelor imagini, că asta-mi e fixul.
Progenitură ce nu găsește compatibilitate,
Înarmat cu gânduri diverse, în paralel degradate.
Sufăr odată cu natura, plâng cu viorile,
Pe poezie mi-am pus baza, din ea-mi trag valorile.
Îndemânarea mea socială e aproape inexistentă,
Caracterul nu-mi permite interacțiune frecventă.
Refugiat în propria-mi lume, cutreier strada,
Mintea filtrează informația, sus mi-e garda.
Cu ochii reci privesc din scaunul autobuzului,
Atent la un om ce-și vede de cursul vieții lui.
Încerc să-l înțeleg, dar este prea complicat,
Ma întreb de ce avem același drum blestemat.
Ajung la destinație, o siluetă mă blochează,
O salut, trec mai departe, a fost altă fază
Prin care trec frecvent, lipsit de atașament,
Emoțional sunt gol, dar fizic sunt prezent.
A început lectura, gândul mi-e foarte departe,
Un spectru mă perturbă dându-mi două coate.
Materie de examen, cică tre’ să fiu atent,
Nu-i răspund, mă uit pe foaie, un alb permanent.
Încep a transpune gândurile cu creionu’,
Scriu și șterg, apoi scriu iar, gălăgia îmi dă tonu’.
Tonurile-s gri, la fel ca hanoracu’ de pe mine,
Sunt din nou atenționat, în fine, bine.
O pereche de ochi albaștrii mă fixează,
E frumoasă ca lumina lunii, da’ lasă.
Tresar la absolut orice contact, sunt speriat,
Un nou sentiment ce n-am mai experimentat.
Rutina asta m-a scos din orice film,
Deja mi-a dat un portret ce zâmbește sublim.
Ajung acasă, dau cu ghiozdanu’ de zid,
Deschid un vechi caiet, încep să scriu nestingherit.
Ziua s-a sfârșit.

Dragos Miron - Altfel de Muzică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Bine v-am găsit, pe unii i-am și dezamăgit
Îmi vine să plâng, mama, sunt un nenorocit!
Îmi vine să psss, oh scuze, îmi vine să aaah
Îmi vine să haaa, bidi-bidi-bidi-bidi-duba
Nu mă privi așa, nu-i vina mea că muzica-i rea
Că muzica mea te face să bei, te face să sari
Te face să simți, te face să vrei, te face să bwaaa
Te face să plângi, se face din Iad
Nu mă placi, ce zic, ia-ți banii, de ce ai venit?
Tot ce am meritat, merit și ce am devenit
V-am prevenit, sunt doar un alt nemernic
Un ciudat, venit din altfel de cartier de mic
Am ucis alfabetu’, pot scrie la infinit
De fapt, parcă nu mai sunt chiar același individ
Ești laș, te simt, că ți-e frică să fii tu
Simți nu? Durerea te face să fii bun.
Ref. X2
Știi că tot ce fac e să simt
Când prind un microfon, încep să vomit
Să pun pe foi și niciodată n-o să pot să mint
Mă voi hrăni, din muzica și poezii!
E 9 Mai copii, strada pe care m-am prăjit
M-am bășit, am scris, și m-am decis, mama ce vis!
Primul plic din viața mea pe care l-am deschis
L-am super înfiletat bine, și m-am sinucis
Unii nu vor înțelege niciodată ce-am scris
Și mai mult de atât, vor judeca tot ce-am zis
Fiindcă nu vor să creadă că cineva
Poate să facă ceva ce n-a mai făcut nimeni, haaai
Bate-mă, hai fraiere, n-ai schemă, n-ai temă
N-ai flow, n-ai c****, n-ai ce să-mi faci
N-ai cum să mă schimbi, cum să mă plimbi
Cum să mă faci să nu mai vomit, viața-i doar un film
Prea mult vă iubesc.. în WC, în gât, în fund
Bineînțeles în gât.. în primu’ rând
Sunt eu, și viața mea e și lozu’
Ce face frumosul, o să se transforme iar într-un monstru.
Ref. X2
Știi că tot ce fac e să simt
Când prind un microfon, încep să vomit
Să pun pe foi și niciodată n-o să pot să mint
Mă voi hrăni, din muzica și poezii!

Christian W Schenk - Cotidiana

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Păsările vorbesc o altă limbă.
Nu face nimic,
ne-am obișnuit cu astfel de absurdități.
Pe trotuarul de vis-a-vis
stă o femeie blondă
ce-mi face semne disperate
cu umbrela,
(deci plouă),
n-o înțeleg,
dar n-are a face,
m-am obișnuit cu astfel de absurdități.
Muza, din spate, îmi dă brânci.
O mașină frânează o melodie bizară.
De după parbriz mă-njură un clandestin
arătându-mi dinții galbeni de nicotină
promițându-mi cu pumnii ceva.
Vine îngrijorat un poet spre mine:
– Ai văzut-o?
– Da, am văzut-o.
– Și?
– Era să mă calce o mașină!.
Cu astfel de absurdități nu m-am obișnuit încă.

Mircea Cărtărescu - Crima din Șoseaua Ștefan cel Mare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ieșisem de la Scala sufocat de stele, năclăit de stele
Mușcat de păianjenii galbeni stelari
Era toată bolta stea lângă stea
Și stanioluri, cioburi, celuloide și peruzea
Zornăiau, pâlpâiau, era atât de scânteietoare zăpada
Încât nu mai puteai să mai știi care sunt stelele și care e strada.
La Fondul Plastic, spre Romană, stelele din ce în ce mai apoase,
Microbi transparenți, cu protoplasmele de mătase
Se-mpiedicau de vitrine, se xeroxau pe capote
Se ștampilau pe fețele costoboce, cumane și vizigote,
Fețe fantastice de pietoni.
Era întuneric plombat cu neon.
Eram azuriu, amețit.
– Pardon, nu știți cât e ceasul? Vă rog frumos!
În jur, pustiu, case și garduri.
Palide strângeri de inimă. Echipament sportiv, stilouri și ceasuri.
Nelinisti, extaze, iar străzile – rame, cobre, năpârci.
Cine putea să întrebe?
Cine mi-a pus drugi de gheață pe ochi? Tu ești, bebe?
Tu ești mama? Nu, nu port ceas, nu fumez,
Nu știu unde este strada Crizantemelor.
Mi-era frică, stomacul îmi pătrunsese în teastă
Dar mă luase de braț domnișoara nevastă
Și mă freca de negri prin fața la Hotel Dorobanți
Sub stele, sub jade, ametisturi și brilianti.
Și brusc am realizat: era zăpadă, zăpadă frumoasă
Care ne iubea cu gura tăioasă.
Pe drum am vorbit, n-am vorbit, o bârfă subțire
Pe când aerul se trăgea în eprubete și în clistire
Și globuri de bărbați se spărgeau de colțuri de stea.
Am dus-o în camera mea
Am pus caseta cu Bob Dylan. Și deodată, cu hainele în ruine,
Ma răsturna cu o mână în beregată
Pe somieră și pe perna rombată,
Rozându-mă, dumicându-mă cu mașina de scris,
Purtându-mă călare prin realitate, halucinație, vis,
Prin adevărat! Și prin nu se poate!
Prin lasă-mă, iartă-mă, tu femeie doldora de carate,
Tu, fulg lângă fulg,
Ticnit-o,
Dragoste..
Pe pavajul de sticlă, portarul în ghete de sticlă
Și motanul în labe de sticlă
Văzura prin roșia paclă
Și mai târziu raportară:
– Era un fel de femeie, ieșind din lift și din scară,
Părea că leșină, că suspină, că plânge
Dar din zulufii uzi îi atârnau cristale de gheață roșii de sânge
Și lăsa un lac de sânge și urme din cizmuliță
– Și, mai zic eu, ar fi un amănunt agravant..
– A ieșit translucidă în înstelarea de diamant.
Am urmărit-o. A luat-o prin Piața Romană.
Apoi în sus pe lângă Fondul Plastic și Scala
Pe lângă vitrinele încă luminate, cu pixuri, băuturi, calendare,
Pe lângă vărgatele troleibuze
– Dar, zise motanul, avea un ruj de cianură pe buze
Și când zâmbea, se cangrena strada..
– Și brusc zăpada începuse să ningă
Peste cornișe, pe burlane, pe aleile parcurilor
Pe capotele autoturismelor, pe gulerele paltoanelor
Depunându-se în straturi scânteietoare
Pe toți atomii de sub stelele rotitoare.
– În fine, întrerupse motanul, ne-am întors cu fața la zid,
Căci prea impudică și luminoasă era Moartea.

Cleg - Pastel Urban

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Focalizez imaginea printre nori îmbrățișați de fum
Privesc soarele privindu-se în asfalt, oglindă pentru cer
Zâmbind și-n bălțile murdare ca din poze vechi deteriorate de timp
Întinde stâlpii spre el
Orașul, amant bătrân al tumultului, își urlă agonia
Doar noaptea în somn când veghează cu felinare căprui peste străzi
În timp ce ziua lasă vântul să cânte printre clădiri
Pagini aruncate îi șoptesc poemul pe trotuar
Și lasă ploaia să îl biciuiască, să îl plângă
Lăsând în urma ei un iz de mort și de viu
Batista parfumată înghesuită într-un sertar
Frigul din piele, fiorul lui, gustul de praf sărutului
Și-n sărutul lui lunec încet
L-am născut întâi, acum să intrăm în pântec

Mircea Cărtărescu - Să Ne Iubim, Chera Mu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Să ne iubim, chera mu
să ne iubim, chera mu, să ne iubim tujur
ca mâine vom fi pradă inundațiilor, surpărilor de teren, bețiilor crâncene,
ca mâine un ieri cu labe de păianjen de fan îți va umbla în cârlionții de florio ai coiffurii
zăpăcindu-te, amețindu-te..
să fim tandri, bâigui poligonul câinele lipindu-și irisii
de șoldurile voluptoase ale autobazei Filaret
să fim tandri, singurătatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriu
să fim tandri, mai zise o muscă.
primăvara ne lingea ca un pechinez pe față, pe mâini
ne făcea să ne întrebăm ce gust om avea pe limba infinită a nopții plină de autocare și stele,
primăvara ne mângâia depășind uneori limitele maternității sau prieteniei nevinovate
arătându-și provocatori sânii reci sub jacka ei de turcoaz jerpelit
oh, mai rămâi, șopti lustra către o scama de pe covor,
nu vrei să te urci la mine? bem ceva, ascultăm muzică, îți arăt biblioteca..
nu vrei să rămâi în noaptea asta la mine?
să ne ținem de mână, îi spuse un medic primar de la spitalul Emilia Irza
iepurelui de tablă din vitrina cu jucării.
să ne iubim, să ne amânăm, să creștem și să ne înmulțim
cântau tergarurile și velurul, drilul și chembrica pe Gabroveni
le răspundeau până la ragu
3a20
seala plutonierii și norișorii
să facem chestia aia, gâfâiau frizeriile.
ca niște becuri electrice legate în serie
nervii plesneau pe antebraț, venele se umflau pe torace,
în nări analizatorii mirosului își încuiară paltoanele în dulapuri
și indicele de refracție își halea sandvișul cu carne de pui
în holbarea perversă a ochiului.
ce de ocheade, câte accidente din neatenție,
conturi încheiate, polițe plătite,
îngerașule, strănută plămânul când se privi în oglindă
și văzând în urma lui o uzină.
primăvara ne întindea pe pâine felia groasă de televizor
mintea noastră era îmbâcsită de proiecte de agresiune, deja vedeam microcosmosul împânzit de tranșee,
deja visam la putere, la krakatit, la mirosul de blană de vulpe al omului invizibil
la ochii catifelați ai omului care trece prin zid …
creierul nostru își amintea de când stătea ghemuit
de când pulsa, de când palpita, fojgăia, colcăia, mișuna, șerpuia
antebrațul își defula în aerul slăbănog sentimentul de a avea pene,
urechea – sentimentul de a fi auzit boncăluitul triceratopsului
și bulele de hidrogen plesnind malaria peste față.
ai încredere în mine, gânguri flora intestinală
întinzându-se voluptos în brațele groazei
care purta în acea seară un costum simplu, cambrat, tineresc,
dă-mi un pupic, se ruga anabolismul de catabolism,
crudelo, nu mă chinui, rânjea maxilarul spre maxilar.
venea seara, orașul se anima,
venea noaptea, străzile sfârâiau ca sifonul,
să fim tandri, loz necâștigător, să fim tandri, bătător de covoare,
să ne iubim, robinete, să facem excursii, mapă de plicuri!
în rochii de moloz și nuiele verzi, de mezeluri și de brânzeturi,
spoite cu vodcă și motorină emoțiile ieșiseră la agățat.
prin ganguri și pasaje acoperite cu geam colorat
câte un pisoi zgâria în lădița vreunui dafin
și în berării ospătăresele se lăsau deșurubate de vii contra cost.
să ne iubim, unamuno, nebuno, să ne iubim, chera mu,
și apoi să ne-nșelăm cu chibriturile, cu patentul, cu pasta de dinți,
să ignorăm influența exercitată în psihicul nostru
de complexul lui Grozăvești.
primăvara privește galbenă din stratosferă, gâdilată de ozon și de ioni,
să ne cunoaștem mai bine, melcule, zice,
să ne îmbrățișăm, depoule, hartiuto, tomberonule …
iar noi la țâșnitoarea din capătul aleii Alexandru ne stropeam unul pe altul cu apă
chiar lângă policlinică, și până și copacii
miroseau a dentist.

Clue feat Swift, Romem & Kent Archie - Poeții Străzii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Clue:
Pune-i pix și foaia-n față și te învață ce simte,
Pune sânge-n călimară să dea viață la cuvinte,
Vinu-i tare, îi trezește, e cea mai nobilă viță,
Ascultă noaptea, le șoptește, trec secrete prin peniță.
Pun vorbe ce taie în atâtea linii, mă
Își pun sufletul pe foaie fiindcă scriu din inimă
Și turbează când se-arată emcee varză-n brigăzi,
Că orice gloată pică pradă poeziei din străzi.
Și vezi, des se întâmplă să înceapă război
Și în toi au victoria pusă martoră pe foi,
În hiphop aduc gloria, astea-s armele lor
Că au un singur scop, istoria, doar din palmele lor.
Și sunt duri de sunt vechi, sunt de soi de sunt noi,
Indiferent de când se-arată își lasă amprenta pe foi
Și sunt răi câteodată, dau penița pe spadă,
Că sunt eroi câteodată, sunt poeții din stradă!
(R) Kent Archie:
Street poets, we focus!
We got a passion for this, man, we own it!
Word commin’ at a thousand miles a minute,
Ain’t no moment to be timid, yeah! We speakin’ cuz we live it!
Romem:
Asta-i arta gen tablou: Boticelli pictând verbal
Tobe și basi colorând; se-ntâmplă la nivel global
C-o ard tribal ca băștinașii, sau solo – te rup mental
Ți se pare fenomenal că ce auzi este stradal
Dar clar n-ai înțeles că sunt în stare să te-ndoaie
Sau te-nmoaie sufletește de parc-ai fost prins de ploaie
Cu o droaie de idei scurse pe foaie gen șiroaie
Dorind să scrie istorie că sunt sătui de zoaie
Nu le trebuie mult, ca unei vrăbiuțe și direct
Încep să rimeze ca Ion Barbu pe orice subiect
Cu traiect spre studio și cu scopu’ unui proiect
Orisice poet din stradă se bazează pe respect
E atent să-ți prezinte detaliile ca un prospect
Consumat corect, produsu’ de la el s-aibă efect
C-a băgat în el și gânduri, sudoare și sentiment
Poetic intelect din stradă; n-are adversar concret
(R) Kent Archie
Swift:
Asta-i povestea ta, a mea, a noastră, a lor,
A celor liberi în gândire, nu ca un deținut la vorbitor
Aberând despre viitor, noi prezentăm prezentu’
Cu bune, cu rele și apoi marcăm momentu’,
Iar ce-mi retine retina e pictată pe tobe-n
Cuvinte ucigașe ca mușcătura unei cobre
-ncolăcită pe pradă, ea încolțește din stradă
Din veninul societății cu care se alimentează,
Îți prezint realitatea prin ochii mei, ai minții,
Ghidat după legile mele.. prin legile firii,
Iar arta-i verba ca aorta: DIN INIMĂ!
Distribuită exclusiv pentru cine mă simte ca
Mâna nu ne-o-ncătușezi în cătușe sau zale!
Încât e natural ca instinctul de conservare,
Cu sânge rece în vene călcăm desculți pe soare
Oferim o rază de speranță ce din stradă răsare.
(R) Kent Archie

Mircea Vintila - Un Om pe Niște Scări

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În lumea plină de urmări
Eu sunt un om pe niște scări
În sus ce e? În jos nimic.
În jos ce? În sus nimic.
Vorbesc cu ceilalți care au fost,
Și-n sus și-n jos și-n luni de zid
Eu însumi spun de locurile
Pe unde am fost, nu e nimic.
Eu însumi spun de locurile
Pe unde am fost, nu e nimic.
Vecinul meu prăsește ciori,
Vecina mea prăsește farduri,
Eu sunt un om pe niște scări
Și-un câine bulucind prin garduri.
Eu sunt un om pe niște scări
Și-un câine bulucind prin garduri.
Odată, de mai multe ori
Căci ce pot fi aceste garduri
Decât căzute foste scări,
Decât căzute-n foste garduri.
Decât căzute foste scări,
Decât căzute-n foste garduri.
Vecine, domnule străin
Nu înțeleg ce aveți cu mine?
Știu scările ne sunt comune
Dar trec atât de rar pe aici,
Portarul poate spune,
Că am ambiții foarte mici.
Portarul poate spune,
Că am ambiții foarte mici.
Din când în când mai vin pe acasă
De ce vă supărați când vin?
Arare talpa mea apasă
Pedalele cu pas străin.
Arare talpa mea apasă
Pedalele cu pas străin.
Vecinul meu prăsește ciori,
Vecina mea prăsește farduri.
Abia m-am ridicat din garduri
Și mârâind în joase salturi
Eu sunt un om pe niște scări.
Și mârâind în joase salturi
Eu sunt un om pe niște scări.
Și dacă vreți să fim baladă
Și fiindcă eu nu am o stea
Accept, râvnesc, visez să cadă
Un porc, nervos, la moartea mea
Accept, râvnesc, visez să cadă
Un porc, nervos, la moartea mea
Și acuma vă implor zâmbiți,
În lumea plină de urmări,
Voi care fard și ciori prăsiți,
Întunecați și spălăciți,
Lăsați-mă să fiu pe scări.

Ceilalti feat Horia - După Ultima Pagină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu poți să înnebunești, nu poți să strivești
Nu poți să alergi încălțat pe un pat de flori
Nu poți oprești, nu poți să jertfești, nu poți să omori
Un înger care-ți dă fiori..
Inspiră, respiră, inspiră, te aspiră
Și poți să zici orice, oricum nimic nu mă mai miră
Ca pe un veteran de război cu tranșeu
Ca la bătrânețe să meargă gratis cu troleu
Care șterge portofele și tu asculți manele tare
Ofera-i loc pe scaun, în mizeriile tale!
Și ce folosești de urale când o urare nu primești?
Spală-mi mintea că aia-i inima când iubești
Dacă mai știi ce-nseamnă, dacă mai știi vreo doamnă
Să-ți aducă soare într-o zi rece de toamnă..
Sătul de false tristeți, poeți analfabeți
După ultima pagină abia începi să înveți
Privind limpede totul și punând preț
Ajungi să arunci cu pietre în fii-tu la parada gay
Azi plouă cu ghiocei, poți să-ți uiți umbrela acasă
Dar mare grijă la poama care nu-i culeasă ca..
Nu poți să înnebunești, nu poți să strivești
Nu poți să alergi încălțat pe un pat de flori
Nu poți oprești, nu poți să jertfești, nu poți să omori
Un înger care-ți dă fiori..
Educ prințese de tablă din palat de cleștar
Vin cu 3 ceasuri rele ca un bișnițar
Ca esențele tari se țin numai în sticluțe mici
Dar pot să-ți dau și o bucată să nu mai poți să te ridici
E România. Dar n-ai nicio scuză să fii tâmpit
Încerc s-o ard inedit ca un cecen fericit
Orice gen e diferit, orice gen e cucerit
Doar zâmbetul tău mă mai poate face fericit.
De fapt al oricui; foarte puțini mai știu
Foarte mulți realizează când e prea târziu
Că viața nu te așteaptă
Și nu-s doar zile de vară
În dar nu va primi decât cel ce știe cum să ceară
În nopți de ceară, când tu nu poți privi afară
Că-s toți netotzi, și aproapele-i doar o fiară
Eu nu te-ndemn la tristețe
Nu mă-nțelege greșit.
Dar e mult mai ușor să plângi
După ce-ai zâmbit.. :).
Nu poți să înnebunești, nu poți să strivești
Nu poți să alergi încălțat pe un pat de flori
Nu poți oprești, nu poți să jertfești, nu poți să omori
Un înger care-ți dă fiori..

Mircea Dinescu - Oraș cu Pânze

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În orășelul azvârlit pe câmp,
vântul cu pălăria lui de paie,
ușor isteric, îmbătat de ploaie,
fluieră la femei și joacă tâmp.

Aici ca-ntr-o conservă de beton
ne naștem toți sub zodia furnicii,
zei ambulanți ne vând formula fricii
și mulgem blânda vacă de neon.

Aici norii târâți la frizerii
sunt tunși și îmbrăcați în uniforme,
aici piatra bolnavă de reforme
comandă pentru noi culoarea gri.

Aici fiindcă eu singur sunt nebun
la pânze și catarg lucrez tot anul,
căci pe oraș voi răscoli oceanul
să-l schimb pe trei baloturi de tutun.