Păsările vorbesc o altă limbă.
Nu face nimic,
ne-am obișnuit cu astfel de absurdități.
Pe trotuarul de vis-a-vis
stă o femeie blondă
ce-mi face semne disperate
cu umbrela,
(deci plouă),
n-o înțeleg,
dar n-are a face,
m-am obișnuit cu astfel de absurdități.
Muza, din spate, îmi dă brânci.
O mașină frânează o melodie bizară.
De după parbriz mă-njură un clandestin
arătându-mi dinții galbeni de nicotină
promițându-mi cu pumnii ceva.
Vine îngrijorat un poet spre mine:
– Ai văzut-o?
– Da, am văzut-o.
– Și?
– Era să mă calce o mașină!.
Cu astfel de absurdități nu m-am obișnuit încă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o serie de evenimente bizare și absurde întâlnite într-o zi obișnuită. Naratorul observă detașat aceste întâmplări, de la păsări care vorbesc o altă limbă până la interacțiuni ciudate cu oameni pe stradă, sugerând o lume în care absurdul a devenit norma. Finalul exprimă totuși o limită a obișnuinței cu astfel de situații.