Mircea Cărtărescu – Să Ne Iubim, Chera Mu

Să ne iubim, chera mu
să ne iubim, chera mu, să ne iubim tujur
ca mâine vom fi pradă inundațiilor, surpărilor de teren, bețiilor crâncene,
ca mâine un ieri cu labe de păianjen de fan îți va umbla în cârlionții de florio ai coiffurii
zăpăcindu-te, amețindu-te..
să fim tandri, bâigui poligonul câinele lipindu-și irisii
de șoldurile voluptoase ale autobazei Filaret
să fim tandri, singurătatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriu
să fim tandri, mai zise o muscă.
primăvara ne lingea ca un pechinez pe față, pe mâini
ne făcea să ne întrebăm ce gust om avea pe limba infinită a nopții plină de autocare și stele,
primăvara ne mângâia depășind uneori limitele maternității sau prieteniei nevinovate
arătându-și provocatori sânii reci sub jacka ei de turcoaz jerpelit
oh, mai rămâi, șopti lustra către o scama de pe covor,
nu vrei să te urci la mine? bem ceva, ascultăm muzică, îți arăt biblioteca..
nu vrei să rămâi în noaptea asta la mine?
să ne ținem de mână, îi spuse un medic primar de la spitalul Emilia Irza
iepurelui de tablă din vitrina cu jucării.
să ne iubim, să ne amânăm, să creștem și să ne înmulțim
cântau tergarurile și velurul, drilul și chembrica pe Gabroveni
le răspundeau până la ragu
3a20
seala plutonierii și norișorii
să facem chestia aia, gâfâiau frizeriile.
ca niște becuri electrice legate în serie
nervii plesneau pe antebraț, venele se umflau pe torace,
în nări analizatorii mirosului își încuiară paltoanele în dulapuri
și indicele de refracție își halea sandvișul cu carne de pui
în holbarea perversă a ochiului.
ce de ocheade, câte accidente din neatenție,
conturi încheiate, polițe plătite,
îngerașule, strănută plămânul când se privi în oglindă
și văzând în urma lui o uzină.
primăvara ne întindea pe pâine felia groasă de televizor
mintea noastră era îmbâcsită de proiecte de agresiune, deja vedeam microcosmosul împânzit de tranșee,
deja visam la putere, la krakatit, la mirosul de blană de vulpe al omului invizibil
la ochii catifelați ai omului care trece prin zid …
creierul nostru își amintea de când stătea ghemuit
de când pulsa, de când palpita, fojgăia, colcăia, mișuna, șerpuia
antebrațul își defula în aerul slăbănog sentimentul de a avea pene,
urechea – sentimentul de a fi auzit boncăluitul triceratopsului
și bulele de hidrogen plesnind malaria peste față.
ai încredere în mine, gânguri flora intestinală
întinzându-se voluptos în brațele groazei
care purta în acea seară un costum simplu, cambrat, tineresc,
dă-mi un pupic, se ruga anabolismul de catabolism,
crudelo, nu mă chinui, rânjea maxilarul spre maxilar.
venea seara, orașul se anima,
venea noaptea, străzile sfârâiau ca sifonul,
să fim tandri, loz necâștigător, să fim tandri, bătător de covoare,
să ne iubim, robinete, să facem excursii, mapă de plicuri!
în rochii de moloz și nuiele verzi, de mezeluri și de brânzeturi,
spoite cu vodcă și motorină emoțiile ieșiseră la agățat.
prin ganguri și pasaje acoperite cu geam colorat
câte un pisoi zgâria în lădița vreunui dafin
și în berării ospătăresele se lăsau deșurubate de vii contra cost.
să ne iubim, unamuno, nebuno, să ne iubim, chera mu,
și apoi să ne-nșelăm cu chibriturile, cu patentul, cu pasta de dinți,
să ignorăm influența exercitată în psihicul nostru
de complexul lui Grozăvești.
primăvara privește galbenă din stratosferă, gâdilată de ozon și de ioni,
să ne cunoaștem mai bine, melcule, zice,
să ne îmbrățișăm, depoule, hartiuto, tomberonule …
iar noi la țâșnitoarea din capătul aleii Alexandru ne stropeam unul pe altul cu apă
chiar lângă policlinică, și până și copacii
miroseau a dentist.