Focalizez imaginea printre nori îmbrățișați de fum
Privesc soarele privindu-se în asfalt, oglindă pentru cer
Zâmbind și-n bălțile murdare ca din poze vechi deteriorate de timp
Întinde stâlpii spre el
Orașul, amant bătrân al tumultului, își urlă agonia
Doar noaptea în somn când veghează cu felinare căprui peste străzi
În timp ce ziua lasă vântul să cânte printre clădiri
Pagini aruncate îi șoptesc poemul pe trotuar
Și lasă ploaia să îl biciuiască, să îl plângă
Lăsând în urma ei un iz de mort și de viu
Batista parfumată înghesuită într-un sertar
Frigul din piele, fiorul lui, gustul de praf sărutului
Și-n sărutul lui lunec încet
L-am născut întâi, acum să intrăm în pântec
Sensul versurilor
Piesa descrie un oraș îmbătrânit și tumultuos, surprins în momente de melancolie și degradare. Imaginile poetice contrastează frumusețea efemeră cu realitatea dură a vieții urbane, sugerând un ciclu continuu de naștere și moarte.