În orășelul azvârlit pe câmp,
vântul cu pălăria lui de paie,
ușor isteric, îmbătat de ploaie,
fluieră la femei și joacă tâmp.
Aici ca-ntr-o conservă de beton
ne naștem toți sub zodia furnicii,
zei ambulanți ne vând formula fricii
și mulgem blânda vacă de neon.
Aici norii târâți la frizerii
sunt tunși și îmbrăcați în uniforme,
aici piatra bolnavă de reforme
comandă pentru noi culoarea gri.
Aici fiindcă eu singur sunt nebun
la pânze și catarg lucrez tot anul,
căci pe oraș voi răscoli oceanul
să-l schimb pe trei baloturi de tutun.
Sensul versurilor
Piesa descrie un orășel sufocant, dominat de conformism și frică. Naratorul se simte alienat și își propune să schimbe această realitate, chiar dacă pare o misiune nebunească.