poezie simbolistă – Versuri.pro

Serghei Esenin - Inonia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Fragmente.
(…)
– Nu mă înfricoșează vreo pieire,
lănci de ploi, săgeți de nouri grei,
spune după biblica rostire
proorocul Esenin Serghei.
Timpul mi-a venit peste măsură,
Nu mă tem de nici un cnut tăios.
Nu mai vreau să iau de-acum în gură
Trupul sfânt al Domnului Hristos.
Nu vreau mântuirea ce-mi întinde
Crucea lui și chinul de nespus:
Altă-nvățătură mă cuprinde
Veșnicelor stele mai presus.
Vad un alt Mesia. Moartea șpană
Pe ce-i drept n-o să mai joace-atunci.
Ca pe-o oaie de mudara-i lâna
Tunde-voi azurul peste lunci.
Brațele le-oi înălța spre lună,
Ca pe-o nucă am s-o sparg în dinți.
NU VREAU CERURI FAR-O SCARĂ BUNĂ
Nici zăpezi să scuture arginți.
Nu vreau zorii ca în balta lină
Să-și încrunte fața sub ecou.
Astăzi voi ouă ca o găină
Vorbe noi de aur într-un ou.
Gata sunt cu brațul meu sălbatic
Lumea s-o răstorn spre început.
Fâlfâind cu vifor furtunatic
Opt aripi pe umeri mi-au crescut.

Sylvia Plath - Ariel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Stază în beznă.
Apoi albastrul inefabil
Care se revarsă de pe deal şi din zare.
Leoaica Domnului,
Cum devenim o singură fiinţă,
Puls de genunchi şi călcâie! – Săgeată.
Despicând văzduhul, geamănă
Arcului roib
Al grumazului ce nu pot să-l prind.
Ochi de negru,
Boabe zvârlind
O cange neagră.
O gură de sânge negru dulce
Umbre.
Şi încă ceva.
Care mă poartă prin aer –
Coapse şi păr ;
Pene scânteindu-mi la glezne.
O despoi
Pe alba Lady Godiva –
Mâini moarte, moarte rigori.
Şi eu acum
Spumă de grâu, licăr al mărilor.
Ţipătul pruncului.
Se topeşte în zid.
Iar eu
Sunt săgeată,.
Roua sinucigaşă ce zboară
Una cu drumul
În ochiul roşu.
Cazanul dimineţii.

Gabriela Melinescu - Un Cal Scump

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Are tata un scump cal,
Aflat în ultimul hal
şi zbanghiu
privind răsucit într-un burghiu.
Pe deasupra este ros,
I se vede şi un os perforat.
Dacă îl scutur
rămân parfumat cu gălbenuş de flutur.
Cu picioarele tăiate,
cu părul scurs într-o parte,
cu dinţii nemişcători
înfipţi bine între nori.
Uneori fiind prea vesel
deschide corpul frumos
şi-i aşează pietre roşii
ordonându-le după miros.
Şi apoi coboară ritmic
înlăuntrul unui puţ
ce-n nisip arzător
fraged gâtlejul de struţ.
Visând foşnet de copite,
îmbulzeală de cristal,
dansuri şi trăznet de vite,
gleznă sfântă de-animal,
magica femelă, mamă,
mirosindu-l bestial.
Nu-l atinge,
nu-l atinge,
ăsta-i tot..
Iese tata
prin pustiul galben bot.
Se aşează într-un laur
deschizând
către nimeni ochi de aur.

Marina Tvetaeva - Lui Osip Mandelștam

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pieire din cauza femeii. Iată semnul
Din palma ta, tinere.
Văile ochilor. Roagă-te! Păzește-te! În noapte
Dușmanu-i fără-ațipire.
Nu te va salva nici al cântecelor
Har celest, nici a buzelor sfidătoare tăietură,
De aceea și ești tu drag,
Pentru că ești cerească făptură.
Ah, brusc răsturnatul pe spate cap al tău,
Ochi semiînchiși – ce au a ascunde? –
Ah, capul tău se va răsturna
Altfel anume.
Cu mâinile goale te vor lua – zelos! Încăpățânat!
Cu strigătul tău meleagul noaptea-ntreagă va fi sonor!
Aripile ți le vor sfâșia în toate cele patru vânturi!
Serafim! – Vulturaș zvâcnitor!

Mircea Demetriade - Sonuri și Culori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Alb, A; E, gri; I, roșu, un cer de asfințire
Albastru, O, imensul în lacuri oglindit,
U, mugetul furtunii și-al crimei colț vădit,
Alcovul criptei negre, lugubră prohodire.
A, rază săgetată de astru-n rătăcire
Când zorile în boabe de rouă s-au topit
Căzând pe flori, pe iarbă, pe lanu-ngălbenit;
A, verbul peste ape născând eterne fire.
E, gândul meu de sceptic, simbol saturnian,
I, sânge și incendii, fășii învăpăiate,
Din trâmbițe vestind-o virila libertate.
O, freamătul de coarde, un mit din Ossian,
Ciocniri de pietre scumpe, murmur eolian
Pe harpele albastre de îngeri înstrunate.

Mircea Demetriade - Păianjenul de Aur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Din braţele iubitei ieşii cu trupul scurs,
Cu ochii prinşi de cercuri de-un vânăt antimoniu.
Că blonda ei făptură e negrul Pandemoniu,
Că-n sângele ei filtruri satanice au curs.
Sub noaptea străvezie, albastru oranisc,
Mă clatin de beţia luxuriei nebune;
Orhestra de senzaţii în mine nu apune
Şi drumul cel mai neted îl urc ca pe un pisc.
Din ceţi mi-apari, Astarte, cu ochii tăi de iad;
Tresar, din roşii buze când şoapte-n sânge-ţi cad,
Pe când cu tentacule înfipte-n craniu-mi toarce.
Un tort de raze scumpe, din ceru-ntins tezaur,
Un tort ce mi-l cuprinde şi creierul mi-l stoarce
Cu pofta-i selenară Păianjenul de Aur.

Charles Baudelaire - Amorul și Craniul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe craniul Omenirii șade
Amorul cocoțat
Și prostul, pe-acest tron, sloboade
C-un râs nerușinat.
Bășici rotunde, pus pe glume,
Și le înalță-n cer
Spre-a împlini o altă lume
Ascunsă în eter.
Iar globu-n firava lucire
Din zborul larg deschis
Își scuipă sufletul subțire
Ca auritul vis.
Cum sar bășicile, din craniu
Aud suspin smerit:
– „Acest joc sângeros și straniu
Când va avea sfârșit?.”
Căci orice-n gura-ți crudă poate
S-arunce-n cer senin
Mi-s creier, carne, sânge – toate,
O, monstru asasin!”

Charles Baudelaire - O Călătorie în Cythera

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ca pasărea de slobod, întraripatu-mi duh
Dădea ocol, în zboru-i, catargelor făloase;
Plutea alene nava sub ceruri radioase
Întocmai cum plutește un înger prin văzduh.
Ce insulă-i aceasta? Cythera ni se-mbie!
Țărmi altădată-n farmec și vraja neîntrecuți,
Banalul Eldorado-al flăcăilor trecuți.
Priviți și luați aminte: acum e-o stâncărie.
Ostrov cu dulci secrete și mândre sărbători,
A anticei Venere mirifică fantomă
Deasupra mării tale planează-n chip de-aromă
Și răspândește-n suflet iubire și langori.
O blând ostrov, prin care pluteau petale roze.
Și-l adorară-n veacuri popor după popor,
Iar boarea-nmiresmată a laudelor lor
Plana precum tămâia peste grădini de roze.
Sau al privighetorii suspin îndurerat.
Cythera e o țară acum cu șesuri vide
Și veșnic tulburată de țipete-ascuțite.
Întrevedeam acolo și un obiect ciudat.
O, nu era un templu cu umbră-ocrotitoare
A cărui preoteasă, cu gândul dus la flori,
Mergea să-și răcorească-ale trupului dogori
Descopciindu-și haina spre briza trecătoare!.
Când nava fu aproape de țărmurele teș,
Speriind tot păsăretul cu pânzele-i sprințare,
Văzurăm că e vorba de o spânzurătoare
Cu siluera-i neagră, așa ca un cipreș.
Iar pasări mari de pradă, de foame asmuțite,
Se cățărau de-a valma pe-un spânzurat putrid
Rupând de pretutindeni, cu pliscul ascuțit
Din putregaiu-cela cu coaste ciuruite.
Îi erau ochii găuri, din pântecu-i scobit
Se prelingeau pe pulpe hâd mațele afară,
Casapiii lui feroce cu pliscuri și cu gheară
Mușcând cu sârg din dânsul lăsatu-l-au scopit.
Pizmașe patrupede roiau pe la picioare
Cu boturi ridicate urlând și adulmecând.
Și-o fiară mai voinică se agita bolând
La mijloc, ca un gâde-asistat de ajutoare.
Localnic al Cytherei, născut de cerul sfânt,
Tu rabzi cu resemnare imundele insulte,
Plătind în felu-acesta bicisnicele-ți culte.
Păcatele, ce-ți luară și dreptul la mormânt.
O spânzurat ridicol îți înțeleg durerea
Și, cu infama-ți soartă fraternizând deplin,
Îmi strevezește dinții, născut din vechiu-mi chin,
Ca o vomitătură, un râu amar ca fierea.
În fața ta biet diavol, care îmi ești emul,
Simții din nou în mine iscându-se acele
Pliscuri de corbi și boturi hulpave de pantere
Ce altadată carnea mi-o sfîșiară dur.
-Era în pace cerul și marea albăstrie
Dar mie–mi părea totul cernit și sângeros,
Iar inima-mi de atuncea, ca într-un giulgiu gros,
E-nmormântată toată-n această-alegorie.
În insula ta, Venus, eu am putut găsi
Doar chipul meu simbolic într-o spânzurătoare;
-O, Doamne, dă-mi curajul și îndrăzneala mare
Fără dezgust la suflet și trup de-a mă privi.

Charles Baudelaire - Frumusețea [La Beaute]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Muritori, sunt frumoasă! un vis împietrit,
Sânul meu, unde toți au jelit cu regret
E făcut să inspire un amor de poet
Ca materia, mut și etern, infinit.
Eu tronez în azur ca un sfinx nepătruns
Unesc inima pură cu a lebedei nea;
Și urăsc tot ce linii din loc va mișca,
Niciodată n-am râs, niciodată n-am plâns.
Iar poeții, văzând cum mă-ngâmf tot mereu
Luând model de la orice edificiu măreț,
Zi de zi, an de an, cerceta-vor din greu;
Fiindcă eu, să vrăjesc orice-amant nătăfleț,
Am oglinzi ce fac totul să pară frumos:
Ochii mei, mari și veșnici, cu aspect luminos!

Paul Valery - Odă Secretă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Spectaculoasă încheiere
A dansului, şi-erou de-acum,
Uitând de luptă (ce plăcere!)
S-a-ntins, cu trup lucios ca spuma.
Nicicând o astfel de licoare
Cu mirodenie de vise
Pe-o frunte-n stele de sudoare
Triumful nu-şi sărbătorise!
Dar în amurg, atins de facle,
Acest trup mare fără poze,
Ce-l dovedise pe Heracle,
Nu e decât un stog de roze!
Sub zariştea incandescentă
Dormi dar, cum doarme-nvingătorul,
Căci Hidra, ţi-este inerentă,
Spre infinit luându-şi zborul….
O, care Taur, care Ursă
Şi care rod al voiniciei,
Când vremea-i lipsă de resursă,
Impune inima tăriei?
Suprem sfârşit, incandescenţă
În chip de monştri şi misteruri
Proclamă faptă în esenţă
Ce ţine, falnică, de Ceruri!