Spectaculoasă încheiere
A dansului, şi-erou de-acum,
Uitând de luptă (ce plăcere!)
S-a-ntins, cu trup lucios ca spuma.
Nicicând o astfel de licoare
Cu mirodenie de vise
Pe-o frunte-n stele de sudoare
Triumful nu-şi sărbătorise!
Dar în amurg, atins de facle,
Acest trup mare fără poze,
Ce-l dovedise pe Heracle,
Nu e decât un stog de roze!
Sub zariştea incandescentă
Dormi dar, cum doarme-nvingătorul,
Căci Hidra, ţi-este inerentă,
Spre infinit luându-şi zborul….
O, care Taur, care Ursă
Şi care rod al voiniciei,
Când vremea-i lipsă de resursă,
Impune inima tăriei?
Suprem sfârşit, incandescenţă
În chip de monştri şi misteruri
Proclamă faptă în esenţă
Ce ţine, falnică, de Ceruri!
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea gloriei și transformarea inevitabilă. Eroul, după un triumf spectaculos, se dezintegrează într-o realitate mai puțin grandioasă, sugerând că chiar și cele mai mari realizări sunt temporare și supuse schimbării.