Alb, A; E, gri; I, roșu, un cer de asfințire
Albastru, O, imensul în lacuri oglindit,
U, mugetul furtunii și-al crimei colț vădit,
Alcovul criptei negre, lugubră prohodire.
A, rază săgetată de astru-n rătăcire
Când zorile în boabe de rouă s-au topit
Căzând pe flori, pe iarbă, pe lanu-ngălbenit;
A, verbul peste ape născând eterne fire.
E, gândul meu de sceptic, simbol saturnian,
I, sânge și incendii, fășii învăpăiate,
Din trâmbițe vestind-o virila libertate.
O, freamătul de coarde, un mit din Ossian,
Ciocniri de pietre scumpe, murmur eolian
Pe harpele albastre de îngeri înstrunate.
Sensul versurilor
Piesa explorează corespondențele dintre sunete și culori, atribuind semnificații simbolice fiecărei vocale. Versurile creează o atmosferă mistică și contemplativă, reflectând asupra naturii artei și a percepției senzoriale.