poezie satirica – Versuri.pro

Stimyboy - Parodie Mihai Eminescu - Adio

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Voi merge slalom pe șosea
Intrând cu Dacia-n tine.
De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Ești în pământ și nu mai vrei
Să te întorci acasă.
Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt, să port cercei
Și mazăre-n loc de mărgele.
Când degerând atâtea dați,
Eu mă uitam prin ramuri
Și așteptam să ne arăți
Cum spargi cu capu’ geamuri.
O, cât eram de fericit
Să te văd sângerând,
Sub acel farmec liniștit
Când mă priveai plângând.
Și când în taină mă rugam
Să nu te mai întorci,
În veci alături să te am,
Dar și din morți tu mă provoci.
Din a lor treacăt să apuc
Aceeași dulce sabie,
Cu care-o să mă duc
Și-o să te fac corabie.
Căci astăzi dacă mai ascult
Apele acelea line,
Îmi pari o vechitură
Nu am încredere în tine.
Și dacă luna bate-n lunci
Și tremură pe lacuri,
Tu mergi pe apă făcând dungi
Străbătând meleaguri.
Cu ochii serii las un gând
Eu n-o voi mai privi-o..
Ai lăsat în urmă un plămân
Cu care-mi spui adio!

Menelaos Ludemis - Plimbări Alese

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Deci, stimată domnișoară,
Cum a mers plimbărica prin noroi?
Excellent? Felicitările mele!
Să vă fie de bine!.
Numai că văd… Nu, nu e nimic,
S-a murdărit puțintel
Onorabila dumneavoastră
Conștiință.
Dar nu e nimic.
Vă veți spăla cu puține rugăciuni
Și cu puține îngenuncheri
Și veți ieși curată ca lacrima!.
Văd că purtați și o pălărie lată,
Să nu vă cunoască soarele
(Sau vecinul). Dar la ce bun?
Pălării pentru rușine
Nu s-au inventat încă.
Versiune românească de Menelaos Ludemis

Mihai Eminescu - Ai Noștri Tineri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ai noștri tineri la Paris învață
La gât cravatei cum se leagă nodul,
Ș-apoi ne vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteț de oaie creață.
La ei își cască ochii săi nerodul,
Că-i vede-n birje răsucind mustața,
Ducând în dinți țigara lungăreață…
Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.
Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă:
Stâlpi de bordel, de crâșme, cafenele
Și viața lor nu și-o muncesc — și-o plimbă.
Ș-aceste mărfuri fade, ușurele,
Ce-au uitat pân’ și a noastră limbă,
Pretind a fi pe cerul țării: stele.

Mircea Pavelescu - Ce Este Epigrama

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce este epigrama? – ne-a întrebat Slăvescu,
Rugându-ne-ntr-o doară, pe noi, să-l dumirim.
– E-o muză nevăzută – răspunse Iordăchescu –
Ce stă la Pavelescu, de frica lui Nigrim.

George Ranetti - Rapsodia Dâmboviței

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

D-rei Elena Văcărescu.
Unde-i bardul să repete, punând dreapta lui pe cruce,
Că ești dulce și că cine te-a băut nu se mai duce?..
Un poet spune cam multe. Pentru-o rimă, pentru-un fleac,
El, senin, jertfește-o roză de hatâr’ unui dovleac,
Și-o sonoră nerozie cu solemnitate-azvârlă!
Adevăru-i că-ntre gârle tu ești cea mai proastă gârlă,
Dâmboviță! Și Destinul a fost mare imbecil
Când în București te puse și nu te-a pus la Mizil! [..]
Apa îndeobște este prost lichid, nu mai e vorba:
Scuză-i că din ea poți face baie ori o acră ciorbă..
Însă niciodată apa nu s-a-nfățișat mai prost,
Ca în Dâmbovița!.. Lungă tocmai ca o zi de post,
Cenușie și murdară ca manșeta unui june
Pe care talentu-l-nalță și mizeria-l răpune;
Dâmbovița parcă este un depozit secular
Unde s-a strâns toata braga Principatului Bulgar!
Sunt pe lume gârle care poartă-n undele lor pește,
Altele p-a căror prunduri praf de aur strălucește.
Mai sunt gârle ce au țărmuri adumbrite de răchiți
Sau de sălcii pe sub care plutesc bărci cu-ndrăgostiți..
Dar pe malul Dâmboviței cresc scaieți și pălămidă
Și n-a produs pân-acuma decât.. febră tifoidă!
Toate gârlele din lume bune-s la câte ceva:
Spre a se scălda poporul, morile spre a mișca..
Însă-n Dâmbovița noastră (dar-ar Dumnezeu să sece!)
Nu pot nici măcar nebunii din amor ca să se-nece!

George Topirceanu - Bene Merenti

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cu prilejul decorării dlui Ibrăileanu.
Credeam că-i numai o poveste.
Când colo este
Adevărat!
Aflai aseară trista veste..
Eu am pe cap proiecte grele
Cu care lupt,
Dar vestea asta m-a-ntrerupt
Din ocupaţiile mele.
Și la moment
Mi-am zis: „Să-i fac vreo două stanţe,
Să-i telegrafiez urgent
Condoleanţe..”.
Citesc şi recitesc misiva,
Nedumerit mă uit la plic
Şi nu-mi explic:
Ai publicat ceva-n Arhiva?..
Te-i fi aflat cândva-n eclipsă
Şi-ai scris un studiu analitic?
Sau poate Spiritului critic
I-or fi găsit vreo lipsă?.
Cum aş putea descoperi
Maşinăria?
Să ştii că N. N. Zaharia
A iscălit ceva: G. I.
Sau altă pană anonimă
Te-a lăudat cumva la Motru?
Păcat că n-am aici o rimă
În otru!.
(Vezi, eu.. cu toate că n-am dat
Lucrări mai vaste,
Am scris destule versuri proaste
Şi totuşi nu m-au decorat.).
Dar trebuie să lămurim
Acest mister..
Nu ai cumva vrun omonim,
Funcţionar la minister?.
Să ştii c-aici e-ncurcătura!
Eu îţi spuneam
Că toţi aceştia se cam
Ocupă cu literatura..
Ai vreo protecţie de fustă?
O, aş putea
Să-ţi fac aluzie.. dar nu stă
În firea mea.
.. Degeaba caut înainte
Că nicidecum
Nu-mi vine-n minte..
M-am întrebat şi azi pe drum,.
Mă-ntreb şi-acum, când stau alene
Cu braţele sub căpătâi:
De ce te-au decorat cu „Bene
Merenti” clasa I?.
Da, ştiu că te-a-njurat la Noua
Revistă tipul clandestin..
Dar cel puţin
Să ţi-o fi dat de clasa a II-a!.
Ce? Ai ucis pe cineva?
O, dimpotrivă,
Nu ai alură ofensivă..
Ce-or fi avut cu dumneata?.
Că ziua-ţi obloneşti odaia,
Nici nu te-auzi, nici nu te vezi,
Şi-n toate nopţile veghezi
Ca cucuvaia.
Încât ne speriem acum
Când îţi zărim pe stradă mutra,
De parcă ne-ntâlnim în drum
Cu Brahmaputra!.
Ci mulţumeşte-te încalte
C-un singur hap.
Căci omului îi vin şi alte
Nenorociri mai mari pe cap.
Ce-ai zice dacă, bunăoară,
Într-o privinţă,
Te vor distinge-a doua oară
Cu „Bărbăţie şi credinţă”?..

Panait Cerna - Epigrame

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Lui Teleor.
I
În lumea glumei Teleor e rege,
A spus-o el, şi pare-așa să fie.
Miniștrii-i sunt epigramiști, o mie,
Și lucrul de la sine se-nțelege:
Miniștrii fac concepte pe hârtie,
Iar el, ca un monarh, numai subscrie..
II
(variantă).
D. Teleor e-al epigramei rege.
Slujbașii lui: epigramiști o mie —
Ei fac conceptele și, se-nțelege:
El, ca un rege, numai le subscrie!.
III
(variantă).
El știe epigrame câte stele!
Și-amar își bate joc de cele rele,
Căci nu le poate întrebuința —
Iar de-a găsit de spirit câteva,
Găsi un chip să-și râdă și de ele:
Le publică sub semnătura sa.

George Gordon Byron - Beppo - Strofa XXXI - Strofa LX

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Beppo – strofă – XXXI.
Din neam de conți, el cunoștea deplin
Vioara, dansul, muzica, vorbea
Franceza și Toscana; e un chin
Pân-o deprinzi, căci și-n Italia
Etrusca pură se vorbea puțin;
Era și critic musical, era
Spectacolul strigând doar: ”seccatura! ”
Și om de teatru și dădea de-a dura.
Beppo – strofă – XXXII.
Un ”bravo” – al lui era hotărâtor:
Academia amuțea, și-n sală
Când el privea, arcușul pe viori
Se-nfiora: vreo notă falsă? Pală,
Pe primadonă o treceau fiori:
Te nimicea c-un ”aș”! Fără-ndoială,
Soprano, basul, l-ar fi vrut intrat
Cinci stânjeni sub Rialto, și-ngropat.
Beppo – strofă – XXXIII.
Pe-ncepători îi ocrotea. Și el
Brodea o strofă, câte-un vers, cânta,
Spunea istorii și dansa cu zel
Ca toți italienii – de-ai căta,
Francezii, totuși, îi întrec nițel;
Pe scurt un cavaliero se-arăta
Desăvârșit, și chiar valetul lui
Credea că-i un erou cum altul nu-i.
Beppo – strofă – XXXIV.
Fidel și tot pe-atât de-ndrăgostit,
Nici o femeie n-avea cum cârti,
Deși fac larmă-ades – el n-a zdrobit
Nicicând un suflet; te putea vrăji
Cu inima-i, ca ceara la primit,
Ca marmura păstrând tiparul, și,
Amant de școală veche, devenea
Mai credincios cu cât se învechea.
Beppo – strofă – XXXV.
Cu astfel de-nsușiri e de-nțeles
Ca i-a sucit femeii capul, chiar
Dacă-ar fi fost cinstită, mai ales
Că nu spera să-l vadă pe hoinar –
Ea, se gândea adesea la deces,
Căci nu dăduse semne și-n zadar
Îl aștepta să poposească-n port.
Când nu dai nici un semn, ești ca și mort.
Beppo – strofă – XXXVI.
În Alpi îi e femeii-ngăduit
(Ferească Dumnezeu de-așa păcat!)
Să aibă doi bărbați. Cine-a scornit
Năravul ăsta nu știu. Nu-i ciudat,
Un cavalier servente de-ai găsit.
Iar după ce pre dânsul l-ai aflat
Începe-un fel de-a doua cununie,
Față de care prima-i nerozie.
Beppo – strofă – XXXVII.
Cicisbeo, vorba veche, n-are haz
Și-i deocheată. Spaniolii spun:
Cortejo. Și la ei se află azi
Același obicei. De stau s-adun,
Îl afli-n Pad, în Tag și pas cu pas
Va trece marea, mâine. Doamne bun!
Ferește Englitera! Ce s-ar face
Fără divorț și biruri? Dă-i, deci, pace!.
Beppo – strofă – XXXVIII.
Îmi dă prin gând, făr-a uita respectul
Față de domnișoare, așadar,
Că doamnele preferă tête-a-tête-ul
Sau lungile discuții și nu doar
În Anglia sau Franța. Căci secretul
Acestei lumi știindu-l, ele par
În largul lor, și-atuncea e firesc,
Firești, fiind, să placă, socotesc.
Beppo – strofă – XL.
Prin cavalier servente se-nțelege,
În lumea bună, sclavul anumit
Că și-a făcut din vorba doamnei lege,
Ca un veșmânt de trupul ei lipit.
De bună seamă nu-i ușor: el merge
După gondole, servi, trăsuri, grăbit,
Și-i duce șalul, capa sau alt strai,
Mănușile, fragilul evantai.
Beppo – strofă – XLI.
Italia, cu multele-i păcate,
E, totuși, pentru mine, loc plăcut,
Căci soarele mi-e drag mai mult ca toate
Și vița, nu suind pe zidul mut,
Ci-n arbori atârnând, în libertate,
Ca-ntr-un decor de teatru cunoscut,
Când primul act cu-o horă s-ar sfârși,
La vie, ca în Franța-n miazăzi.
Beppo – strofă – XLII.
Îmi place, -n seri de toamnă, -n șa să sui
Să nu-mi întreb valetul de și-a-ncins –
Sunt nori afară – pelerina lui,
Să știu că-n cale-mi ies, când dinadins
Eu poposesc pe-aleile verzui,
Căruțe cu ciorchini de-un roșu-aprins;
În Englitera ți-ar ieși în drum
Un car greoi stârnind doar praf și fum.
Beppo – strofă – XLIII.
Îmi place, iar, când mă așez la cină
Să văd apusul soarelui, știind
Că mâine iar va răspândi lumină,
Nu ochi mahmur, pe boltă rătăcind,
Ci prevestind o albă zi, senină,
Departe de feștila pâlpâind
În aburii ce-i răspândește-n jur
Cazanul Londrei, afumat și sur.
Beppo – strofă – XLIV.
Îmi place graiul lor, copil din flori,
Al vechii limbi latine, un sărut
Pe-o gură de femeie, lin, ușor,
Ca pe mătase scris și străbătut
De suflul sudic; pare din vapori
Lichizi cuvântul cântător făcut,
Nu aspru ca în nordu-nnegurat,
Bolborosit, scuipat sau șuierat.
Beppo – strofă – XLV.
Și ele-mi plac (iertați-mi nebunia!) :
Țăranca-mbujorată, cu ochi mari,
Întunecați și-aprinși, melancolia
Senină-a doamnei, zâmbetu-i fugar,
Privirea-i tăinuită, gingășia
Ca dulcea climă dată țării-n dar,
Cu sufletul în ochii-i, calde spuze,
Și inima zbătându-se pe buze.
Beppo – strofă – XLVI.
O! evă pe-un meleag ce-i încă rai!
N-ai inspirat, italică minune,
Pe Rafael, pierit la sânu-ți, mai
Măestru decât cerul, căci el pune,
Pe pânză, jindul nostru veșnic? Vai!
Ce liră-ar îndrăzni să se înstrune
Spre-a te slăvi, și ce fierbinte cânt
Cât timp mai e Canova pe pământ?.
Beppo – strofă – XLVII.
„Mi-ești Anglie, deși greșești, tot dragă! ”
Am spus-o la Calais. Și azi o spun.
Îmi place vorba limpede și-ntreagă.
Guvernu-mi place (nu acel de-acum).
Cu libertatea presei nu-i de șagă;
Habeas corpus e un lucru bun
Dacă-l avem; și parlamentu, -atunci
Când nu se pierde în discuții lungi.
Beppo – strofă – XLVIII.
Taxele-mi plac, când nu-s prea numeroase.
Cărbunii pentru foc, prea scumpi de nu-s.
Îmi place-un biftec, halbele spumoase
Îmi fac cu ochiul și, precum v-am spus,
Și zilele îmi plac, când nu-s ploioase,
Cam două luni din an. Deci, Cel-de-sus
Să aibă-n pază papi, regent și rege!
Îmi place tot, pe cât se înțelege.
Beppo – strofă – XLIX.
Armata, marinarii dați afară,
Reforma, ale obștii datorii –
Și ale mele – birul ce doboară,
Răscoalele mărunte, mărturii
Că suntem liberi, negura din țară,
Femeile prea reci, le ierți când știi
Slăvitele izbânzi recente toate
De tory-nfăptuite, din păcate.
Beppo – strofă – L.
Dar să mă-ntorc la Laura.. Găsesc
Că-i un păcat ocolul. Deseori
Mi se urăște, cred că-l plictisesc
Chiar și pe cititorul răbdător
– Sătul că fără noimă o lungesc –
Și dornic să-l priceapă pe-autor.
Nu poate, știu, acest nărav să-l pună
Pe un poet într-o lumină bună.
Beppo – strofă – LI.
O, dacă-aș scrie dulci istorioare!
De m-aș grăbi-n Parnas să mă strecor
La muzele prea binevoitoare,
Poeme-aș scri pe gustul tuturor,
Și la iveală-aș da, în graba mare,
Un basm asirian sau grec, ușor –
Întrețesut cu-orientale pilde
Și obiceiuri din Apus – l-aș vinde.
Beppo – strofă – LII.
Dar faimă n-am (un dandy – abia pornit
Prin lumea neagră. Versul fără har
L-agăț de prima rimă ce-am găsit
În Lexiconul Walker – n-am habar
De-i rea sau bună, nu-s neliniștit
De critica subțire. Așadar,
Să mă cobor în proză-ar fi firesc,
Însă la modă-i versul; stihuiesc.
Beppo – strofă – LIII.
Deci, contele căzând la învoială
Cu Laura, s-au înțeles deplin
Vreo șase ani. Au fost, fără-ndoială,
Și nori pe bolta cerului senin.
Se ciondăneau, dar se-mpăcau. E-o boală
De care scapă-n lume prea puțini:
Și cei sus-puși și oamenii de rând
Se ceartă, păcătoșii, când și când.
Beppo – strofă – LIV.
Legați printr-o iubire vinovată
Ei n-o duceau, cu toate astea, prost.
Bărbatul tandru, doamna minunată,
Și lanțul, slab: să-l sfârteci n-are rost.
Nu-i îmboldea mai nimeni. Rar, vreodată,
Pioșii-i dau la dracu. Dar n-a fost
Să-i ia, căci dracul are-o socoteală:
Pe păcătoși îi lasă drept momeală.
Beppo – strofă – LV.
Erau și tineri. Ce-ar fi tinerețea
Fără iubire? Dragostea ce-ar fi
Fără junețe? Ea-i dă frumusețea,
Dulceața, duhul, dorul de-a iubi.
Dar vremea îi întunecă noblețea
Și minte nu te-nveți cât ai trăi:
Îndrăgostiții, chiar dacă-s bătrâni,
Deși ridicoli, tot geloși rămân.
Beppo – strofă – LVI.
Fiind în carnaval, precum mai sus
Prin strofa douăzeci, o mai spusei,
Ca invitații care s-ar fi dus
La balul doamnei Boehm, la fel cu iei,
Se pregătise Laura, căci nu-s
Deosebiri. Dar, după obicei,
În carnaval, dănțuiala ține
Vreo șase săptămâni, ba și mai bine.
Beppo – strofă – LVII.
Pe Laura n-am lăudat-o-n van:
Când se-mbrăca n-avea pereche-n lume,
Ca îngerul pe firma unui han
De fragedă, ca frontispiciu-aș spune,
Al unui magazin, cu tot ce-n an
E mai modern, mai șic, iar între nume
Și poze, hârtiuțe cu dichis:
Să nu se ia pe straie ce e scris.
Beppo – strofă – LVIII.
S-au dus la Ridotto: sală-n care
Dansează, ciugulesc și joacă iar.
Era un bal mascat, dar asta n-are
Însemnătate; cam ca Vauxhall, doar
Că ploaia nu dă buzna la serbare.
Lume de toată mâna, furnicar
Împestrițat. (Vorbind așa, se cheamă
Că n-aveți pentru ce să-i luați în seamă.).
Beppo – strofă – LIX.
Zicând: „o adunare-mpestrițată”
Înseamnă că-n afară de amici.
De tine și de-o sută încă, toată
E o îngrămădeală de calici,
E drojdia care deprinde-ndată
Apucăturile acelor nici
Trei sute filfizoni, numiți: „de lume”;
Nu știu, deși-i cunosc, de ce anume.
Beppo – strofă – LX.
În Anglia așa-i, sau fost-a numa
Când dandy-avură dinastia lor,
De bună seamă moșteniți acuma
De-o altă clică de imitatori,
De alții imitați. Se-alege bruma
De regii modei – totu-i trecător,
În lume faima mulți și-o pierd și pier
De dragoste, război, și-ades de ger.

George Coșbuc - Gramatica și Medicul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Odată îmi trimise un medic renumit
Pe fiu-său la școală pe două luni, cu dorul
Să fac din el gramatic și retor, căci feciorul
Isteț era la vorbă și gând, un îndrăcit,
Da-n lună cu piciorul.

În școală eu, firește, voind să-l introduc
În taină de gramatici, încep cu poezia;
Iau versul Iliadei: Să-mi cânți, muză mânia,
Căci ea pe mulți trimite la iad, apoi apuc
Să-i spun ce-i prozodia.

Deseară, când băiatul se duce la părinți,
El spune ce-i prin școală și prinde să recite:
Să-mi cânți, muză mânia, căci ea pe mulți trimite
La iad; vestitul doctor a prins să criște-n dinți
Ca cei scoși din sărite.

Atâta i-a fost școala băiatului; de-atunci
El n-a venit la mine, căci tată-său pesemne
Ținea c-aceste versuri sunt oarecum nedemne
De-un doctor; dar în fine dai versuri unor prunci
Ca versul să-i îndemne.

Trecură zile multe, și-odată mă-ntâlnesc
Cu doctorul pe stradă; fățiș venind spre mine,
El râde, mă salută, poftindu-mi bani și bine,
Eu resalut, și dânsul cu glasul prietenesc
Mi-a zis șoptind în fine:

Mulțam de ostăneală! Tu vrei să-nveți pe fiu
În ce mod se trimite la iad? Să plătesc taxă
La școală? Dar acasă nu pot să-i dau eu praxă?
Pe mulți trimit, amice, la iad! Deși nu știu
Nici boabă de sintaxă!

Iancu Vacarescu - Bineînțelesii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Bineînțelesii.
Preotului, ce citise
Pe una ce-n grab’ murise,
Zicea o cocoană bună:
„— Șade rău să spui minciună!
L-alții n-ai tăgăduit-o,
C-ai fost d-ai și spovedit-o!
Părinte-o socotești glumă?
Ori nu știi ce este ciumă?
Astfel cugetă creștinii,
Să zmreduiești toți vecinii?
Nu știi că-ți ridică darul?
Dar an nu băuși paharul?
Ba două pahare rele,
Doi feciori nu-s bagatele!”
Fără multă judecată
Preotu răspunse-ndată:
„— Cocoană, ce-ți spun nu crede
Câți cu ochii lor nu vede!
Paharele seci sunt rele;
Dar nu-s astfel ale mele.
Zeu, Dumnezeu, le beau pline,
Și eu câte beau? puține!
Nu le număr să țin minte!
Că opt abia-mi ud un dinte;
Și mi-au spus mulți că e-a minții,
Des așa tot să-mi spăl dinții,
De a cărora păstrare
Îngrijesc ca lucru mare”.