Bineînțelesii.
Preotului, ce citise
Pe una ce-n grab’ murise,
Zicea o cocoană bună:
„— Șade rău să spui minciună!
L-alții n-ai tăgăduit-o,
C-ai fost d-ai și spovedit-o!
Părinte-o socotești glumă?
Ori nu știi ce este ciumă?
Astfel cugetă creștinii,
Să zmreduiești toți vecinii?
Nu știi că-ți ridică darul?
Dar an nu băuși paharul?
Ba două pahare rele,
Doi feciori nu-s bagatele!”
Fără multă judecată
Preotu răspunse-ndată:
„— Cocoană, ce-ți spun nu crede
Câți cu ochii lor nu vede!
Paharele seci sunt rele;
Dar nu-s astfel ale mele.
Zeu, Dumnezeu, le beau pline,
Și eu câte beau? puține!
Nu le număr să țin minte!
Că opt abia-mi ud un dinte;
Și mi-au spus mulți că e-a minții,
Des așa tot să-mi spăl dinții,
De a cărora păstrare
Îngrijesc ca lucru mare”.
Sensul versurilor
The poem satirizes the hypocrisy of a priest who is confronted about his drinking habits and perceived involvement in spreading rumors. He defends his actions with flimsy excuses, highlighting the contrast between his supposed piety and his actual behavior.