poet

Spiridon Popescu – Prietenul Nostru Poetul

de

Prietenul nostru, Poetul,Abia după ce i se împodobi fruntea cu lauriObservăCă masa la care scrisese o viață întreagăMiroase a rășină de brad.Fu cuprins de-o adâncă tristețe –Dacă observa cu puțin mai devreme,Poate prindea un dram de răgazSă-i dedice și bradului câteva versuri.

Mircea Cărtărescu – Tu, Nichita…

de

Când am stat prima dată față-n față cu Nichita Stănescu (mă simțeam de parcă aș fi stat la masă cu Eminescu sau cu Baudelaire) eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Coșovei. Am fost atunci atât de intimidat de ochii albaștri, foarte depărtați, ai lui Nichita, încât vreo jumătate de oră n-am … Citește mai mult

Costel Zăgan – Erezia Uniformei

de

Apropo nimeni nu-i mai presus de legeși regulamentele militare. Din (ne)fericirepoetul nu respectă nimic în afară, bineînțeles,de poezie. Pe care-o sanctifică, zău, cu fiecarecuvințel. Imnul lui național este LuceafărulPe care-L visează de câte ori are ocazia.Iar biblia începe întotdeauna cu Odă (în metru antic)Cu toate că i s-a atras atenția în fiecare ședințăÎl mai trecem … Citește mai mult

Stefan Augustin Doinaş – Miercuri

de

Ce-i astăzi, marți? Așteaptă.Că mâine-n zori, poetulpătrunde iar sub coaja bătrânului stejar,descuie șapte cercuri de lemn cu țigaretulși-ajunge-ntr-un imperiu de dans și de poiarîn care molecule-n elipsoid cutreierscot sunete de sfere cerești, și fluvii curg,și-o stea, ce pare Venus, prin gura unui greierașază zimți pe iarba ce tremură-n amurg.Iar joi poetul iese și căutând spre … Citește mai mult

Costel Zăgan – Anticurs Despre Radioficarea Trandafirului

de

Poetul e un fel de amant al dureriinu e cum se credea o mascăbătaia lui de inimă nu-i doar scenaunde melancolia învață să se nască.Poetul e sinucigașul ce refuză moarteapentr-un singur clar de lună la reversufletul lui ca pasărea lirătrăiește ciugulind mister.Poetul n-are pârghia de blocare a amurguluinici în genunchi nici pe retinădar câteodată mai … Citește mai mult

Stefan Augustin Doinaş – Poetul-Martor

de

Eldoar un silf în zeghepoticnitde rana florilorcare-au icnit.El știe:toate vor veni din nou –și cel scăpat din cușca lui de aurși cei ce nu pot sta-n picioareși mângâioasa melopeea celor care-ngenuncheazăși ora careieribătea întru mărirea ceasului de mâine.El știeși de-aceea tot întreabă:ce vor găsi?ce vor găsi?ce vor găsi?.Orbiredin tăiș de bricisă-i dați voiParce!.El are prea … Citește mai mult