Versuri corectate și adnotate
De ce mă întreabă toțipe stradădacă mai trăiește poetulcutare sau cutare?Dacă s-a înecat în vreo baltăsau i s-a uscat cerneala,dacă i s-a terminat hârtiasau inspirația,dacă l-a prins Muza lui cu altași l-a dat afară?.Mai lăsați-mă-n pacepe stradă, fraților!De ce avem congrese și colocvii?
Ah, să găsești o formă nouă!Să uiți și spațiul și timpul,Cum florile renasc din rouă,Cu versul tău să-nvii Olimpul.Să fecundezi sterila minteCa pe un câmp secat de plug,Și să străbați tot înainteNestiutor de nici un jug.Să-nvingi prostia-mbătrânităȘi din noroi spre cer să zbori,Și să-mpingi lumea-nmărmurităSpre alte mândre aurori.Și-apoi, sub buclele-ți cărunte,Furat de gloria-ți întreagă,Să mori, … Citește mai mult
Tu spuneai că SaadiSăruta numai pe piept?Aşteaptă, nu te gândi,O să-nvăţ şi-al lui precept.Tu cântai: „Pe EufratRozele întrec pe fete”.Dacă aş fi fost bogat,Altu-avea să te desfete.Rozele le-aş rupe toate,Doar atunci m-aş alina.Mai frumoasă decât toateAr rămâne şahana.N-am avut vreun precept,Milă ai, nu am avut!Dacă m-am născut poet,Ca poetul şi sărut.
Știu, voi pieri odată cu zarea… Cu care din eleNu pot ghici, n-am să știu niciodată,O, de s-ar stinge luminile candelei meleCu zarea zorilor și a serii deodată!…Fată cerească în ritmuri de dans am trecut pe pământ,Florile-n poala mea au trăit fericite,Cu zarea pieri-voi! – pe sufletul lebedei sfântNoaptea hulpavă părintele n-o va trimite.Totuși crucea … Citește mai mult
M-am dus la Eminescu-n satCa un copil ce nu mai știeCe este aia poezieDe parcă n-aș fi învățat.Plecat de-acasă-nfricoșatDe greutatea-i genialăM-am dus la Eminescu-n satCu suflet gol și minte goală.Acolo el m-a învățatCă poezia-i catedralăȘi Dumnezeu, fără-ndoialăDintre cuvinte s-a-nălțat.M-am dus la Eminescu-n sat.
Te iubesc adânc, copilă, și de multDar niciodatăN-am lăsat un gest să spunăDulcea taină ce mă-mbată.Tânără, copil aproape,E mai bine să nu știiCe dureri ne-nchipuiteArd iubirile târzii.Noaptea însă, când voințaȘi gândirea aiurează,În odaia mea te-aduceVisul meu și te-ntrupează.Simt cum vii și cum te-apropii,Tremuri toată și te-apleci;În privirea mea tot gândulȘi destinul să-ți îneci.Apoi mijlocul subțireȚi-l … Citește mai mult
A fi poet asemănător se aratăcu a nu tulbura adevărul deloc,ori a-ți flagela pielea delicată,inimile mângâind cu al sângelui foc!.A fi poet înseamnă a cânta libertateapentru a-ți fi ție asemănătoare.Nu-și cântă durerea privighetoarea,de aceea ea are o singură cântare.Canarul are o voce neobișnuită, anumerâsului jalnic sunătoare, hazlie…Cuvântul dorit este cântat de lumepe propria limbă, chiar … Citește mai mult
Oamenii mă uimesc și-acum.Aș vrea să cunosc ca eitoate lucrurile pe numele lor și-n drumlarg să-mi alătur pașii de pașii lor grei.Fiecare zare să nu aibă-n spatele ei încă-o zare,fiecare cuvânt să nu aibă-un clopot mai mult,de care numai eu, când se face noaptea, s-ascult.O viață-aș vrea, o viață oarecare,atât de strâmtă, încât să pot … Citește mai mult
Oare (mai) trebuie să scriu Ce am în fața meaNu-i un zid ci un munte Nu-mi arată cerul cidrumul care duce dincolo Scriu și urc sau cobor poteci Scriu și versurile mă lasă deseoriîn urmă balast inutil al condiției umane Sfertodoct al disperării cotidiene înmulțind rata nebuniei pe capul bietului popor român Carenu mi-ar folosi … Citește mai mult
Fecioare dulci, e în zadar!Privirea voastră fermecatăȘi ale voastre jurăminte,Oricât de calde și de sfinte,Nu pot din drum să mă abată,Căci e croit, mai din-nainte,Așa spinos și solitar.Un glas îmi strigă: Mergi! Nebun,Puterei sfinte mă supun,Și fug, și fug în largul zării,Și fug în voia întâmplăreiP-aripa largă a fanteziei,Călăuzit de-un singur dor:Sunt jidovul rătăcitorAl poeziei!