Nichita Stănescu – Inscripție
Dintr-un om pot fi ucise numai cuvintele ştiute de el,Dintr-o piatră nu se poate ucide nimic,Dintr-un cais numai câteva caise.Luptătorule, îţi zic, dintr-un om nu pot fi ucise decât cuvintele ştiute de el!
Versuri corectate și adnotate
Dintr-un om pot fi ucise numai cuvintele ştiute de el,Dintr-o piatră nu se poate ucide nimic,Dintr-un cais numai câteva caise.Luptătorule, îţi zic, dintr-un om nu pot fi ucise decât cuvintele ştiute de el!
Și de-ar fi omul să fiePiatră de munte pustieVântul de l-ar viscoli,Dar tot piatră ar udi.Dar omul e mititelNumai dragostea-i de elȘi de-l bate-un dor o datăMersura i-e legănată.Șade aplecat de frunteParcă-i floare de la munte,C-așa-i sufletul de omNu-i nici piatră, nu-i nici lemn.Eu avusei doruri greleMă-mbătrânii fără vremeȘi de bate vântu-ăl mareMă ia, mă … Citește mai mult
O piatră e un zeu careSe mișcă atât de încetÎncât ochiul meu repede muritorNu-i în stareSă-i recunoască mișcarea,Așa cum nu poți să-i ceriUnui val,Unui norSă înțeleagă ce-i marea.Când totul se năruieȘi-apoi se dizolvăÎntr-un toxic amestecDe ieri și de mâine,O piatră e sâmburele lumiiViu încă,Sensul chircit ce rămâne,Omphalos și mugur din care întregUniversul ucisVa mai crește … Citește mai mult
De ce te prefaci ne-ncetatÎn vultur, în piatră, în lujer?De ce îmi surâzi nechematDin bolta senină un fulger?Mă lasă! În vreme, în loc!Profetice griji să mă fure..Ca beat se petrece un focPe bălţi înstelate şi sure.Şi muza în şal trenţuitCântări de tristeţe suspină.Aleanul ei tânăr, cumplitE-ntreaga-i putere divină.
Te las aici ca pe o piatră-n râu,Plecarea mea cu-ncetul să te speleDe tot noroiul lacrimilor mele,De tot acest coșmar și-acest desfrâu.O piatră ești sub fiecare val,Lucrată-ndelung de cazna lumiiȘi milă nu mi-i, și tristețe nu mi-iC-arăți provocator și nupțial.O piatră printre pietrele-așa reci,Un luciu, o-nglodare, un ravagiu,O piatră tresărind a naufragiu,Cu mine câte-un pic, … Citește mai mult
Piatră, în loc să spun:„Bună ziua, piatră”,ar trebui să te-admirîndelung, îndelung,iar tu să vorbești pentru mine:„Bună ziua, poete!”mi-ai spune, și chiar:„Bună ziua, piatră!”ca să-mi arățică nu te lași dusă de nas de niște cuvinte.Atunci, demn de tine,asemenea ție,aș aspira să fiu om.Și am fi frați,geloși amândoipe natura ce ne-am părăsit-o.
E fiecare piatră un veac: fă socoteala,și dacă via doarme, trezește-o, pentru căîi trebuie un martor zării,pe care-o urmărește un străin.De asemenea, fiecare umbrăinvită câte un bărbat:oceanul care vine-aici, în ciuda marii altitudini.Usucă-ți lacrima. Ea se prea poatesă se transforme-n fiară veninoasă.Atunci regatul nostru din nou ar rătăcipe căile batjocorii și munții,sătui de viață, ar … Citește mai mult
O mână apăru din pământ,aruncă în aer piatra.Unde-i piatra?Pe pământ n-a căzut,în cer nu s-a urcat.Ce s-a întâmplat cu piatra?O-nghițit-o oare-naltul,s-a prefăcut oare-ntr-o pasăre?Iată piatra:a rămas în sine, îndărătnică,nici în cer, nici pe pământ.Se-ascultă pe sine:o lume între lumi.
S-a umplut cu sinePoate s-a săturat de carnea ei dură,poate i s-a făcut rău.Întreab-o, nu-ți fie teamă,nu-ți va cere pâine.S-a-mpietrit într-o convulsie binecuvântată.O fi oare gravidă?Va naște o piatrăO fiară, un trăsnet?.Întreab-o cât îți place,nu spera vreun răspuns.Poți spera cel mult un cucui,sau un al doilea nas,sau un al treilea ochi,sau cine mai știe ce….
S-a plictisit de cercDe cercul ideal care-o înconjoarăS-a oprit din mers.E grea povaraPropria lăuntrica sa povarăI-a dat drumul.I s-a părut tare piatraPiatra din care-i plămădităA părăsit-o.S-a văzut strâmtorată în sineÎn propriul său trupA ieșit.S-a ascuns de sineS-a ascuns în propria-i umbră