peisaj montan – Versuri.pro

Marin Sorescu - Cumințenia Muntelui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Spre gol alpin își duc domol
turme de oi străvechiul port.
Sunt scorobeți pe Sohodol,
sunt scorobeți și pe Gilort.
În soare, râul muscărește,
sclipind pe pietre solzii reci;
moșdreanu-ar prinde și el pește,
iar tisa magică-n poteci.
Te înfășoară cu-o hlamidă
pe murmur vânăt, de Parâng;
ca faraonu-n piramidă,
întâi se zbate ochiul stâng.
Și hieroglifele-ți din sânge
deodată le pricepi, mirat
și, fericită, bolta plânge
ca o gravidă: „A mișcat! ”

Mihail Lermontov - Primiți Salutul Meu, O Munți Albaștri-ai Caucazului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Primiți salutul meu, o munți albaștri-ai Caucazului! Căci voi mi-ați legănat copilăria pe crestele sălbatice, voi m-ați purtat și m-ați înveșmântat în nori de-argint și m-ați deprins cu cerul și tăria.
Altare-ale naturii, ca un fum din voi se-nalță norii care tună! Și cine-a stat cândva, o dată doar, lui Dumnezeu pe înălțimea voastră să se roage, acela azi disprețuiește viața, deși atunci s-ar fi mândrit cu ea.
Adesea-n ceasurile aurorii priveam zăpada și ghețarii-ndepărtați pe stânci; în timp ce jos era tot întuneric, sclipeau zăpezile lucind în soare, drumețului vestindu-i dimineața. Culoarea lor se-asemuia rușinii: de parcă îmbăindu-se fecioare-n râu, deodată sânt surprinse de-un bărbat și-atunci rămân atât de tulburate că n-au răgaz pe sân veșmântul alb s-arunce.
O, Caucazule, cât ți-am iubit furtuna! Pustiitoarele, răsunătoarele furtuni! Ecoul peșterilor le răspunde ca niște straje vrednice de noapte. Un pom se-nalță-n piscuri singuratic, de vânturi e bătut și-i ud de ploaie; vița de vie-n văgăuni foșnește – și-un drum necunoscut lângă genuni; și înspumat un râuleț aleargă, și-o-mpușcătură:
e dușmanul viclean sau vânătorul? …
aici e totul, totul minunat!.
Văzduhu-acolo e curat ca ruga de copil. Și oamenii ca păsări duc traiul fără grijă. Iar viața lor e lupta și le-o citești pe chip. În case afumate, de trestie sau lut, brodând cu fir de aur ori arma curățind, femei și fete, – acolo, simt sufletul că-i lânced. O, sufletul lor sudic și nedeprins cu lanțul!

Camil Baltazar - Munții Caraimanul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Profilul vostru-i scris pe cer
În clar contur de omăt și piatră,
E calmă, odihnitoare vatră,
Și omul nu mai e stingher.
În strașnica tovărășie
A piscurilor ce, etern,
Pe ziua naltă își aștern
Neprihănita poezie.
Și în amestecul de reverie
Cu farmec veșnic schimbător,
Simți infinita măreție
A creștetului gânditor.

Radu Gyr - Caraiman

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Aurora verde
– ciută de safir – ne
scrie drum sub cer
de rodie și smirne.
Brazii: cneji albaștri,
merg la vânătoare.
Zodiile, aștrii:
pajuri rotitoare.
Peste conifere
și zăpezi cărunte,
cremenea: o frunte,
evul: o tăcere.
Jepii-nalță cornul,
praștii, ferăstraie.
Vinete burhaie
taie Capricornul.
În prăpăstii arde
cerul mai fierbinte.
Rănile: cocarde,
viață, înainte.
când pe sub cascadă
cu lumină rece,
tinerețea trece
caldă, ca o spadă.
Râpa dacă fierbe,
sângele dezghiocă
înapoi, pe rocă,
harfe lungi și jerbe.
Sus, pe vârful estic,
soarele ne-ntinde
botu-i de oglindă
și de cerb domestic.
Zimbri de granituri
ne cad la picioare.
Lângă noi, zenituri
gudură izvoare.
Viezurii ferigii
vin să ne sărute
gleznele durute:
medalii, efigii.
Doar inima, – încă
floare a reginii –
a rămas pe stâncă,
Și-o culeg străinii.

Phoenix - Floarea Stâncilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Am crezut că-n zarea-albastră
Voi găsi ca într-o glastră
Sus, pe stânca-nvelită
În mușchi verde și pufos,
Unde vântul somnoros
Se mladie fără nici o țintă,
Floarea stâncilor,
Scaldată-n apa norilor.
Dar ajuns acolo sus
N-am găsit decât ruină,
Vânt cu praf amestecat
Se zbate în frunziș întunecat
Rece-n bulgării de tină
Încearcă să iasă la lumină
Floarea stâncilor,
Scaldată-n apa norilor.
Floarea stâncilor,
Scaldată-n apa norilor.

Panait Cerna - Vârful cu Dor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ce viu sclipesc sub cer Bucegii!
Numai eternul Vârf cu Dor,
Înstrăinat de lumea noastră,
Se pierde-n taina unui nor.
Zadarnic razele de soare
Vor să destrame vălu-i greu,
Zadarnic încearcă să-l pătrundă
Şi sufletul, şi ochiul meu.
El înde el petrece singur,
Ca geniul cu gândirea lui ─
Nu-l mişcă vuietele vremii,
Nici rugăciunea nimănui.
Târziu, când ţi-a pierit nădejdea,
Te lasă-o clipă să-l admiri,
Măreţ din vălu-i se arată
Adânc uimitelor priviri.
Şi-ncet se-nchide iar în taina-i
Nempărtăşită nimănui,
Tăcut şi mândru ca un rege
Gelos de maiestatea lui.